Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Dragostea nu inseamna compromisuri nedorite

Dragostea nu inseamna compromisuri nedorite


Te invit sa citesti un alt material extras din cartea ”Relatii periculoase”, scrisa de Noelle Nelson si oferita de catre Editura Amaltea, careia tin sa ii multumesc pentru amabilitate!

Noelle Nelson este psihoterapeut si este preocupata de cotele ingrijorator de mari pe care le-a atins violenta domestica. Daca te afli intr-o relatie cu potential abuziv, te invit sa citesti cu foarte, foarte mare atentie aceasta carte si sa extragi invataturile de care ai nevoie. Citind aceasta carte, vei invata sa identifici semnalele care iti arata ca relatia in care te afli (sau cea pe care iti doresti sa o incepi) este o relatie cu potential abuziv si vei invata ce sa faci daca lucrurile deja sunt avansate din acest punct de vedere.

De asemenea, urmareste cu foarte mare atentie scurt-metrajul de la finalul acestui articol – un scurt-metraj cat se poate de realist, ce reuseste sa redea, numai prin imagini … modul in care viata ne poate fi afectata de alegerea de a tolera la nesfarsit, de a intelege in exces si de a trece cu vederea ceea ce, in mod clar este foarte toxic la partenerul de cuplu. Poate pentru unii dintre voi imaginile sunt dure, dar va invit sa urmariti cu rabdare si cu atentie acest scurt-metraj. 

Pazeste-te sa devii victima unei relatii domestice abuzive fiind sincer cu tine si controlandu-ti singur viata.

Fii cine esti tu cu adevarat

Fii o persoana independenta. Unul dintre cele mai grele lucruri pe care trebuie sa le faci cand esti in valtoarea pasiunii, sexuala sau de alt fel, este sa pastrezi o dimensiune reala a personalitatii tale. Indivizii abuzivi vor dori sa fii ceea ce se potriveste nevoilor, fanteziilor si proiectiilor lor si nu cine esti tu cu adevarat.

Nu te lasa sedus de idealul pe care-l au ei despre tine. Daca iti plac serile linistite acasa si o iesire ocazionala cu prietenii, nu deveni un petrecaret dezmatat doar pentru ca asta doreste partenerul tau sa fii. Daca ideea ta de a face gimnastica este sa muti telecomanda din stanga in dreapta, nu te transforma intr-un sportiv obsedat care se trezeste la 5 dimineata ca sa alerge prin parc si care face yoga doua ore pe noapte, doar pentruca asa ii place partenerului tau.

Rezista tentatiei de a te transforma intr-o versiune idealizata si fii tu insuti.

Daca partenerul tau iti arata un nou mod de a face lucrurile si tu vrei sa incerci pentru o vreme, asta este in regula. Dar fii foarte ferm cand ii explici partenerului tau ca doar incerci temporar acest lucru si ca daca nu ti se potriveste, renunti.

Daca noul tau iubit insista sa-ti schimbi obiceiurile si felul de a face lucrurile intr-un mod care nu ti se potriveste, spune nu si fii atent la alte incercari ale lui de a-ti controla comportamentul.

Iubirea adevarata iti imbunatateste calitatile, nu ti le estompeaza.

Iubirea adevarata nu iti cere sa fii o persoana care nu esti.

Dragostea nu inseamna compromisuri nedorite

Continua sa faci lucrurile care iti plac si sa crezi in lucrurile in care ai crezut si pana acum. Daca nu esti de acord cu o filozofie sau o chestiune morala a prietenului tau, nu-ti fie teama sa spui acest lucru.

Partenerii pasivi inteleg cu greu ca dragostea adevarata nu presupune ca trebuie sa fii de acord cu orice zice sau face partenerul. Oamenii care sunt implicati in relatii sanatoase pot fi de acord sau in dezacord in numeroase probleme si privinte fara a le afecta relatia in vreun fel.

Schimbarile pe care decizi sa le faci in viata ta trebuie facute pentru ca le consideri benefice pentru tine nu pentru ca te temi ca prietenul tau te va parasi daca nu le faci.

In ultima instanta, abuzatorii vor ca tu sa-ti petreci tot timpul cu ei sau, in alta ordine de idei, vor atentia ta completa. Chiar si atunci cand persoanele abuzive nu te vor langa ele, se asteapta ca tu sa le dai atentie (sa te gandesti la ele, sa faci ceva pentru ele) si nu doresc sa dai din timpul si atentia ta altcuiva, decat daca trebuie sa faci acest lucru pentru a le ajuta pe ele cu ceva.

A da din timpul tau

Controlul timpului poate deveni o problema in cadrul unei relatii. Daca te trezesti ca ii acorzi mai mult din timpul tau decat ai vrea noului tau prieten sau iubit, intreaba-te: „De ce fac asta? Sacrific oare ceva important pentru mine (hobby-uri sau alte activitati) pentru a ceda tot timpul meu acestei persoane? Cedez persoanei iubite pentru ca mi-e teama ca altfel va pleca?“

Fii sincer cu tine. A fi constient de ceea ce este bine pentru tine facand o alegere inteleapta te va feri de o posibila relatie nesanatoasa.

Daca noul iubit sau prieten are obiectii in privinta dorintei tale de a petrece timpul asa cum doresti, discuta despre acest lucru. Explica-i cum hobby-urile, activitatile tale si alte mijloace de a-ti petrece timpul liber sunt importante pentru tine.

Oamenii implicati intr-o relatie sanatoasa isi respecta spatiul si libertatea de a-si trai viata asa cum doresc si reusesc sa mentina si apropierea.

Pare noul tau iubit amenintat de implicarea ta in diverse activitati? Este mai bine sa discutati despre aceste lucruri decat sa evitati, cum fac cel mai adesea partenerii pasivi ca sa nu „risipeasca vraja.“

Este mai bine sa risipesti vraja decat sa risti sa-ti distrugi viata!

Daca partenerul tau nu este dispus sa discute despre aceste lucruri, inseamna ca posedandu-ti timpul tau liber poate fi o incercare de a te controla.

Partenerii dintr-o relatie sanatoasa discuta in permanenta asemenea chestiuni, deoarece interesele si disponibilitatea se schimba.

Capcana „daca ma iubesti cu adevarat“

Nu cadea in capcana „daca ma iubesti cu adevarat ai petrece mai mult timp cu mine,“ sau orice variatie pe aceasta tema. Cineva care incearca sa te faca sa petreceti mai mult timp impreuna nu este iubitor, ci este manipulator.

Pe masura ce relatia se dezvolta, interesele si activitatile fiecaruia se vor integra in relatie si aranjamentele voastre in privinta petrecerii timpului impreuna se vor schimba in functie de acestea.

Cuvantul cheie este „timp.“ Nu timpul petrecut cu persoana respectiva, ci timpul cat dureaza pana va dati seama cum se integreaza aceste schimbari in vietile voastre, dar si in traiul vostru comun. Individul abuziv, neavand incredere in evolutia naturala a relatiei, va incerca sa forteze lucrurile.

 

 

5


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. Aurelia  June 9, 2014

    Articolele despre Abuzurile in relatii,ne-au facut, pe mine si inca o prietena de a mea, sa ne gandim la organizarea unui seminar la Galati,cu aceasta tema. Credem ca ne-ar fi de ajutor un psiholog, un avocat si un coach,apoi imi spun si eu povestea mea, care sta scrisa intr.o carte,credeti ca sunt suficienti atatia oameni pentru o constientizare si o informare?

    (reply)

Add a Comment