Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Din poveste…

Din poveste…

“Încetul cu încetul Momo îşi dădu seama că se află sub o uriaşă boltă perfect rotundă care îi păru la fel de mare ca şi bolta cerului. Iar bolta cea uriaşă era din aur curat. Sus de tot la mijloc era o deschidere circulară de unde cădea drept în jos o coloană de lumină peste un lac la fel de rotund ale cărui ape negre stăteau nemişcate şi netede ca o oglindă întunecată.

Aproape de suprafaţa apei lucea ceva în coloana de lumină, ceva ca o stea lucitoare. Se mişca cu o încetineală maiestuoasă iar Momo recunoscu un pendul imens oscilînd încolo şi încoace peste oglinda neagră, dar care nu era atîrnat de nimic. Plutea şi părea să fie lipsit de orice greutate. Pe măsură ce pendulul stelar se apropia cu încetul tot mai mult de marginea lacului, acolo se ridica din apele întunecate un mare boboc de floare.

Cu cît se apropia mai mult pendulul, bobocul se deschilea tot mai larg pînă ce fu pe deplin înflorit pe suprafaţa apei. Era o floare de o asemenea minunăţie cum Momo nu mai văzuse niciodată pînă atunci. Părea să nu fie făcută din nimic altceva decît din culori strălucitoare. Momo nici nu bănuise vreodată că pot exista astfel de culori. Pendulul stelar se opri o clipă peste floare, iar Momo era cu totul cufundată în priveliştea din faţa ochilor ei, ui-tînd tot ce era în jur. Mireasma singură i se părea ceva de care îi fuse întodeauna dor, fără să ştie ce era anume. Pe urmă pendulul începu încet, încet să balanseze inapoi.

În timp ce se îndepărta treptat, Momo zări spre consternarea ei că splendida floare începe să se ofilească. O petală după alta se desprindea cufundîndu-se în adîncurile întunecate. Momo era atît de îndurerată ca şi cum ceva de neînlocuit s-ar fi despărţit pentru totdeauna de ea. Cînd pendulul ajunse peste mijlocul lacului întunecat floarea cea minunată se desfăcuse cu totul. În acelaşi timp începuse însă pe partea opusă să se ridice un alt boboc de floare din apele negre.

Iar cînd pendulul se apropie acum cu încetul de el, Momo văzu că o floare încă şi mai minunată începea să se deschidă acolo. Fetiţa ocoli lacul pentru a o putea privi de aproape. Arăta cu totul altfel decît floarea dinaintea ei. Nici culorile ei nu le mai văzuse vreodată Momo, dar i se păru că floarea de acum e încă şi mai bogată şi mai preţioasă. Mireasma ei era cu totul alta, mult mai încîntătoare şi pe măsură ce fetiţa o privea mai îndelung îi descoperea tot mai multe amănunte minunate.

Din nou se întoarse însă pendulul stelar şi întreaga minunăţie trecu şi se desfăcu şi se cufundă, petală cu petală, în adîncurile de nepătruns ale lacului întunecat. Încet, încet pendulul se îndrepta acum înapoi spre partea opusă dar nu chiar spre acelaşi loc ca mai înainte ci cu puţin mai încolo. La un pas depărtate de primul loc începu din nou să se ridice un boboc şi să se deschidă treptat.
Lui Momo i se păru că ultima floare era cea mai frumoasă. Era floarea florilor, o minune nemaiîntîlnită! Momo ar fi vrut să plîngă cu glas tare văzînd că şi această perfecţiune începe să se ofilească şi sa se cufunde în adîncurile întunecate. Îşi aminti însă de făgăduiala făcută maestrului Ora şi tăcu chitic.

Pe partea opusă pendulul trecuse de asemenea cu un pas mai departe şi o nouă floare se ridicase din ape. Încetul cu încetul Momo începu să înţeleagă că fiecare nouă floare era întodeauna cu totul altfel decît toate cele dinaintea ei şi mereu i se părea că tocmai cea care înfloreşte atunci e cea mai frumoasă din toate. Ocolind toată vremea lacul privea cum o floare după alta se deschide şi se ofileşte. Avea impresia că n-ar obosi niciodată privindu-le.

După un timp îşi dădu seama că se mai petrece încă ceva ce nu-i atrăsese atenţia pînă atunci. Coloana de lumină strălucind din mijlocul boitei nu putea fi numai văzută ― Momo începu s-o şi audă! La început era doar un foşnet precum al vîntului auzit în copacii din depărtare. Pe urmă vuietul deveni mai puternic, pînă ce se asemănă cu cel al unei cascade sau cu tunetul valurilor mării lovindu-se de un ţărm stîncos. Momo desluşea tot mai clar că vuietul se compunea din nenumărate sunete care se orînduiau între ele mereu altfel, se transformau alcătuind mereu alte armonii.

Era muzică dar în acelaşi timp cu totul altceva. Dintr-o dată Momo o recunoscu: era muzica auzită de ea uneori foarte încet şi ca din mare depărtare, atunci cînd ascultase tăcerea stînd sub bolta strălucitoare de stele. Acum sunetele deveneau însă tot mai limpezi şi mai strălucitoare. Momo bănui că lumina ce cînta chema din adîncurile apelor întunecate, făurindu-le, fiecare din flori în altă plăsmuire, fiecare într-o unică şi irepetabilă înfăţişare.

Cu cît asculta mai multă vreme, cu atît mai limpede izbutea să desluşească vocile diferite. Nu erau însă voci omeneşti, ci se auzeau ca şi cum ar cînta aurul şi argintul şi toate celelalte metale. Pe urmă apăreau, oarecum îndărătul lor, voci de cu totul alt fel. Voci din depărtări neînchipuite şi de o măreţie de nedescris. Deveneau tot mai desluşite astfel că Momo auzea acum uneori chiar şi cuvinte. Erau cuvinte într-o limbă pe care n-o mai auzise niciodată şi totuşi o înţelegea.

Erau soarele şi luna şi planetele şi toate stelele dezvăluindu-şi numele lor cele adevărate. Iar în numele lor era şi hotărîrea a tot ce aveau de făcut şi cum aveau să conlucreze cu toţii pentru a plăsmui şi a lăsa să se ofilească fiecare dintre minunăţiile de flori. Dintr-o dată Momo înţelese că toate acele cuvinte îi erau destinate ei! Întregul univers pînă la cele mai îndepărtate stele era îndreptat spre ea, ca un singur chip neînchipuit de mare care o privea şi îi vorbea!

Fu copleşită de ceva ce era mai mare decît teama. În aceeaşi clipă îl zări pe maestrul Ora făcîndu-i semn cu mîna în tăcere. Fetiţa se repezi spre el, maestrul o luă în braţe şi ea îşi ascunse faţa pe pieptul lui. Din nou mîinile lui i se aşezară uşoare ca zăpada pe ochi, se întunecă, se lăsă liniştea şi se simţi ocrotită. Maestrul se întoarce cu ea pe gangul lung. Cînd se aflară din nou în camera mică printre ceasuri, o culcă pe sofaua cea gingaşă.

― Maestre Ora, şopti Momo, n-am ştiut niciodată că timpul tuturor oamenilor e atît de …. căuta cuvîntul potrivit şi nu-l putea găsi ― …atît de mare, spuse în sfîrşit.
― Ceea ce ai văzut şi ai auzit, Momo, răspunse maestrul, n-a fost timpul tuturor oamenilor. N-a fost decît propriul tău timp. În fiecare om există tărîmul unde ai fost tu acum. Nu poate însă ajunge acolo decît cine se lasă purtat de mine. Cu ochii obişnuiţi nu poate fi zărit.
― Da’ unde am fost eu acum?
― În propria ta inimă, spuse maestrul Ora mîngîind-o blînd pe părul zbîrlit.
― Maestre Ora, şopti din nou Momo, am voie să-mi aduc şi prietenii la tine?
― Nu, răspunse maestrul, nu se poate încă.
― Cît timp am voie să rămîn la tine?
― Pînă ce simţi nevoia să te întorci la prietenii tăi, copilă.
― Am voie să le povestesc ce-au spus stelele?
― Ai voie, dar nu vei fi în stare.
― De ce nu?
― Ar trebui ca mai întîi să crească în tine cuvintele potrivite.
― Aş dori însă să le povestesc, tuturor! Aş dori să le pot cînta vocile auzite. Cred că în
acest caz totul ar merge spre bine.
― Dacă într-adevăr doreşti, atunci trebuie să ştii să aştepţi, Momo.
― Mie nu mi-e greu să aştept.
― Să aştepţi, fetiţo, ca o sămînţă care doarme în pămînt timp de un întreg ciclu solar înainte de a putea răsări. Atît va dura pînă ce cuvintele vor fi crescut în tine. Vrei?
― Da, şopti Momo.
― Atunci dormi, spuse maestrul trecîndu-i mîna peste ochi, adormi!”

0


About the Author:

Cand am decis sa conturez proiectul LeanWay aveam in minte doua aspecte total diferite ale omului modern, aspecte rezultante ale actiunilor de zi cu zi specifice fiecaruia dintre noi: omul organizational si omul divin - omul valoare. De ce diferite? Pentru ca de-a lungul timpului fiecare din fatetele dominante ale vreunei culturi, societati sau forme de convietuire au sustinut teorii partinice unuia sau altuia din cele doua patternuri umane. Desigur o mai amanuntita, clara si specifica analiza o vor putea face cu siguranta psihologii, ceea ce vreau eu sa reliefez insa este ca, OMUL intotdeauna ESTE si VA FI o valoare, care, prin legitati ce depasesc in parte cunoasterea umana, tinde in permanenta sa se ORGANIZEZE. Economist, lean practitioner, trainer, eLearning consultant, sunt alaturi de proiectul MinuneMica asemeni Dumneavoastra - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Cu ganduri bune, Alin Valentin Preja