Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Din ce anume este constituita intimitatea in cuplul tau?

Din ce anume este constituita intimitatea in cuplul tau?


Natura intimitatii intr-un cuplu este un subiect care merita o foarte mare atentie, din partea fiecarei femei si a fiecarui barbat.
Intimitatea nu inseamna numai sexualitate, asa cum percepe majoritatea cuplurilor, cu precadere cuplurile tinere. Foarte multe conflicte pot fi evitate, daca partenerii acorda atentia cuvenita acestei inimitati care se extinde dincolo de dormitor si de patul conjugal.
Lucrez cu femei care nu realizeaza ca ceea ce traiesc nu are legatura cu intimitatea, ci cu evitarea intimitatii de catre partenerii lor, cu neasumarea si cu evitarea discutiilor legate de aspecte concrete ale vietii in doi. Femei care, din nefericire, nestiind ce au de facut pentru a nu se ajunge aici, au preferat tacerea si au sperat ca ”el se va schimba” si va intelege. Doar ca ”el” nu s-a schimbat, pentru ca nu a dorit asta niciodata, iar ”ea” a ajuns sa regrete ca ”a fost folosita”.
Lipsa de educatie in ceea ce priveste viata de cuplu are aceste consecinte. Este bine ca, atunci cand nu te descurci, sa soliciti ajutor specializat – atata timp cat lucrurile mai pot fi reparate, imbunatatite, iar viata alaturi de partenerul/partenera ta nu a devenit disfunctionala sau toxica. 
Intimitatea – semnificatiile sale in viata femeii este doar unul dintre subiectele noi din acest an pe care il vom aborda in bootcamp-ul pentru femei, SENS. Grupa cu numarul 6 va fi, cu siguranta, o alta grupa speciala si te invit sa vii alaturi de noi – mai ales ca subiectele sunt de maxim interes pentru orice femeie dornica de o relatie de cuplu in care sa se simta bine, sa fie implinita, sa se simta iubita si respectata de de partenerul sau. Femeia are nevoie sa invete sa fie, din nou, femeie – sa isi traiasca feminitatea, sa o celebreze, sa onoreze energia feminina pe care o are prin nastere, dar de care a uitat.
Femeia nu a primit o educatie clara, sanatoasa, in legatura cu viata de cuplu – lipsa acestei educatii, de-a lungul atator generatii, a avut si are in continuare consecinte grave pentru femei. Femei in cautarea unor relatii stabile, relatii care se dovedesc, de cele mai multe ori, a deveni instabile, disfunctionale, toxice, violente – tocmai din lipsa educarii in ceea ce priveste viata de cuplu sau casatoria.
Vino alaturi de noi la SENS – intre 6-9 August, la Gura Diham – pentru achitarea avansului pana pe 30 Iunie poti beneficia de pret redus (230 euro, achitati in doua rate). De asemenea, primesti cadou din partea mea, dupa achitarea avansului, un cadou sub forma unei sedinte individuale la cabinet sau online, pe Skype. Detaliile despre bootcamp-ul de psihologie si dezvoltare personala pentru femei, SENS, sunt aici: http://www.minunemica.eu/sens-bootcamp-pentru-femei-6-9-august-gura-diham/
Astazi te invit sa citesti un material pe care l-am selectat din cartea ”Ne despartim sau ramanem impreuna?”, scrisa de Robert Neurburger si publicata de Editura Philobia – partener educational al site-ului minunemica.eu si al cabinetului. Cartea poate fi comandata direct de pe site-ul editurii, aici: http://philobia.com/ro/carte/127/ne-despartim-sau-ramanem-impreuna-robert-neuburger.html
Din ce anume este constituită intimitatea în cuplul tău? Care sunt lucrurile care vă leagă? Intimitatea cuplului tău este îndeajuns, prea mult sau prea puţin protejată?
Vom aborda trei aspecte specifice legate de cuplu.
În primul rând, ceea ce, într-un anumit cuplu, este socotit ca făcând parte din intimitatea sa, teritoriul comun, împărtăşit, care, practic, îl face să existe concret.
După aceea, vom examina relaţiile uneori conflictuale ce pot exista între acest teritoriu rezervat cuplului şi intimitatea fiecăruia. Vom analiza, de asemenea, relaţiile dintre cuplu şi lumea exterioară, graniţa dintre ele putând fi excesiv de permeabilă – sau dimpotrivă.
În ultimul rând, vom aborda o problematică mai dificilă, cea a actelor de violenţă în intimitatea cuplurilor.
Din ce anume este constituită intimitatea în cuplul tău? Intimitatea este conţinutul însuşi al vieţii de cuplu. Din ce e constituită această intimitate? Din raporturi „intime“, de bună seamă, adică din exerciţiul de comun acord al practicilor sexuale. Însă nu doar din asta.
Intimitatea unui cuplu presupune şi implicarea partenerilor în activităţi sportive, artistice, politice, religioase, precum şi împărtăşirea spaţiului, a timpului, a gândurilor, a afecţiunii sau repartizarea sarcinilor.
CUI ÎI APARŢIN ORGANELE SEXUALE?
De la Sfântul Pavel încoace – şi, probabil, cu mult timp înainte –, sexualitatea ocupă un loc foarte important în cuplu. „Ca să ne ferim de necuviinţă“, spunea acesta, „fiecare bărbat să aibă femeia lui şi fiecare femeie să aibă un soţ. Nu soţia este stăpâna propriului ei trup, ci soţul; şi, la fel, nu soţul este stăpân pe propriul lui trup, ci soţia“.
După cum observa sociologul André Béjin, „fiecare dintre soţi era socotit ca fiind proprietarul celuilalt şi, în această calitate, putea să-şi ceară drepturile“. Căsătoria ar implica, prin urmare, un transfer de proprietate asupra organelor sexuale!
Cum stau lucrurile în ziua de azi?
Dacă ideea unei datorii sexuale a fost abandonată, nu este mai puţin adevărat că neconsumarea căsătoriei poate duce la anularea acesteia, iar problema fidelităţii rămâne de actualitate. Se pare că fidelitatea nu mai e astăzi o obligaţie a relaţiei sexuale, ci o cerinţă de exclusivitate. Ceea ce înseamnă că fiecare membru al cuplului îşi pierde libertatea de a-şi folosi organele sexuale, care sunt puse în „puşculiţa comună“ a cuplului.
Prin urmare, într-un cuplu nu există nimic altceva mai intim decât organele sexuale… Cui îi aparţin ele? Cuplului. Şi niciunul din cei doi parteneri nu le poate utiliza fără permisiunea celuilalt.
În ceea ce pri­veşte cuplul, asta e regula după care funcţionează – regulă care, evident, poate fi încălcată, de exemplu în cazul „relaţiilor“ extraconjugale. Acest contract nu există în cadrul unei simple relaţii care nu implică pierderea libertăţii: fiecare îşi oferă propriul trup atât cât îi convine.
Relaţia de iubire constă în a oferi acces la propria intimitate şi a avea acces la intimitatea celuilalt. Dar a deschide celuilalt porţile propriei intimităţi nu înseamnă încă formarea unui cuplu.
A forma un cuplu înseamnă să creezi spaţiul unei intimităţi împărtăşite. Înseamnă să creezi un nou teritoriu care nu mai este proprietatea exclusivă a fiecăruia. Acest teritoriu este alcătuit din ceea ce abandonează fiecare din sine, din propria sa intimitate, ca să ofere cuplului – mai precis, în privinţa sexualităţii, exclusivitatea folosirii organelor sexuale ale celuilalt.
Intimitatea sexuală a cuplului presupune în mod evident şi alte elemente – vise, fantasme sexuale, trecut sexual – care vor fi puse în comun sau nu, considerate ca făcând parte din teritoriul comun sau rămânând la discreţia fiecăruia. Într-un cuplu, în ce priveşte sexualitatea, mai este în joc şi chestiunea dreptului la o intimitate sexuală personală, cum ar fi, de exemplu, plăcerile solitare, masturbarea.
Este o sursă frecventă de conflict între parteneri dacă unul din ei are sau nu dreptul să acceseze site-uri pornografice pe internet. Înfăţişarea (veşmintele, podoabele, igiena) este uneori asociată cu intimitatea individuală, alteori cu cea a cuplului… În sfârşit, apar anumite conflicte în legătură cu anumite părţi ale corpului (gura în felaţie sau cunilingus, sau anusul în sodomie) pe care unul le socoteşte ca aparţinând teritoriului sexual comun, în timp ce altul contestă această apartenenţă.
SEGMENTAREA INTIMITĂŢII
Chestiunea limitelor intimităţii personale la care fiecare renunţă în favoarea intimităţii cuplului apare mai cu seamă în cazul geloziei, mai exact a geloziei patologice, când unul socoteşte că orice comportament, orice contact pe care îl poate avea celălalt are o conotaţie sexuală şi, în consecinţă, priveşte cuplul.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Ai senzaţia că oferi mai mult din tine, din corpul tău, decât o face partenerul, sau mai puţin?
  • Ţi se întâmplă să dăruieşti părţi din trupul tău, nu fiindcă îţi provoacă plăcere, ci pentru că te gândeşti că lucrul acesta îi aduce plăcere partenerului tău şi fiindcă pentru el (ea) acea parte din tine aparţine teritoriului comun al cuplului? Sau o faci pentru că socoteşti firesc să oferi acest lucru cuplului?
  • Ţi-ar plăcea să te implici mai mult în ce priveşte aspectul fizic al relaţiei de cuplu? Sau, dimpotrivă, ai dori să te implici mai puţin?
  • Unele practici sexuale considerate „normale“ în sânul cuplului ţi se par „anormale“ dacă priveşti lucrurile din perspectiva culturii tale sociale sau familiale? Invers, anumite practici sexuale „anormale“ din cuplul tău ţi se par „normale“ când adopţi un punct de vedere exterior cuplului?
  • Te simţi liber(ă) să oferi ceea ce-ţi doreşti să oferi? Crezi că partenerul îţi respectă această libertate? ¾ Crezi că respecţi drepturile partenerului tău în această privinţă?
  • Te simţi liber(ă) să refuzi anumite solicitări ale partenerului tău în domeniul relaţiilor sexual? Te simţi în stare să-i ceri anumite lucruri?
  • Fiecare dintre voi are posibilitatea să-şi aleagă singur hainele şi felul în care arată, atât în casă, cât şi în afara ei?
  • Îţi este uşor să-i vorbeşti partenerului despre divergenţele voastre de opinii, despre preferinţele sexuale?
  • Îţi este uşor să-i vorbeşti partenerului despre gândurile intime, amintirile şi fantasmele tale sexuale?
  • Partenerului tău îi este uşor să procedeze la fel cu tine?
  • Îi vorbeşti partenerului tău despre discuţiile pe care le ai cu prietenii tăi (prietenele tale) sau cu membrii familiei, despre teme care privesc viaţa voastră sexuală?
  • După părerea ta, este normal ca partenerul tău să vorbească despre viaţa voastră sexuală cu prietenii săi apropiaţi (prietenele apropiate), cu familia sau cu terapeutul său?
  • Crezi că parterul tău (partenera ta) îţi dezvăluie suficient de multe despre gândurile sau preocupările sale ce privesc aspectul sexual al relaţiei?
Printre semnele de intimitate într-un cuplu, descoperim adesea practicarea în comun a uneia sau a mai multor activităţi. Uneori, când unul dintre parteneri descoperă că celălalt se implică de unul singur sau alături de altcineva în acea activitate, se poate considera înşelat.
Poate fi vorba aici, de exemplu, de activităţi sportive (tenis, golf, jogging, plimbări diverse), de a vâna chilipiruri în pieţele de vechituri, de un ritual religios comun, de un angajament politic sau umanitar, de un regim alimentar, de o meserie… până la activităţi mai modeste, cum ar fi mersul la cumpărături sâmbătă după-amiaza…
FOLOSIREA ÎN COMUN A SPAŢIULUI
A coabita sau nu
De când s-a modificat legea, problema a devenit mai complexă. Înainte, regula jocului era limpede: soţia trebuia să-şi urmeze soţul oriunde îşi stabilea acesta reşedinţa. Prima schimbare a legii a stârnit uimire, întrucât nu mai dădea întâietate hotărârii bărbatului, ci stabilea obligaţia coabitării, care-i privea în egală măsură pe cei doi soţi!
Acum, situaţia e şi mai complicată, deoarece ideea însăşi că trebuie să locuieşti împreună cu partenerul este contestată: numeroase cupluri se tem de efectele oboselii şi ale uzurii pricinuite de traiul în comun sau, speriate de o posibilă dependenţă, aleg să locuiască separat, cei doi parteneri întâlnindu-se numai atunci când se simt disponibili unul pentru celălalt.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Locuieşti împreună cu partenerul?
  • Îţi convine acest aranjament sau ai dori să-l schimbi?
Cum alegem zona în care este amplasată locuinţa
În cazul unei rezidenţe comune, locul ales depinde de numeroşi factori. În afara celor economici, care în ziua de azi joacă un rol foarte important, sunt luate în considerare şi alte aspecte, cum ar fi apropierea locuinţei de locul de muncă al unuia sau al celuilalt, de familia unuia sau a celuilalt, de şcolile la care învaţă copiii.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI 
  • În cazul în care împărţiţi aceeaşi locuinţă, cum aţi ales zona? Din considerente ce ţin de comoditate? De apropierea de familie? Alte motive?
  • Zona aleasă vă convine amândurora? 
  • Dacă ai avea posibilitatea să alegi o altă rezidenţă pentru cuplul tău, ai prefera un alt loc?
Dispunerea încăperilor
Am fost impresionat de problemele care apar în sânul cuplurilor atunci când partenerii aveau posibilitatea de a decide cu privire la dispunerea spaţiului interior al apartamentului sau casei lor. Acest vis se poate transforma iute în coşmar dacă unul din ei – cel mai adesea femeia – înclină spre spaţii bine compartimentate, care oferă posibilitatea de a te izola, iar celălalt îşi doreşte spaţii mari, deschise, cât mai puţin compartimentate!
În sfârşit, venirea pe lume a copiilor într-un cuplu impune renunţarea la o parte din spaţiu şi găsirea unei soluţii de compromis pentru păstrarea unui minimum de intimitate pentru cuplu.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Aşa cum este el conceput, spaţiul vă permite să aveţi o viaţă de cuplu adevărată? Vă asigură intimitatea necesară?
  • Aşa cum este el conceput, spaţiul permite fiecăruia dintre voi să se bucure de un minimum de intimitate personală? Ne despărţim sau rămânem împreună?
  • Aşa cum este el conceput, spaţiul vă permite să primiţi persoane străine de cuplul vostru, fără să simţiţi că teritoriul intim e invadat?
Decoraţiuni interioare, alegerea mobilierului…
Dacă vizitaţi apartamentul lui Sigmund Freud de la Viena, veţi fi uimiţi, printre altele, de cât de compartimentat este spaţiul. Fotografiile din vremea respectivă ne arată că partea privată a apartamentului a fost decorată vădit după gusturile doamnei Freud, într-un stil mic-burghez tipic epocii: dantele, bibelouri şi alte zorzoane. Spaţiul folosit de Freud în activităţile sale profesionale dovedeşte un gust destul de diferit, fiind invadat de colecţiile sale, cu totul absente din încăperile private. În această parte a apartamentului, mobilierul are în special o valoare funcţională. În zilele noastre, puţine sunt apartamentele care permit o asemenea dispunere şi împărţire a spaţiului, care aduce mai degrabă a locuinţe separate. Însă alegerile rămân complicate în privinţa decoraţiunilor interioare.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Cum s-a făcut alegerea mobilierului? Prezenţa anumitor obiecte de mobilier vă creează probleme? Poate fi vorba de un mobilier prea încărcat de amintiri, de exemplu dacă s-a întâmplat să fie moştenit de la cuplul pe care soţul tău (soţia ta) l-a format mai înainte, sau de mobilier de familie, sau de mobilier care pur şi simplu nu îţi place.
  • Felul în care sunt dispuse mobilierul şi decoraţiunile a fost hotărât numai de unul dintre voi? Sau e mai degrabă rezultatul unui consens?
  • Ai impresia că e un lucru care ţi-a fost impus?
  • Dacă ai avea posibilitatea să alegi, ai face schimbări importante în privinţa acestui aspect?
  • Ţi-ar plăcea să-ţi redecorezi în mod constant spaţiul sau preferi un decor stabil?
Amenajarea – prin amenajare înţeleg achiziţionarea de obiecte care uşurează sarcinile de zi cu zi.
Conform sociologului Jean-Paul Kaufman, un cuplu există din momentul în care îşi cumpără o maşină de spălat rufe. Din punctul lui de vedere, acest obiect simbolizează prin excelenţă debutul unei intimităţi împărtăşite şi înseamnă implicarea într-o relaţie de cuplu. Cumpărarea sau nu a unui asemenea obiect de uz casnic poate efectiv să semnifice gradul de implicare şi viitorul cuplului, dacă e vorba de o relaţie aflată la început de drum. Mai târziu, semnificaţia unei asemenea achiziţii va fi diferită, iar discuţiile ar putea avea loc în jurul stabilirii unui buget pentru cumpărarea unor aparate de uz casnic, pentru divertisment şi petrecerea timpului liber, sau pentru achiziţionarea unui automobil de marcă…
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Te simţi liber(ă) să achiziţionezi obiectele uzuale, necesare vieţii de zi cu zi?
  • Achiziţionarea de obiecte necesare vieţii de zi cu zi creează probleme?
TIMPUL PETRECUT ÎN CUPLU
Problema timpului şi a disponibilităţii apare adesea în consilierea maritală ca o temă recurentă, ba chiar ca motiv al consultaţiei, şi asta în două cazuri diferite.
Într-un caz, celuilalt partener i se reproşează lipsa disponibilităţii. Adesea, bărbatul se confruntă cu reproşul că investeşte mult prea mult timp în probleme de ordin profesional, deşi în ziua de azi astfel de imputări pot fi adresate şi anumitor femei.
Sau femeilor li se reproşează faptul că se implică prea mult în rolul de mame.
În al doilea caz, partenerii se plâng că, din cauza şomajului sau a pensionării, petrec prea mult timp împreună şi au prea puţin timp pentru ei înşişi.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Ţi se pare că acorzi timp suficient relaţiei tale de cuplu?
  • Consideri că partenerul tău acordă timp suficient vieţii voastre de cuplu?
  • Ai vrea să ai la dispoziţie mai mult timp pentru tine?
  • Crezi că soţul tău (soţia ta) ar vrea să aibă la dispoziţie mai mult timp pentru sine?
BANII ŞI INTIMITATEA
În ziua de azi, în funcţie de cuplu, există formule foarte diferite de gestionare a banilor.
Un model pare totuşi să se distingă şi să devină noua normă, conform căreia fiecare are un cont personal şi îşi gestionează singur veniturile. Pe de altă parte, e deschis însă un cont comun pentru cheltuieli curente, în care fiecare depune o sumă proporţională cu veniturile sale.
Uneori, cheltuielile curente sunt asumate diferenţiat: unul plăteşte, de exemplu, chiria şi impozitele, celălalt se ocupă de mâncare şi de micile cheltuieli de zi cu zi. Punerea în comun a tuturor veniturilor cuplului se face mai rar când acestea sunt relativ importante şi mai frecvent când veniturile sunt modeste. Faptul că majoritatea, dacă nu chiar totalitatea veniturilor, provine de la un singur membru al cuplului dă naştere unor probleme dificile, de pildă când soţia a hotărât să-şi sacrifice cariera ca să se ocupe de copii, devenind din acel moment dependentă din punct de vedere financiar de soţul ei. La fel stau lucrurile când cei doi au venituri disproporţionate.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Banii sunt o problemă în cuplul tău?
  • Ai dori o altă modalitate de gestionare a banilor?
  • Ţi-ar plăcea să fii mai implicat(ă) în gestionarea veniturilor cuplului? Mai puţin implicat(ă)?
  • Crezi că fiecare are dreptul să cheltuiască banii aşa cum vrea, fără să dea socoteală pentru asta (dincolo de ceea ce este necesar cuplului)?
Schimburile afective şi intelectuale
Intimitatea cuplului se defineşte totodată ca fiind un schimb de idei, de gânduri, înseamnă să te deschizi în faţa celuilalt, să-l faci să înţeleagă lucrurile pe care nu le încredinţezi nimănui altcuiva şi a căror destăinuire te face vulnerabil. Totuşi, celălalt trebuie să ştie să asculte!
Cele trei puncte care urmează au ca temă aceste schimburi, care sunt determinante pentru intimitatea psihică.
Am ales să discut despre acest tip de intimitate după ce am abordat-o pe cea fizică, întrucât, dacă e să-i dăm crezare lui Pascal Quignard, „un bărbat nu trebuie să se destăinuie unei femei cât timp aceasta nu i s-a dăruit în toată nuditatea ei. O femeie nu trebuie niciodată să se destăinuie unui bărbat cât timp acesta nu i s-a dăruit în toată nuditatea lui2 .“
A DA DOVADĂ DE INTERES
Este vorba, aici, despre capacitatea fiecăruia de a se identifica cu celălalt, de a înţelege ce anume poate să-l stimuleze, să-l întristeze sau să-l facă fericit, de a asculta, de a şti să descifreze aluziile celuilalt, de a suferi alături de celălalt, de a oferi sprijin emoţional, la nevoie.
A DA DOVADĂ DE AFECŢIUNE
Este capacitatea de a ne arăta interesul pe care i-l purtăm celuilalt: mici cadouri, mici semne de afecţiune (ne ţinem de mână, priviri, gesturi neaşteptate, vorbe duioase…).
A ÎMPĂRTĂŞI IDEI
Este capacitatea de a ne împărtăşi credinţele, convingerile (afective, politice, religioase, sexuale, intelectuale, artistice sau, de ce nu, profesionale).
A VISA ÎMPREUNĂ
Această activitate, în voia căreia se lasă cuplurile aflate la început de drum, poate fi păstrată sau nu. A visa înseamnă să construieşti planuri fără consistenţă reală sau să-ţi imaginezi ce-ar fi viaţa în cazul în care un anume eveniment – puţin probabil, de altfel, – s-ar produce… Această lume a visării care există de altminteri în fiecare dintre noi poate fi – sau nu – obiectul unor destăinuiri în sânul cuplului. Este testată astfel toleranţa fiecăruia la confidenţele intime, care constau în a-ţi deschide în faţa celuilalt intimitatea psihică cea mai absurdă şi cea mai vitală! De la împărţirea sarcinilor şi a responsabilităţilor, la delegarea competenţelor şi la întrajutorare .
CINE ŞI CE FACE?
Această întrebare se situează dincolo de o convingere egalitară sau de un feminism uneori justificat. Împărţirea chiar ocazională a sarcinilor ingrate şi cotidiene poate contribui la întărirea intimităţii în interiorul cuplurilor.
Astfel, unei doamne îi plăcea nespus să-şi vadă soţul, o personalitate în domeniul lui, cum spală vasele sau dă cu aspiratorul, de dragul ei. Îndeletniciri precum menajul, cumpărăturile, gătitul, pot avea statuturi diferite. În anumite cupluri (deşi tot mai rar), se consideră că astfel de sarcini trebuie asumate de unul dintre parteneri, cel mai adesea de soţie.
În altele, se constată o distribuire mai mult sau mai puţin egalitară în repartizarea sarcinilor casnice. În fine, există şi cupluri în care toate aceste sarcini, sau o parte dintre ele – de exemplu, pregătirea unor gustări – fac parte din intimitatea cuplului şi simbolizează un anumit tip de raport afectiv.
Cum stau lucrurile în cuplul tău? Iată câteva întrebări pe care ţi le-ai putea pune.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI  
  • Îţi convin sarcinile aşa cum sunt ele repartizate în prezent?
  • Ai dori să aduci unele modificări? Dacă da, care anume?
V-AŢI ÎMPĂRŢIT RESPONSABILITĂŢILE?
Acest punct este, nu de puţine ori, problematic: împărţirea sarcinilor într-un cuplu înseamnă că fiecare lasă pe seama celuilalt o parte din ceea ce ţinea înainte de sfera intimităţii sale personale. Un anumit număr de responsabilităţi ajung astfel să fie împărţite între parteneri.
Or, am constatat că, în anumite cupluri, se ajunge la o distribuire rigidă a responsabilităţilor, fiecare administrând o parte din sarcini: în mod obişnuit, domnii se ocupă de finanţe, iar doamnele de copii! Rezultă de aici un parteneriat asociativ, despre care voi spune doar că nu are nimic intim.
ÎNCREDERE ŞI DELEGARE DE COMPETENŢE
Încrederea în celălalt este o piatră de încercare în viaţa unui cuplu. Este vorba aici de încrederea în cinstea celuilalt, în faptul că nu te va trăda, că nu va pune în pericol existenţa cuplului. Să luăm cazul în care unul dintre parteneri îl autorizează pe celălalt să gestioneze bunurile comune. Investirea partenerului cu încredere poate fi pur şi simplu greşită. De pildă, atunci când partenerul se dovedeşte a fi jucător la bursă sau altceva de felul acesta şi face plasamente hazardate sau cheltuieli nechibzuite.
Unele momente periculoase de rătăcire se leagă de faptul că s-a considerat că încrederea oferită făcea parte din intimitatea cuplului şi că orice manevră de control sau orice tragere la răspundere ar constitui un atac insuportabil la adresa intimităţii!
AJUTOR RECIPROC
Să poţi conta pe celălalt în caz de nevoie face parte din intimitatea cuplului. Aici, e vorba de un ajutor real, practic, cerut de împrejurări precise şi nu de un ajutor constant, în care cel sprijinit este socotit neajutorat. Încercările cu care fiecare se poate confrunta, indiferent că e vorba despre greutăţi profesionale, despre probleme de sănătate sau despre decese în familie, reprezintă tot atâtea ocazii de a testa această calitate a cuplului.
Reacţiile celuilalt partener, confruntat cu astfel de încercări, pot contribui la întărirea intimităţii cuplului sau, dimpotrivă, la dezvăluirea carenţelor acestei intimităţi.
LATURA INTIMĂ A CUPLULUI
Intimitate individuală şi lumea exterioară
INTIMITATEA CELUILALT
Intimitatea cuplului se creează ştirbind intimitatea fiecăruia. Ea este alcătuită din ceea ce fiecare e dispus să dăruiască din sine. Ceea ce dăm cuplului poate fi oricând luat înapoi. Iată de ce fiecare este atent la ceea ce dăruieşte celălalt cuplului, cu scopul de a menţine un anumit echilibru. Echilibrul poate fi rupt, fie atunci când unul dintre parteneri crede că celălalt cere prea multe sacrificii de la el – cum ar fi renunţarea la unele relaţii care-i sunt dragi –, fie atunci când i se pare că dăruirea de sine a celuilalt în interesul cuplului a scăzut simţitor.
Fiecare cuplu are propria ecologie, propriul echilibru personal: cuplurile „fuzionale“ sunt acelea în care intimitatea personală conservată este extrem de limitată. Este deseori cazul cuplurilor aflate la început de drum. Invers, atunci când unul din parteneri a avut experienţe de cuplu dureroase sau frustrante, el va fi tentat să fie prudent şi să investească puţin în cuplu, de teamă să nu fie dezamăgit. În viaţa cuplurilor revine frecvent o anumită problematică: cea a vieţii personale.
În prezent, pare în general admis faptul că fiecare ar trebui să aibă dreptul la o viaţă personală, de exemplu prin păstrarea anumitor relaţii personale, de prietenie sau de familie, care nu vor fi împărţite cu partenerul. Problema este adesea cea a reciprocităţii. După cum spunea o tânără femeie: „Dacă vrei să ai parte de viaţă personală, trebuie să admiţi că şi partenerul tău are dreptul la una!“.
Respectarea intimităţii constă şi în a nu lăsa ca aspectele ce ţin de propria intimitate să năvălească în intimitatea celuilalt. Este un subiect foarte des dezbătut în sânul cuplurilor. Mă refer aici la un subiect delicat, cel al unor obiceiuri precum expectoraţiile, vânturile, râgâielile, mirosurile neplăcute, obiceiurile alimentare îndoielnice, scobitul în nas şi prin alte orificii, lenjeria murdară, tampoanele lăsate la vedere etc.
Apoi, amintirile legate de experienţele sexuale (mai ales cele cu alte persoane decât partenerul) ţin de intimitatea fiecăruia şi nu neapărat de intimitatea cuplului.
Un comportament exagerat de meticulos în ceea ce priveşte chestiunile legate de ordine sau igiena corporală, niciodată suficientă din punctul de vedere al partenerului, poate fi semnul unor disfuncţii în sânul cuplului. S-ar putea să fie vorba de fobii sexuale sau despre probleme serioase care privesc dorinţa sexuală.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Crezi că implicarea ta la construirea şi la menţinerea vieţii de cuplu este corect răsplătită?
  • Ţi se pare că te dăruieşti mai mult decât partenerul tău? Sau mai puţin?
  • Crezi că intimitatea ta personală este îndeajuns de protejată şi de respectată?
  • Consideri că respecţi intimitatea personală a partenerului tău?
  • Accepţi ideea ca tu sau partenerul tău să vă cultivaţi în continuare vechile relaţii, din care cuplul este exclus? De exemplu, cu foşti prieteni (foste prietene), cu copii din căsnicii anterioare sau cu terapeuţii?
  • Ai dori ca partenerul tău să fie mult mai discret în privinţa unor comportamente ce ţin de intimitatea sa: râgâieli, evocarea de amintiri licenţioase etc.?
  • Ţi se pare că, la rândul tău, dai dovadă de suficientă discreţie în această privinţă?
CUPLURI ÎNCHISE ŞI CUPLURI DESCHISE
Prin sintagma „lumea exterioară“ se înţelege ansamblul relaţiilor pe care le poate avea un cuplu, fie că vorbim de familiile de origine, de universul profesional al fiecăruia, de cercul de prieteni sau de alte contexte în care este implicat cuplul: cercuri confesionale, politice, sportive sau altele; dar şi relaţiile cu familia actuală întemeiată de cuplu sau cu familiile din trecut, dacă e vorba de un cuplu format din persoane recăsătorite. Intimitatea unui cuplu este un conţinut protejat de o membrană semipermeabilă, ca să utilizăm o metaforă biologică.
Cuplul este aidoma unei celule vii: ca să existe, are nevoie de schimburi cu mediul exterior, relaţii care să o hrănească. Cuplul se îmbogăţeşte pe măsură ce capătă recunoaştere, dar şi comparându-se cu alte cupluri, măsurându-şi solidaritatea, confruntându-se cu o serie de experienţe.
Problemele pot să apară atunci când cuplul se închide în sine sau, dimpotrivă, dintr-o prea mare deschidere spre exterior, ori din pricina unor intruşi: soacre, copii ai cuplului, copii vitregi.
Problemele cele mai acute pe care le-am întâlnit în acest domeniu privesc imixtiunea în viaţa de cuplu a universului profesional al unuia dintre parteneri (sau al amândurora) şi mai cu seamă relaţia cu copiii apăruţi în cadrul cuplului. Din ce în ce mai mult, cuplurile tinere întâmpină dificultăţi importante în gestionarea relaţiei cu copiii sau cu copilul.
În prezent, copiii nu mai vin pe lume întâmplător, ci sunt în general „programaţi“ de cuplu. Acest lucru le creează părinţilor un sentiment de responsabilitate, uneori disproporţionat, întâlnit înainte doar la părinţii adoptivi. De altfel, izolarea socială a cuplurilor tinere, care deseori locuiesc la distanţă de familia de origine, determină lipsa susţinerii în primele etape de viaţă ale copiilor lor.
Toţi aceşti factori fac ca relaţia de cuplu să treacă pe un plan secund, lucru care se traduce printr-o sărăcie a vieţii sale intime.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Credeţi că aveţi suficiente contacte cu lumea exterioară (cerc de prieteni, familie, activităţi comune în cluburi, comunităţi, cercuri sportive, politice, religioase etc.)?
  • Sau, dimpotrivă, sunteţi prea deschişi spre exterior, oferiţi prea mult din voi şi nu vă protejaţi îndeajuns intimitatea?
  • Sunteţi în stare, tu sau partenerul tău, să refuzaţi o invitaţie, să vă eliberaţi de o obligaţie de familie sau ceva asemănător, dacă acestea coincid cu o activitate pe care aţi programat-o pentru voi doi?
Ce aşteaptă fiecare din partea cuplului
Să formezi un cuplu, să te alături unei persoane de alt sex, este o trădare pentru cei care vor trebui, din acest motiv, să părăsească grupul celor de seama lor, gaşca de prieteni şi de prietene sau cel puţin să-şi schimbe priorităţile în ceea ce priveşte loialitatea.
Datorită acestei apartenenţe anterioare, anumite comportamente ale celuilalt nu vor fi acceptate, în timp ce altele vor fi aşteptate: „Femeia (sau bărbatul) trebuie să se comporte în felul acesta cu mine, fiindcă sunt bărbat (femeie), fiindcă aşa se face, aşa sunt obiceiurile“. Iar unele violenţe conjugale sunt explicate astfel: „Mama (surorile mele, prietenele mele, tata, fraţii mei, cei de-o seamă cu mine) n-ar fi acceptat niciodată una ca asta!“. Nu e vorba aici de ce aşteaptă un bărbat sau o femeie de la celălalt.
Este vorba, dincolo de relaţia actuală, despre ceea ce poartă fiecare în sine şi care se leagă de un sentiment de apartenenţă la grupul de bărbaţi sau la grupul de femei, conform educaţiei primite şi loialităţii faţă de grupul celor de acelaşi sex. Acest sentiment poate să fie puternic sau nu, să acopere mituri şi credinţe variate, în funcţie de cultură, de epocă, de zonă şi de un întreg sistem de reprezentare legat de transmitere, de ceea ce s-a văzut în propria familie de origine, de ce i-a plăcut sau i-a displăcut.
Fireşte, lucrul acesta va avea consecinţe asupra relaţiei, dar nu are legătură cu relaţia, fiindcă este ceea ce purtăm în noi, oricare ar fi cuplul vizat.
Anumite probleme de cuplu nu au legătură cu respectivul cuplu, ci s-au născut dintr-o experienţă trecută.
O femeie provine dintr-o familie în care singurul reprezentant masculin este tatăl şi în care ea, mama şi surorile ei au format o alianţă strânsă; sau un bărbat făcea parte dintr-o fratrie, în sensul etimologic al cuvântului, alături de colegii dintr-o echipă sportivă. Mai târziu, anumite comportamente ale partenerului vor fi socotite inacceptabile, nu neapărat ca urmare a naturii lor, ci pentru că anturajul le-a considerat inacceptabile.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Ce atitudini sau reacţii ale partenerului tău te fac să crezi că au legătură mai puţin cu tine, şi mai mult cu grupul de persoane de acelaşi sex de care este el (ea) ataşat(ă)?
  • Cum reacţionezi în faţa unor asemenea comportamente?
  • Când discuţiile devin aprinse, vă aruncaţi cuvinte precum „misogin“ sau „feministă“?
  • Cum reacţionează la ele partenerul tău?
  • Cât de solidară (solidar) eşti cu grupul de femei (bărbaţi)?
  •  Care sunt prejudecăţile tale în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi (femei) – altfel spus, judecăţile tale de valoare cu privire la atitudinea acestora faţă de viaţa sexuală, dar şi faţă de alte aspecte ale vieţii cotidiene, inclusiv atitudinile lor referitoare la celălalt sex, ştiind că nimeni nu e lipsit de prejudecăţi?
Violenţele intime
Întrebările cele mai importante din acest bilanţ sunt poate cele ce se referă la existenţa violenţei în sânul cuplului.
Există diferite feluri de violenţă: fizică, sexuală, psihologică (hărţuire, şantaj, dezinformare).
Cu toate acestea, fapte care ar putea, privite din exterior, să treacă drept violenţă, pot avea loc în cadrul unui pact liber consimţit.
Este cazul, de exemplu, al anumitor practici sadomasochiste.
Problema e cea a exercitării liberului arbitru al fiecăruia în interiorul unui cuplu în care nu lipsesc mijloacele de presiune psihologică, începând cu seducţia.
În şedinţele de consiliere am avut ocazia să ascult remarci care arată cât de limitat este uneori acest liber arbitru:
„Ai pus mâna pe mine, doar fiindcă m-am săturat de insistenţele tale“; „Niciodată n-am fost cu adevărat de acord“;
 „Dacă nu mi-ar fi fost atât de teamă de tine (teamă că te pierd sau ruşine)… “;
„Dacă aş fi fost mai bine informat(ă), mai puţin naiv(ă)…“ etc.
Se poate întâmpla ca unele persoane să trăiască retrospectiv sentimentul că au fost silite să facă anumite lucruri, fără un consimţământ real.
De exemplu, în cazul unor ameninţări cu părăsirea sau cu sinuciderea, al unor sarcini inventate sau al ascunderii unor informaţii.
O situaţie deosebit de dificilă este cea în care şantajul din sânul cuplului îi priveşte pe copii. Îmi aduc aminte de cazul unui soţ care, din răzbunare, făcea nişte crize de furie cumplite, vărsându-şi nervii pe una din fiice, ori de câte ori se întâmpla ca soţia să-l refuze când dorea să facă sex.
Un alt caz dureros este cel al actelor de violenţă cauzate de consumul de alcool sau de droguri. Este un caz cu atât mai dificil, cu cât cel ce comite actul de violenţă poate foarte bine, chiar de a doua zi, să-şi pună cenuşă în cap şi chiar să se eschiveze de la a-şi asuma răspunderea pentru faptele sale, invocând efectele produsului consumat.
În sfârşit, anumite fapte sunt resimţite ca acte de violenţă săvârşite nu neapărat împotriva partenerului, cât chiar a cuplului ca instituţie, a casei-cuplu.
Astfel, vor putea fi trăite drept acte de violenţă dezvăluirea unor amănunte din şedinţele de terapie individuală sau din relaţiile sexuale extraconjugale ale unuia dintre parteneri, precum şi divulgarea unor informaţii legate de intimitatea cuplului.
ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ ŢI LE PUI
  • Partenerul tău comite acte de violenţă asupra ta?
  • Ţi se întâmplă să comiţi acte de violenţă asupra lui (ei)?
  • Care este tipul de violenţă comis de tine sau de el (ea)?
  • E vorba de acte de violenţă sexuală? Fizică? Psihologică?
  • Contextul în care se comit actele de violenţă permit alternative realiste sau mijloace de a le elimina?
  • Comportamentele cu pricina sunt recunoscute clar ca fiind acte de violenţă, indiferent cine e autorul (autoarea): tu însuţi (însăţi) sau partenerul tău?
Dacă e vorba de acte de violenţă din trecut, ce soluţii au fost găsite pentru ca ele să nu se mai repete?
”Ne despartim sau ramanem impreuna?”- Robert Neurburger, Editura Philobia
 
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment