Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Dificultăţile de învăţare ale copilului tău

Dificultăţile de învăţare ale copilului tău

Felul în care reacţionează părinţii la mecanismele de protecţie ale copiilor lor va fi determinat în mare măsură de propriul nivel al stimei de sine. Cînd părinţii au ei înşişi îndoieli cu privire la valoarea şi capacităţile lor, tind să fie ori excesiv de pretenţioşi, ori excesiv de protectori faţă de copiii lor sau pot chiar să‑i neglijeze.

Ca urmare, copiii îşi dezvoltă la rîndul lor mecanisme de protecţie a stimei de sine. Spre exemplu, copiii cadrelor didactice sînt expuşi la riscuri mai mari decît ai oricărui alt grup profesional, fiindcă profesorii tind să le ceară copiilor lor rezultate şcolare înalte şi tind să‑i admonesteze, să‑i ridiculizeze, să‑i critice şi să condamne eşecul.

Toţi copiii vor să‑şi mulţumească părinţii, iar posibilitatea umilirii prin critică şi a retragerii iubirii va determina două reacţii posibile ale copiilor.

Una este apatia şi evitarea. Copilul renunţă să facă eforturi la învăţătură şi alte eforturi, fiindcă a încerca înseamnă să rişte umilirea şi respingerea. În subconştient, copilul raţionează: „Dacă nu fac nici un efort, nu există eşec; dacă nu există eşec, nu există umilire.“

Ce strategie extrem de iscusită! Dar astfel de copii sînt deseori etichetaţi drept „leneşi“, „înceţi la minte“, „proşti“ sau „buni de nimic“.

Fără a se acorda atenţie sentimentului lor de valoare personală, aceşti copii nu vor face progrese şcolare.

Listă de manifestări ale stimei de sine scăzute (extrem de protectoare) la copiii de vîrstă şcolară

Mecanisme de protejare prin control excesiv

  • Timid şi retras;
  • Neobişnuit de tăcut;
  • Ezită să abordeze activităţi sau provocări noi;
  • Se agaţă de un părinte sau de amîndoi;
  • Are dificultăţi în a se integra între colegi;
  • Excesiv de conştiincios sau apatic în situaţiile de învăţare;
  • Temător şi timid în situaţii noi;
  • Se tulbură repede cînd este corectat în mod pozitiv;
  • Se tulbură extrem de tare cînd este corectat în mod negativ;
  • Înclinat la reverie şi visare;
  • Se teme de greşeli şi eşecuri;
  • Obişnuieşte să se discrediteze;
  • Încearcă mereu să‑i mulţumească pe alţii:
  • Se plînge de dureri abdominale şi greaţă.

Mecanisme de protejare prin control insuficient

  • Agresiv;
  • Are răbufniri de furie regulate;
  • Lăudăros;
  • Chiuleşte cu regularitate de la şcoală;
  • Nu cooperează cînd i se cere să facă un lucru sau altul;
  • Cere frecvent ajutor sau confirmări;
  • Întreabă mereu dacă este iubit sau dorit;
  • Evită temele, deşi riscă dezaprobarea părinţilor;
  • Dă vina pe alţii pentru greşelile proprii;
  • Distruge bunuri proprii sau ale altora;
  • Neatent cînd îşi face temele acasă sau la clasă.

A doua reacţie a copiilor cînd le este ameninţată valoarea personală este compensarea.

Aceasta se vede la copilul muncitor, perfecţionist, care petrece prea multe ore cu temele sau care se tulbură imediat la gîndul posibilităţii de a nu reuşi. Înţelepciunea acestei strategii este şi ea lăudabilă. Muncind din greu, copilul încearcă să înlăture orice posibil eşec, căci eşecul şi greşelile înseamnă să rişte dezaprobarea părinţilor şi profesorilor. El are de pierdut în alte sectoare ale vieţii sale, cum ar fi joaca, prieteniile, activităţile sportive şi bucuria de a învăţa.

Pentru un astfel de copil, identitatea este legată strîns de comportament – mai ales de comportamentul şcolar –, şi dacă această problemă de identitate nu este rezolvată, el va ajunge să resimtă o nesiguranţă cronică, tot mai mare, va deveni şi mai perfecţionist, şi mai muncitor, pe măsură ce presiunile şcolare se vor amplifica de‑a lungul anilor.

Un alt tip de compensare se poate vedea la copilul lăudăros, agresiv sau tiran şi care se poartă cu superioritate. El însă face rareori vreun efort, şi orice presiune din partea altora de a se concentra la activităţile şcolare duce la o reacţie protectoare de genul: „Aş putea face asta, dacă aş vrea, dar de ce să‑ţi fac pe plac?“ La fel ca şi copilul care foloseşte strategia evitării sau cel care munceşte excesiv de mult, cel care manifestă o astfel de aroganţă se apără, de fapt, de orice posibil eşec, căci, iarăşi, eşecul ar însemna umilire şi respingere.

Sînt numeroşi şi adulţii care folosesc aceste strategii de evitare şi compensare.

De exemplu, cea mai răspîndită fobie este cea de a vorbi în public. Nouăzeci la sută din oameni evită un astfel de demers. Această evitare indică clar îndoielile cu privire la capacităţile proprii şi la putinţa de a‑i impresiona pe alţii.

La fel, mulţi părinţi îşi impun cerinţe şi aşteptări ridicate, ca să evite orice posibilă greşeală, orice posibil eşec. Mulţi părinţi spun că n‑au exercitat asupra copiilor lor presiuni verbale de a obţine rezultate bune la şcoală. Poate că aşa stau lucrurile, dar faptele vorbesc mult mai lămurit decît vorbele, şi stilul de viaţă al părinţilor este cel care‑i afectează în primul rînd pe copii.

Copiii cred, în mod protector, că părinţii lor au dreptate întotdeauna; ca urmare, le imită acţiunile fără discriminare şi ajung să le semene.

În adolescenţă, copiii cred că părinţii nu ştiu nimic. Dar această atitudine are viaţă relativ scurtă, căci dependenţa de părinţi e mult mai puternică decît rebeliunea trecătoare.

Unii copii îşi vor crea un tipar de comportament diametral opus faţă de cel al părinţilor – dar este vorba despre un tipar extrem şi el, care duce la o viaţă problematică şi nefericită. Spre exemplu, copilul care se lasă de şcoală ca reacţie la presiunile exercitate de părinţi de a obţine rezultate bune la învăţătură îşi creează o întreagă serie de noi probleme.

S‑a dovedit că părinţii care fac presiuni asupra copiilor în ce priveşte rezultatele şcolare sînt, fără voia lor, orbi faţă de valoarea personală a copilului, fapt ce‑l duce pe copil fie la evitare, fie la compensare, aşa încît să preîntîmpine noi suferinţe.

Dar cum e cu părintele care‑şi protejează excesiv de mult copiii şi exercită asupra lor prea puţine presiuni de a face eforturi responsabile?

Dacă părintele excesiv de pretenţios îi face pe copii să devină nesiguri şi să le lipsească încrederea în sine, părintele excesiv de protector îi creează copilului său vulnerabilităţi similare.

Părintele care face totul pentru copilul său şi nu are pretenţii rezonabile de la el nu‑i comunică absolut nici un mesaj de încredere în minunata lui capacitate de a învăţa şi a deveni independent.

Protecţia îi creează un handicap şi‑l face să se simtă dependent şi neajutorat. Poate că se simte iubit, dar în nici un caz nu se simte capabil.

Tony Humphreys, psiholog  – Stima de sine, cheia pentru viitorul copilului tau, Editura Elena Francisc

Recomand lectura acestei carti – o lectura pe care o consider ”obligatorie” pentru toti parintii cu copii mici, prescolari, scolari si adolescenti. O lectura obligatorie pentru cresterea si educarea sanatoasa a copiilor – familia, mediul, au un rol favorizant pentru comportamentele ingrijoratoare si tulburarile psiho-afective ale copiilor,  iar aceasta carte aduce clarificari intr-un limbaj cat se poate de accesibil si usor de inteles pentru orice parinte preocupat cu adevarat de atmosfera din familia sa. Daca esti parinte, nu uita ca dificultatile emotionale ale copilului/adolescentului tau, sunt in stransa legatura cu dificultatile de relationare din familie, si se rasfrang, impreuna, si asupra rezultatelor scolare ale copilului/copiilor tai.

Cartea poate fi comandata online AICI

2


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. T.  December 11, 2012

    Este chiar adevarat! Sunt dificultati….

    (reply)
  2. Cismigiu Camelia  March 16, 2013

    Este foarte adevarat.Acesta este unul din motivele pentru care copii mei invata la scoala Waldorf.Primul lucru care ni s-a spus a fost sa nu spunem niciodata copilului ”NU TE RIDICI DE PE SCAUNUL ASTA PANA NU-TI FACI TEMELE!”.El trebuie sa-si faca temele cu drag,asa cum a inteles.
    Al doilea lucru a fost sa nu corectam copilul chiar daca vedem unde unde este gresala.Daca nu si-a facut tema corect,inseamna ca nu a inteles,daca nu a inteles inseamna ca trebuie sa i se mai explice inca o data ca sa inteleaga.Intervenind in acest proces,creezi un conflict in mintea lui-sau mama i-mi explica mai bine ceea ce inseamna ca nu va mai fi atent in clasa(ORICUM MAMA STIE MAI BINE)sau nu va fi atent la ce spune mama ceea ce creaza un conflict de devalorizare pentru mama(IAR NU ESTI ATENT….DE CATE ORI I-TI SPUN CEVA TU TE GANDESTI IN ALTA PARTE SAU FACI ALTCEVA….NU ESTI IN STARE SA ……)
    Copilul trebuie sa inteleaga.Este foarte important…si atunci cand copii vor merge la scoala ca sa inteleaga nu ca sa invete,umanitatea va face un salt urias.
    E bine ca parintii sa stie asta.
    Eu am aplicat asta,mai mult o intreb foarte rar daca si-a facut tema.Rezultatul…..,daca fetita mea are de facut 2 teme,ea face 4.Si daca nu-i place,o face si pe a 5-a.
    Totul este simplu daca COPIII SANT CURIOSI.Ei pot invata numai daca au curiozitate.Altfel dezvolta abilitatea de a reda,de a reproduce exact ceea ce inseamna ca sant foarte buni executanti nu neaparat lideri.Societatea are nevoie de buni executanti….lasa pe altii sa gandeasca!
    Ei….dar MAESTRII lor…despre ei trebuie sa amintiti.Copii stau acolo de la 8 00 pana la 17 00.Acolo respira,mananca,invata…In timpul saptamanii foarte putin cu parintii–in cazul multor familii–deci asta pune amprenta pe ei mai puternic.Si acolo e Jale Mare.Multe frustari,multe nemultumiri care i-si pun amprenta pe copil.De cele mai multe ori acolo afla ca nu sant buni de nimic,ca nu sant in stare,ca celalalt e mai bun decat ei,etc.
    Pentru MAESTRII lor trebuie sa faceti ceva.Si pentru programa scolara de la invatamantul clasic.Cum ar putea sa ajute copilul sa inteleaga daca trebuie sa predea atata informatie?Inghite si taci!!!Cu parintii o scoateti mai usor la capat,va spun eu…!
    Iar cu recompensarea copilului,ce sa spun?Functioneaza la cainele meu.Sa-i dai copilului o ciocolata,o mangaiere pe cap,o vacanta,mai tarziu o masina pentru ca INGHITE si TACE mi se pare strigator la cer!!!
    EI INVATA PENTRU EI!LASATI-I SA FACA ASTA!
    Intrebarea clasica pentru un copil care nu prea stie ce e cu el este desigur”Ce vrei sa devii cand o sa fii mare”.Va dau raspunsul in locul lor.EU SUNT DEJA!!!Si nu pot deveni decat CEEA CE SUNT!!!
    O alta cauza a deficitului de atetie ar fi vaccinurile.28 de boli pe care le si tratezi in primul an de viata pe un ficat care abia se formeaza,e ceva.Dar asta este o alta discutie…
    O sa comand aceasta carte si poate si celelalte pentru ca sant curioasa…M-ati facut curioasa!

    (reply)

Add a Comment