Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Despre independenta

Despre independenta

Despre independenta

– Giovanni Papini –
(1881 – 1956)

“Cea mai mare problema pentru om, ca şi pentru naţiuni, este independenţa. Dar cum poate fi rezolvată această problemă? Ceea ce posed pare că-mi aparţine, dar sunt totdeauna stăpânit de această proprietate.

Singura proprietate incontestabilă ar trebui să fie Eul — totuşi, dacă cercetezi cu de-amănuntul, unde găseşti un element absolut, izolat, care să nu depindă de nimic?

Ceilalţi, absenţi sau prezenţi, participă la viaţa noastră interioară sau exterioară. Nu-i nici o portiţă de scăpare. Chiar şi în singurătatea absolută simt, cu spaimă, că nu sunt decât un atom dintr-un munte, o celulă dintr-o colonie şi-o picătură dintr-o mare.

În spiritul şi în carnea mea simt ereditatea morţilor; gândirea mea e datoare morţilor şi viilor, purtarea mea e inspirată, chiar împotriva voinţei mele, de fiinţe pe care nu le cunosc sau pe care le dispreţuiesc.

Tot ce ştiu, am învăţat de la alţii. Toate lucrurile de care mă servesc sunt opera altuia — şi ce însemnează dacă le-am plătit?

Fără lucrător, fără meseriaş, fără artist, aş fi mai gol decât Caliban sau decât Robinson.

Dacă vreau să mă mişc, am nevoie de maşini fabricate de alţii şi conduse de alte mâini. Sunt silit să vorbesc o limbă pe care n-am inventat-o eu; şi cei dinainte de mine îmi impun, fără voia mea, gusturile, sentimentele, prejudecăţile lor.

Dacă demontez Eul meu bucată cu bucată, regăsesc mereu fragmente care provin din afară şi fiecăreia aş putea să-i pun eticheta originii sale.

Aceasta o am de la mama, aceasta de la cel dintâi prieten, aceasta de la Emerson, aceasta de la Rousseau sau de la Stirner. Dacă împing până la capăt inventarul a ceea ce mi-am însuşit, Eul rămâne o formă goală, un cuvânt fără conţinut real.

Aparţin unei clase, unui popor, unei rase şi nu reuşesc niciodată să evadez, orice aş face, din marginile pe care eu le-am trasat. Orice idee nu-i decât un ecou, orice gest un plagiat.

Pot să îndepărtez prezenţa oamenilor, dar o mare parte din ei continuă să trăiască, invizibili, în mine, rămas singur. Dacă am servitori, trebuie să-i suport, să-i ascult; dacă am prieteni, trebuie să-i tolerez şi să le fac servicii; cât despre bani, trebuie să-i păzeşti, să-i faci să fructifice, să-i protejezi, să-i aperi. Puterea echivalează cu sclavia.

Nimic, în realitate, nu-mi aparţine. Puţinele lucruri de care mă bucur, le datorez inspiraţiei şi muncii oamenilor care nu mai sunt şi pe care nu i-am văzut niciodată. Cunosc ce am primit, dar nu ştiu ce am dat.

Am reuşit să adun câteva duzine de miliarde. N-aş fi putut-o face, dacă milioane de oameni n-ar fi lucrat pentru mine, dacă milioane de oameni n-ar fi avut nevoie de ceea ce puteam să le vând, dacă mii de oameni n-ar fi inventat formulele, maşinile, regulile pe care se bazează viaţa economică a pământului. Dacă aş fi fost singur, aş fi fost un sălbatic, mâncător de rădăcini şi de câini morţi.

Unde se află, deci, nucleul profund şi autonom, care nu are nevoie de nimeni, căruia nimeni nu i-a dat naştere şi de care să pot spune cu adevărat că e al meu?

Sunt în adevăr un om plin de datorii, o moleculă, sclavă a unui corp gigantic?

Şi singurul lucru pe care-l credem în adevăr al nostru — Eul — e, poate, ca şi tot restul, un simplu reflex, o halucinaţie a orgoliului nostru?”

 

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment