Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Sapte Legi Spirituale ale Iubirii

Sapte Legi Spirituale ale Iubirii

Iubirea nu este doar o lectie de sex, atingere si viata. Este si o lectie profunda de spiritualitate. Iubirea are de strabatut un luuung drum pentru a ajunge acasa. Dincolo de noi, iubirea isi stie drumul propriu. Trebuie sa il traversam prin constiinciozitate daca ne vrem completi, impliniti, fericiti pana in maduva oaselor. In cartea sa “Kama Sutra”, Deepak Chopra ne face cunoscute cele 7 legi spirituale ale iubirii, cele 7 stadii (etape) prin care trece iubirea. Poate ca este bine sa le avem in vedere daca vrem sa stim cum arata iubirea… iubirea autentica… cea adevarata.

1. Stadiul (Legea) ATRACTIEI

Deschidem portile iubirii cand suntem autentici…

Autenticitatea este primul pas catre atractie, conform primei legi spirituale a iubirii. A fi tu insuti, tu natural, tu in starea ta primara, originala, fara neafectare, fara masca, fara adaosuri si tertipuri te face sa fii cu adevarat atractiv in ochii celuilalt. A fi tu insuti cu sinceritate si simtindu-te confortabil in legatura cu acest lucru inseamna a fi atractiv. De ce? Pentru ca naturaletea determina o persoana sa fie perceputa drept atractiva, este de parere Deepak Chopra. “In fiecare dintre noi exista limitarea si infinitul, adevarul si iluzia, pacatosul si sfantul si in fiecare moment putem alege ce anume sa exprimam, constientizand acel ceva. Suntem atractivi cand alegem autoexprimarea onesta si totala”, se arata pe blogul ajourneytolove.com.au

2. Stadiul (Legea) DRAGOSTEI NEBUNE (LEGEA ORBIRII)

Suntem mai mult decat un corp care simte dorinta nebuna de a atinge un alt corp…

Cand Atractia dintre doua persoane este foarte puternica, cand suntem mai mult decat un corp care simte dorinta irezistibila de a atinge un alt corp, atunci interactionam la un alt nivel, un nivel mult mai profund… Ne indreptam catre o alta realitate, una transcendenta, una care nu mai este deloc ordinara, ci ametitoare. Noi, fiintele umane, avem abilitatea de a experimenta iubirea la un nivel transcendental. Avem insa nevoie de o alta fiinta umana care sa declanseze aceasta traire. De aceea, atunci cand suntem in acest stadiu al indragostirii, vedem brusc lumea din jur cu alti ochi si totul ni se pare a avea un farmec de nedescris. Sunt ochii iubirii deschisi momentan doar pe jumatate.

3. Stadiul (Legea) COMUNIUNII

Iei de la celalalt ceea ce nu ai fi putut sa obtii niciodata singur. Dai ceea ce nimeni nu ar fi putut sa dea vreodata…

Aceasta etapa a iubirii este profunda, este minunata, este greu de atins si mentinut, dar totusi provocatoare. Comuniunea este contactul sufletului cu un alt suflet, este impartasirea propriului suflet cu sufletul unei alte persoane, este premisa pe care se cladeste de fapt increderea in celalalt. “In aceasta etapa, cei doi iubiti se muta intr-un teritoriu al necunoscutului, fiecare luand de la celalalt ceea ce singur nu ar fi dobandit niciodata”, se arata intr-un articol publicat in revista care2.com/greenliving, intr-un articol preluat si simplificat dupa cartea Kama Sutra, a lui Chopra.
In etapa Legaturii stranse, sufletele celor doi reusesc sa se atinga unul pe celalalt, iar o persoana reuseste sa-si transfere gandurile si tot ceea ce simte in cealalta persoana. Nu este usor sa lasi aceasta etapa sa se desfasoare. Impartasindu-te cu totul unei alte persoane, risti sa fii vulnerabil. Cine vrea sa fie vulnerabil? Multi dintre noi se feresc sa intre in aceasta etapa din cauza sentimentului de a pierde controlul asupra situatiei. Cine vrea sa piarda controlul asupra situatiei? Dar in aceasta etapa, iubirea deschide drumul catre o iubire deplina…

4. Stadiul (Legea) INTIMITATII

Daruindu-te pe tine fara nicio masca…

In cartea ‘Kama Sutra’, Deepak Chopra explica stadiul Intimitatii. Ca fiinte umane, suntem alcatuiti din carne si spirit. In aceasta etapa, afirma Chopra in ‘Kama Sutra’, cele doua aspecte care formeaza identitatea fiintei umane fuzioneaza. In etapa Intimitatii, carnea se contopeste cu carnea, iar spiritul fuzioneaza cu spiritul. Fizicul se uneste cu fizicul, corpul subtil cu corpul subtil, sufletul cu sufletul. In aceasta etapa, considera autorul, energia sexuala si energia spirituala fuzioneaza intr-o singura energie, o energie creatoare si sacra a universului.
Aceasta uniune in intimitate este cu siguranta o uniune aparte. Prin Intimitate, ne revelam si impartasim din noi insine celuilalt. Poate ca tocmai de aceea adevarata intimitate este infricosatoare pentru o buna parte dintre oameni. In momentul in care atingem acest tip de intimitate “nu putem ascunde nimic, nu putem purta nicio masca, nu putem camufla nicio un sentiment de dubiu sau securitate. Trebuie doar sa fim pur si simplu acolo, in acel moment, fara niciun fel de limita”. (http://ajourneytolove.com.au/2011/04/07/deepak-chopras-seven-stages-of-love/_)

5. Stadiul (Legea) ABANDONARII si al (a) NON-ATASAMENTULUI

Te pierzi in celalalt pentru a te regasi apoi…

Conform acestei legi a iubirii, abandonarea in celalalt nu este deloc un act impotriva iubirii de sine. Ci dimpotriva. A te abandona in celalalt, afirma Chopra, este calea cea mai buna de a-ti gasi adevaratul eu si a renunta la egoul nostru care simte nevoia de separare. In aceasta etapa, renuntam la atasament. Atasamentul inseamna dependenta, inseamna pretentii, inseamna sclavie, inseamna control, manipulare, a incerca sa convingi pe cineva de ceva anume. Iubirea este libertate, este non-atasament, ea permite celor doi sa evolueze frumos, fara limite si constrangeri. “In adevarata Abandonare, nu simtim niciodata nevoia sa controlam persoana iubita, sa o seducem, sa insistam, sa fortam, sa obtinem ceva dand ceva. In adevarata abandonare, stim cum sa PERMITEM sa fie”, spune Chopra in cartea sa.

6. Stadiul (Legea) Pasiunii

Iubind, traiesti… Pentru ca iubirea este viata.

“Pasiunea pentru viata si pasiunea pentru iubire sunt acelasi lucru. Aceasta din cauza ca viata, in esenta sa, este iubire”, afirma Chopra. Unirea masculinului si a femininului intr-un singur corp ne poate aduce mai aproape de sufletul nostru si al celui pe care il iubim, este de parere Chopra. Pasiunea nu este doar la nivel fizic si nu are in vedere doar dorinta sau eliberarea de dorinta carnala. Pasiunea nu este pentru ceva anume. Ea doar este.

7. Stadiul (Legea) Extazului

Venim din extaz si in extaz trebuie sa ajungem….

Din aceasta stare venim si aici trebuie sa ne intoarcem, considera Chopra… Venim din extaz, caci extazul nu reprezinta altceva decat starea noastra originala, situatia de gratie de unde am plecat. Iar extazul este ultima etapa a iubirii. El inseamna depasirea naturii noastre umane, inseamna depasirea limitelor si atingerea unui punct inalt, cel al transformarii spirituale. Cum? Traversand toate cele 5 etape, ajungand la intimitate si ajungand si la mai mult de atat, la extaz… Aici este punctul final de destinatie al iubirii. Aici ajunge iubirea sa fie completa.

SURSA ARTICOL: AICI

4


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Radu Simion  December 11, 2011

    Autenticitatea e cel mai important pas spre intalnirea intimului tau si a salasluirii in intimul celuilalt. Atractia e chimie metafizica, iar extazul este transcederea in spatiul Iubirii din care am fost creati.

    (reply)
    • Mona Georgescu  December 18, 2011

      Seara buna Radu,
      As continua ideea ta cu aceea ca in ziua in care ne iubim pe noi insine cu adevarat, aflam ce inseamna studiul iubirii si ca, in ziua in care ii iubim pe ceilalti cu adevarat, aflam ce inseamna practica iubirii.
      Oricum, cred ca simplul cuvant ”iubire” indica directia in care ar trebui sa ne indreptam, dar ne limiteaza, totusi … cred ca nu suntem pregatiti sa intelegem semnificatia mai inalta pe care aceasta o are.
      Multumesc pentru trecere si pentru gandul frumos,
      Mona

      (reply)
  2. Marin Mariastela  December 20, 2011

    A accepta ca si iubirea are limitele ei inseamna ,deja,sa recunosti ca este o stare si ca orice stare isi are formele ei de ,,agregare,, metafizice. A-i iubi cu adevarat pe ceilalti mi se pare o relativitate raportata la cat de mult accepta ceilalti sa primeasca din iubirea ta. Nu-i poti iubi pe ceilalti,cu adevarat,decat iubindu-i in modul tau iar ceilalti nu sunt obligati sa accepte iubirea ta doar pentru ca tu o consideri pura si totala.
    Dalai Lama spunea: ”cand vom fi descoperit toate tainele iubirii menirea noastra pe pamant s-a sfarsit…pana atunci suntem datori sa cautam fara incetare.”

    (reply)
  3. Mihail  December 21, 2011

    Mă întreb cât e de firesc să considerăm iubirea doar o stare, şi nu şi un flux. Am să încerc o analogie: dacă facem referiri la “chimie metafizică”, poate că devin valabile şi similitudinile cu proprietăţile luminii şi dualitatea acesteia, cunoscută din fizica cuantică, aceea de corpuscul-undă. Nu cumva ştim deja că iubirea este şi o vibraţie?! Şi încă una de o frecvenţă extrem de ridicată!

    Astfel cred că avem o explicaţie, atât cât putem înţelege în etapa în care suntem, asupra iubirii: trăim într-o anume stare, relaţionăm într-un anumit flux; pe de altă parte, transmitem prin fluxul creat de noi o stare proprie, şi suntem scăldaţi într-un flux primit din care decodificăm clar starea celuilalt. Starea stabilizează fluxul, iar fluxul – care este o mişcare – creează starea, sau o susţine, sau o confirmă, sau, şi mai bine… o împlineşte.

    Însă, pentru că se vorbeşte şi de iubiri “neîmplinite”, cred că adevărata iubire o trăim doar atunci când în suflet avem şi starea, şi fluxul, în acest fel explicându-se şi absenţa orgoliilor şi a ego-ului din adevărata iubire. Egoul vrea “să stea”, este deranjat de orice curent, vrea stabilitate, dar fluxul i-o anulează, iar orgoliile, manifestându-se dinamic, tind să distrugă starea – care ar trebui să fie stabilă, ca orice stare (“a sta / stare”).

    De aici am ajunge la concluzia că, de fapt, iubirea este împlinită, deja, când se naşte în tine, indiferent de răspunsul celuilalt. Orice impuls de a-i cere celuilalt să răspundă simetric la starea şi fluxul tău nu reprezintă nimic altceva decât părăsirea iubirii, prin flux, şi anularea stării. Şi poate că de aceea iniţiaţii insistă asupra iubirii ca stare, întrucât oamenii (neiniţiaţii) limitează iubirea la flux…

    (Mariastela:) Şi atunci DA, “iubirea” are limitele ei, în momentul când noi înşine o limităm fie la stare, fie la flux, adică la iubire pur contemplativă sau la iubire ca… barter/schimb condiţionat. Deci, a-i iubi cu adevărat (necondiţionat) pe ceilalţi, a ne afla în această stare şi a le transmite acest flux, nu are nimic relativ şi nu are nici o legătură cu procentajul în care acceptă ei să primească (în flux) iubirea ta. Pe de altă parte, fiecare iubeşte în felul său (ca intensitate, profunzime, trăiri etc.), şi acesta e unul din motivele pentru care nu toţi pot primi fluxul tău şi nu toţi pot înţelege / rezona la / starea ta.

    (Mariastela:) Iar dacă Dalai Lama are dreptate, ori eu n-am înţeles nimic din iubire, ori nu mai am ce căuta pe planeta asta… sau cel puţin pe plaiurile mioritice… 🙂

    Citeam recent undeva că opusul iubirii nu ar fi ura, ci indiferenţa. Numai că indiferenţa este anularea recepţionării fluxului; iar ura, se ştie, este un câmp cu o frecvenţă foarte coborâtă. De aceea, iniţiaţii (unii, e drept) consideră că ura este opusul iubirii, ba chiar se discută despre dualitatea iubire / ură, arătându-se că iubirea exclude orgoliile şi ego-ul. Iubirea are o frecvenţă înaltă, iar orgoliile au frecvenţe joase, apropiate de ură. Alţi iniţiaţi spun că iubirea şi ura sunt două faţete de monedă… deci tot despre o dualitate ar fi vorba. V-as propune să lămurim împreună, aici, aceste concepte, de acord?

    Revenind on-topic, la articol, mulţumesc pentru toate insight-urile declanşate în sufletul şi în mintea mea; unul caută permanent iubirea, iar cealaltă studiază la microscop stări şi frecvenţe… 🙂

    (reply)

Add a Comment