Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

De la bebelus la adult – capacitatea de a fi singur (II)

De la bebelus la adult – capacitatea de a fi singur (II)


Ce factori pot atenua sentimentul de singuratate?

Relatia fericita cu primul obiect si integrarea lui reusita au cea mai frumoasa semnificatie: iubirea poate fi primita si daruita.

Amintirea experientelor fericite pentru bebelus constituie o amprenta emotionala mai ales atunci cand se simte frustrat, acesta asociindu-le cu speranta ca vor mai urma si alte momente de fericire.

Bucuria, fericirea, sunt asociate mereu cu sentimentul de recunostinta – daca este resimtita profund, atunci apare dorinta de a rasplati pentru lucrurile bune primite, astfel aparand generozitatea.

Capacitatea de a primi si capacitatea de a darui fac parte din relatia pe care de mici o dezvoltam cu obiectul bun si pot contracara sentimentul de singuratate.

Capacitatea de a simti bucurie este si o conditie preliminara pentru constituirea unui anumit grad de resemnare si permite gasirea micilor momente de placere in ceea ce este disponibil, fara a avea nevoie de gratificari sau fara sa apara resentimente sau frustrari.

Mai mult, resemnarea este asociata cu toleranta si cu sentimentul ca frustrarile nu vor distruge iubirea.

Toti acesti factori nu pot elimina in totalitate sentimentul de singuratate si pot actiona ca mecanisme de aparare. Cand sunt foarte puternice, singuratea nu este traita in plan constient.

Unii bebelusi folosesc dependenta excesiva de mama ca mecanism de aparare in fata singuratatii, aparand astfel tiparul nevoii de dependenta pe tot parcursul vietii.

Confortul gasit in obiectul intern poate sa apara ca mijoc de aparare in incercarea de a contracara dependenta de obiectul extern. Adultul cu un astfel de tipar dobandit din perioada copilariei va avea tendinta sa respinga orice companie.

Reducerea dependentei de obiectele externe ajuta la diminuarea vulnerabilitatii.

Psihanalista Melanie Klein adauga ca singuratatea poate sa derive si din convingerea individului ca nu exista nicio persoana si niciun grup caruia individul sa ii apartina.

Lipsa de apartenenta pare a avea o semnficatie mai profunda.

Oricat de mult al progresa integrarea, ea nu poate anula sentimentul ca anumite componente din sine nu sunt disponibile pentru ca sunt clivate si nu pot fi redobandite.

Unele din aceste parti clivate sunt proiectate in alti oameni, contribuind astfel la sentimentul individului ca nu isi apartine pe deplin si ca nu apartine pe deplin nimanui altcuiva, simtind ca si partile pierdute sufera de singuratate.

Indiferent de modul in care sentimentul de singuratate se construieste si este negat, devine probabil sa influenteze negativ relatiile bune de obiect, cu exceptia situatiilor cand singuratea este traita in adevaratul ei sens  si devine un stimul pentru aceste relatii.

Dupa psihanlistul D.W. Winnicott, “Eu sunt singur”  inseamna:

  • “Eu” din aceasta afirmatie semnifica un grad crescut de maturitate emotionala; lumea exterioara este repudiata si a devenit posibila o lume interioara.
  • Eu sunt” – reprezinta un alt stadiu al cresterii individuale; individul nu numai ca are forma, dar are si viata; in stadiile de inceput ale lui “eu sunt”, individul este brut, lipsit de aparare, vulnerabil si poate sa atinga stadiul lui “eu sunt” doar datorita unui mediu protector. Mediul protector este mama preocupata de  bebelus si aplecata asupra nevoilor Eului bebelusului prin intermediul identificarilor cu acesta.
  • “Eu sunt singur” – in acest stadiu, bebelusul constata existenta continua a mamei, dar nu neaparat o intelegere cu mintea constienta; “eu sunt singur” are radacinile in “eu sunt” si depinde de constatarea bebelusului ca o mama de incredere exista in mod permanent; increderea face ca bebelusul sa fie singur si sa se bucure de a fi singur pentru o perioada limitata.

Treptat, mediul sustinator al Eului este introiectat si reconstruit in personalitatea individului, mod in care va aparea o capacitate de a fi cu adevarat singur.

Astfel, fiind singur, in permanenta, va exista cineva prezent, cineva care este in cele din urma, in mod inconstient, echivalentul mamei, persoana care in zilele si saptamanile timpurii a fost identificata temporar cu bebelusul ei si care, in acel moment, a avut ca unic interes grija fata de bebelus.

Dupa Melanie Klein, o relatie timpurie satisfacatoare  cu mama (nu neaparat bazata pe alaptat, deoarece biberonul poate reprezenta simbolic sanul) presupune contactul intim intre inconstientul mamei si cel al copilului, aceasta fiind baza, temelia celei mai complete experiente de a fi inteles, si, in esenta, se leaga de stadiul preverbal.

Viata emotionala timpurie este o repetare a experientelor de tip pierdere si recastigare.

De cate ori mama nu este prezenta langa bebelus, acesta poate simti ca a pierdut-o, acest sentiment de pierdere a mamei fiind echivalent, pentru  bebelus, cu moartea acesteia.

In plan fantasmatic, moartea mamei exterioare inseamna pierderea obiectului intern bun, lucru ce intareste frica bebelusului de propria moarte – aceasta frica de moarte insoteste sentimentul singuratatii pe tot parcursul vietii.

Indiferent cat de gratificant ar fi pentru cineva, pe parcursul vietii, sa-si exprime gandurile si sentimentele in fata unei persoane care-l intelege, ramane un dor nesatisfacut de intelegerea fara cuvinte – dorul de cea mai timpurie relatie cu mama.

Melanie Klein afirma ca acest dor contribuie la senzatia de singuratate si deriva din sentimentul depresiv al unei pierderi ireversibile.

Integrarea Eului are loc pas cu pas, insa nu este pe deplin atinsa niciodata, iar intelegerea si acceptarea integrala a emotiilor, a fantasmelor si anxietatilor proprii nu este posibila – acest fapt constituind si el o sursa a sentimentului de singuratate.

Nevoia de a se intelege pe sine este totodata asociata cu nevoia de a fi inteles de obiectul bun internalizat. O expresie a acestei nevoi este fantasma fratelui geaman (Bion) – figura geamana ce reprezinta partile neintelese si clivate pe care individul doreste sa le recastige, pentru a se simti complet si inteles total. Ele sunt uneori simtite ca parti ideale.

Integrarea presupune insa detasarea, renuntarea la idealizarea obiectelor bune (mama)  si a unor aspecte personale.

Maturitatea si capacitatea de a fi singur, atesta faptul ca persoana a beneficiat de o ingrijire materna indeajuns de buna,  in urma careia si-a putut dezvolta increderea intr-un mediu bun.

Aceasta incredere se construieste printr-o repetare a unor gratificari pulsionale satisfacatoare si existenta unui grad considerabil al maturitatii Eului, mai exact integrarea individului intr-o unitate.

Pe masura ce integrarea are loc, va incepe un proces de dezidealizare, bebelusul va intelege ca obiectul bun nu se va putea apropia vreodata de perfectiunea asteptata de la obiectul ideal; mai mult, acceptarea si intelegerea faptului ca nu exista nicio parte ideala in sine, poate fi  dureroasa.

Nu abandonam insa niciodata nevoia de idealizare, chiar si atunci cand confruntarea dintre realitatea interna si cea externa tind sa o reduca.

Mona Georgescu

 
Bibliografie: D.W.Winnicott – Procesele de maturizare, De la pediatrie la psihanaliza, Joc si Realitate (Editura Trei)
 

Cateva clarificari referitoare la termenii psihanalitici: obiect, obiect bun, obiect rau, obiect partial, relatie de obiect – conform dictionarului psihanalitic publicat pe www.srdp.roNotiunea de obiect este privita in psihanaliza sub trei aspecte principale, insa cel mai des reprezinta un corelativ al pulsiunii: in el si prin el, pulsiunea tinde sa-si atinga scopul, adica un anumit tip de satisfacere. Poate fi vorba de o persoana sau de un obiect partial, de un obiect real sau un obiect fantasmatic.OBIECT “BUN”, OBIECT “RAU”

Termeni  introdusi de Melanie Klein pentru a desemna primele obiecte pulsionale, partiale sau totale, asa cum apar ele in viata fantasmatica a copilului. Calitatile de “bun” si “rau” le sunt atribuite nu numai in functie de caracterul lor gratificant sau frustrant, ci, mai ales, din cauza proiectiei asupra lor a pulsiunilor libidinale sau destructive ale subiectului. Dupa M. Klein, obiectul partial (sanul, penisul) este clivat in obiect “bun” si obiect “rau”, acest clivaj constituind primul mod de aparare impotriva angoasei. Obiectul total va fi, de asemenea, clivat (mama “buna” si mama “rea”, etc.).

Obiectele “bune” si “rele” sunt supuse proceselor de introiectie si de proiectie.

OBIECT PARTIAL

Tip de obiect vizat de pulsiunile partiale, fara ca aceasta sa implice ca o persoana, in ansamblul ei, sa fie luata ca obiect de iubire. Este vorba mai ales de parti ale corpului, reale sau fantasmatice. Chiar o persoana se poate identifica sau poate fi identificata cu un obiect partial.

RELATIE DE OBIECT

Termen folosit in mod curent in psihanaliza pentru a desemna modul de relatie al subiectului cu lumea sa, relatie care este rezultatul complex si total al unei anumite organizari a personalitatii, al unei perceptii mai mult sau mai putin fantasmatice a obiectelor, precum si a unor anumite tipuri privilegiate de aparare.

Obiectul intern bun

Preluand termenul kleinian de “obiect intern bun”, Winnicott afirma ca aceasta capacitate de a fi singur depinde de existenta unui obiect bun in realitatea psihica a individului. Sanul bun sau relatia interna buna sunt indeajuns de bine aranjate si aparate pentru ca individul, in oricare moment, sa se simta sigur in raport cu prezentul si viitorul.Relatia pe care persoana o are cu obiectele sale interne, increderea in ceea ce priveste relatiile interioare au drept consecinta faptul ca persoana se poate bucura chiar si in absenta obiectelor si a stimulilor externi.

 

 

 
 

 

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment