Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

De ce nu-mi gasesc pe cineva

De ce nu-mi gasesc pe cineva

Astazi va invit sa parcurgeti cateva randuri despre inceputurile relatiilor de iubire – inceputuri care, in etapa de indragostire, aproape intotdeauna par a fi promitatoare – dar care, destul de repede ne fac sa ne dam seama ca persoanele pe care le credeam potrivite sunt  … total nepotrivite cu drumul nostru.

Fragmentul de mai jos exprima intr-un mod ”casual” o realitate si  face parte din cartea ”De ce nu-mi gasesc pe cineva”, scrisa de Alina Grozea.

”De ce nu-mi gasesc pe cineva” este o carte despre indoieli, temeri, dezamagiri, frustrari, singuratate, iubire – aspecte cu care se confrunta o femeie in cautarea sufletului pereche, in aceasta perioada in care latura materiala, concreta, a vietii lasa prea putin spatiu pentru evolutia prin iubire a unui cuplu si pentru spiritualitate.

Sper ca cei care sunt singuri sa gaseasca un raspuns in cartea Alinei si, in acelasi timp, sa renunte la tipare, la prejudecati, si sa aiba curajul sa gaseasca propriile lor raspunsuri. 

Pe Alina o gasiti pe blogul alina.boncafe.ro – locul in care ne invita sa pasim in spatiul sufletului sau.

Lectura placuta!

 

Iubirile mele nu-s sclipiri de stele în bradul de Crăciun, ci munţii tăcuţi şi răbdători ai pădurilor de brazi. Iubirile mele nu încununează eforturi şi scheme de viaţă, sunt cauza, nu efectul strădaniilor mele sufleteşti, sunt drumul, nu ţinta, sunt chimie, nu matematică, sunt pământul adânc, solid, viu, ciudat, din care am fost plămădită. Iubirea, pentru mine, e un semn ceresc, o întâmplare neprevăzută, o bucată de timp care stă în loc. E un miracol. Iar miracolele au prostul obicei de-a fi atât de rare…

Cele mai frumoase, aparent magice momente ale vieţii mele, dar şi cele mai crunte ţepe le-am trăit în preajma oamenilor avizi după începuturi. Şi, în naivitatea pe care ţi-o dă orgoliul, am crezut de fiecare dată că în cazul meu va fi altfel, că relaţia cu mine va dura la nesfârşit, că iubirea mea răbdătoare le va ţine neastâmpărul în frâu, în ciuda unei statistici deloc încurajatoare.
Mi-am zis: dacă un om mă doreşte atât de puternic când încă nici nu mă cunoaşte pe de-antregul, sigur vom fi de nedespărţit, cu timpul, o dată ce voi avea răgazul să-i întorc dovezile de încredere şi de iubire, să-i arăt că merit apropierea, să înalţ o relaţie în care el pare că se aruncă orbeşte.

Dar, vai, cât m-am înşelat. A trebuit să trec de pragul celor 35 de ani, să ajung aproape de miezul maturităţii, ca să înţeleg că scepticismul, manifestările ponderate, interesul stângaci, sfiala, dezvăluirea treptată a sentimentelor tandre sunt semne ale normalităţii în orice tip de început: prietenie, dragoste, relaţie de afaceri. Că oamenii care par că aruncă din prima totul în joc, care te copleşesc cu declaraţii de amor sau cu laude, când pentru ei eşti încă un avatar, care te iubesc la nebunie înainte de-a vă fi întâlnit nu au neapărat un suflet încăpător, nu te-au ales pentru că eşti vreo fiinţă extraordinară (chiar dacă poate eşti), ci sunt doar excitaţi de noutate, de prospeţimea momentului şi îşi testează într-un spaţiu safe – fără trecut, fără defecte, fără responsabilităţi – capacitatea de-a te domina prin seducţie.

Oamenii începuturilor explozive n-au niciodată planuri pe termen lung, deşi adoră vorbele mari şi declaraţiile sforăitoare, tocmai pentru că forma de sociopatie de care suferă nu le dă voie să perceapă înţelesul profund al unor expresii. Pentru ei, sunt doar excelente figuri de stil. Ei nu ştiu şi nu vor să fie cantonaţi în realitatea concretă, ci se îmbată cu dulceaţa primelor schimburi de replici, le place în anticamera unde fiecare îşi pune o mască a perfecţiunii, îşi alege cu grijă vorbele, faptele şi principiile cu care să se mândrească. Nimeni nu poate nega farmecul primului sărut, primei întâlniri, primului mail, primei nopţi de dragoste, primului an de căsnicie, primelor confesiuni prieteneşti, atunci când simţi că ţi-ai găsit un suflet pereche, când vezi că aveţi aceleaşi gusturi (că deocamdată numai pe cele comune vi le-aţi împărtăşit), când ţi se spune ce vrei să auzi, iar tu comunici, la rândul tău, numai ce-i frumos şi tandru de comunicat.

Dar ce te faci când timpul trece şi măştile, inevitabil, cad? Când observi că prietenul drag se-ntâmplă să aibă toane şi gusturi diferite de ale tale, că iubitul perfect e făcut din carne, oase, defecte şi trecut, că aliatul de business are şi el orgolii, interese, scăpări, ca orice om? Acea clipă este piatra de încercare, de maturizare a interacţiunii umane, momentul în care stingi focul de paie şi începi să construieşti cu adevărat, deşi lucrurile evoluează la parametri realişti şi nu mai e nimic idilic, aşa cum ţi-a plăcut să crezi la început.

Dar oamenii începuturilor nu suportă să construiască, trecerea timpului îi nemulţumeşte progresiv, mâine n-ai cum să fii altfel, în ochii lor, decât mai prost ca azi. Lor le place butaforia, se îmbată cu iluzia perfecţiunii – a lor sau a celorlalţi – şi nu acceptă proba timpului, care ar demonta, în mod firesc, această iluzie, şi ar cere cărămizi noi în schimb, eforturi proaspete pentru a duce mai departe, printre hăţişurile vieţii reale, ceea ce s-a născut cu aură de basm.

Oamenii începuturilor adună multe cadavre în pod, dar nu vor fi niciodată de vină pentru poveştile care au murit înainte de a se naşte cu adevărat. Femeile-ţi vor spune că toţi bărbaţii (mulţi!) pe care ele i-au iubit nebuneşte le-au trădat, le-au minţit, le-au dezamăgit. Bărbaţii vor afirma, fără jenă, şi după a o suta iubită lăsată cu ochii-n soare, că-şi caută încă sufletul pereche, dar, vai, niciun suflet de femeie nu se califică (trupurile, însă, toate, da). Patronii te vor convinge că au avut ghinionul să dea numai peste angajaţi proşti şi leneşi, că toţi oamenii pe care i-au angajat doar ca să aibă pe cine da afară n-au fost buni, de fapt, de nimic – de-aia sunt ei blestemaţi, sărăcuţii, să caute alţii şi alţii… Că aşa e ţara asta, plină de oameni cărora nu le place munca, iar ei sunt buni, şi naivi, şi vai, nu se pricep să recruteze personal…

O relaţie cu un om al începuturilor se va degrada rapid, când normal, din punctul tău de vedere, ar fi fost să evolueze, să se dezvolte. Un om al începuturilor e veşnic nemulţumit de toţi şi de toate, se plictiseşte repede şi te lasă baltă fără menajamente, precum îşi abandonează un căţel jucăria, după ce o smotoceşte cu patos. Iar dacă relaţia prinde, totuşi, o crustă de vechime, va fi numai pentru că tu te-ai străduit din răsputeri s-o întreţii, negând evidenţele şi făcând mii de compromisuri şi concesii pentru a aţâţa interesul potăii plictisite.

Am prins teamă de începuturi, pentru că eu le percep ca pe o responsabilitate de a continua, de a progresa, de a conduce lucrurile către un nivel superior. Nu le văd ca pe nişte buchete de duioşii ieftine, ca pe nişte focuri de artificii pe care să le uit imediat ce am văzut alte flăcări în zare. Cumva, eu am o fantezie absurdă de a scăpa de începuturile înşelătoare ale oricărui tip de relaţie şi de a mă trezi, ca dintr-o comă, direct în mijlocul acţiunii, unde ştiu că am trecut de nisipurile mişcătoare şi a rămas doar pământ solid, pe care pot păşi fără teamă, cu încredere în ziua ce va veni.

Dar e o utopie, fără începuturi nu se poate, nu putem sări direct la cuprins şi uneori nu putem evita, oricât ne-am strădui, sfârşitul. Însă putem învăţa să nu ne mai punem sufletul pe orice tavă sclipitoare, să-i detectăm din vreme pe carismaticii artizani ai eternităţilor fără viitor, să ne ferim de maligna nestatornicie a veşnicilor căutători care nu vor, cu niciun chip, să găsească.

Alina Grozea

sursa: AICI 

Cartea Alinei poate fi achizitionata numai online, accesand link-ul urmator: http://alina.boncafe.ro/?page_id=435

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. VirtualKid  October 10, 2011

    Mi-a facut bucuria sa ne-o daruiasca, mie si fiului meu. Am gasit ganduri care mi-au placut, dar si unele cu care nu as putea sa fiu empatic, insa cartea merita pastrata pentru momentul in care copilul o sa fie capabil sa inteleaga.

    (reply)

Add a Comment