Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Zone de umbră sau zone de confuzie din personalitatea noastră (partea a doua)

Zone de umbră sau zone de confuzie din personalitatea noastră (partea a doua)

5.Componenta obsesivă

Este formată din atitudini de control, de meticulozitate, cu tendinţa maniacă de a aranja, de a verifica, de a organiza bi­rocratic sau meticulos viaţa, fără pic de fantezie. Dă naştere unor comportamente rigide, repetitive care consumă multă energie (de exemplu, pierderi de timp considerabile). Cel mai adesea este însoţită de o nelinişte latentă faţă de imprevizibil şi faţă de orice formă de „întîmplare”, nelinişte care nu-i per­mite să se bucure de prezent şi să se abandoneze frumuseţii momentului, prin mecanisme de apărare bazate pe apelul la raţiune şi la intelect.

Dominanta obsesivă se materializează prin încercarea de a clasa, de a alinia, de a controla, de a ritualiza totul pînă la extrem, pentru a exclude sentimentele, pentru a anticipa vii­torul, uitînd să trăiască prezentul, dovedind reţineri majore, dificultăţi în a oferi şi a primi.

Forma patologică a acestei componente apare atunci cînd spiritul este invadat de îndoieli, de constrîngeri, de temeri iraţionale, care duc la izolare, retragere în sine şi provoacă uneori angoase paralizante. Cea mai mare parte a energiei este activată sau canalizată pentru a împiedica declanşarea angoaselor sau a conflictelor interne.

6.Componenta de instabilitate a dispoziţiilor sau comportamentelor

Se recunoaşte prin variabilitatea ciclică a emoţiilor şi sen­timentelor, putind duce la apariţia unor comportamente ira­ţionale sau imprevizibile, disproporţionate faţă de situaţiile trăite.

Ceea ce caracterizează această componentă este alternan­ţa fazelor de excitabilitate (falsă bucurie sau veselie excesivă, agitaţie, logoree) cu fazele de descurajare, mîhnire, depresie, lipsă de încredere în sine sau de îndoială şi confuzie.

Dominanta, bazată pe o alternanţă a fazelor de exuberan­ţă şi de depresie, adesea pare aproape independentă de sti-mulii exteriori.

Forma patologică a acestei componente este starea maniaco-depresivă care poate merge pînă la delir, dînd naştere unor acte şi comportamente inadaptate care îi neliniştesc şi îi culpabilizează pe cei din jur; in final, poate duce la sinucide­re sau la depresii grave.

7.Componenta narcisică

Eul invadează întregul spaţiu social, marcat de o incapaci­tate de a ieşi din sine şi de a ţine cont de celălalt, şi de un anu­mit fel de a se defini bazat pe un simţ exagerat al importan­ţei propriei persoane, pe o supraestimare a realizărilor sau posibilităţilor proprii, cu pretenţia de a fi recunoscut ca ex­cepţional, care alternează cu faze de descurajare cauzate de sentimentul lipsei de valoare.

Şi aceasta pentru că felul obişnuit de a fi este dirijat în principal de un ideal de sine prea înalt, care nu admite greşeli sau tatonări. Şi sentimentul care decurge este mai mult de ru­şine decît de vinovăţie, iar reacţiile sînt mai mult de furie îm­potriva propriei persoane decît de mînie împotriva celorlalţi.

Celălalt este folosit pe post de măsură a propriei valori sau pentru atingerea scopurilor, este tratat ca o fiinţă a cărei funcţie este în principal cea de a-i întări, faţă de sine însuşi, respectul de sine.

Dacă în forma sa normală acceptabilă şi chiar dezirabilă, componenta narcisică corespunde unui fel de iubire de sine deschisă si binevoitoare, manifestarea accentuată şi patologi­că este acea parte a iubirii de sine în care subiectul se iubeş­te ca obiect si mai presus de oricine altcineva.

Se dezvoltă pornind de la fantezia individului de a fi cen­trul universului şi stăpînul lumii, şi atunci cînd se desfăşoară în toată grandoarea sa, se bazează de fapt pe o contradicţie. Orice tendinţă narcisică exacerbată se consideră şi se procla­mă suficientă sieşi, cînd de fapt are nevoie de prezenţa unei alte fiinţe care să o recunoască şi să o aprobe. Narcisicul poa­te dezlănţui un adevărat terorism relaţional, pentru că redu­ce totul la el însuşi. Se comportă ca si cum lumea întreagă ar trebui să-l recunoască, în mod inevitabil, vom întîlni în funcţii înalte persoane cu această trăsătură, pentru că, bineîn­ţeles, acestea îi atrag.

8. Componenta  perversă

Această componentă este greu de definit în cîteva cuvinte, pentru că termenul este prea des folosit la întîmplare si cu sensuri restrictive. Este cu atît mai important să spunem cîteva cuvinte despre această componentă, cu cît ea se află, poate, printre cele invocate cel mai des în această carte si totodată este cel mai greu de admis în ceea ce ne priveşte şi de identificat la ceilalţi.

Componenta perversă se alimentează, în formele ei cel mai bine conturate, din plăcerea de a face rău si de a produce suferinţă. Dar caracteristica ei principală este modul deosebit de a intra în relaţie cu celălalt, reducîndu-l la statutul de obiect. Relaţia perversă se defineşte ca fiind o formă de relaţie abuzivă de dominare, care este forma extremă a unei relaţii de inegalitate. Ea se recunoaşte în „influenţa pe care unul dintre parteneri o exercită asupra celuilalt, în detrimentul celui din urmă. Aceasta diferă de controlul obsesiv care are la bază o diferenţiere netă între sine şi ceilalţi. Relaţia de dominare perversă atrage partenerul sau interlocutorul prin atitudini seducătoare foarte abile, care îi conferă acestuia din urmă un rol de dublură sau de oglindă. De exemplu, folosirea unui „se” sau „noi” în acest caz nu are aceeaşi valoare cu un „noi” de contopire. Este un „noi” care îl include pe celalalt fără a i se cere părerea, ca si cum e de la sine înţeles că e complice şi că nu poate trăi, simţi, percepe sau gîndi nimic diferit de cel care vorbeşte.

Mijloacele relaţionale ale unui asemenea tip nu par să difere prea mult de cele folosite de organizaţiile de psihopaţi care recurg la acte zgomotoase. Au la bază un dublu joc relaţional care începe cu o aparentă supunere şi cooperare, chiar dacă în realitate aceasta nu este autentică, însoţită de o permanentă transgresare, sub o formă sau alta, a regulilor sau legilor. Aceste caracteristici sînt cu atît mai periculoase şi ambigue, cu cît sînt disimulate cu îndemînare. Printre atitudinile relaţionale perverse se numără şi toate formele de a încerca să spui o minciună pentru a afla adevărul, de a da drept real ceva fals, toate acele jocuri de-a uite-l/nu e, manipularea secretului cu scopul de a capta atenţia celuilalt, de a-i obţine consimţămîntul, de a-l fascina şi de a-i aţîta curiozitatea. De exemplu, toate formele de intruziune sau încălcare a intimi­tăţii celuilalt fac parte din acest registru.

Componenta perversă recurge adesea la mesajele non-verbale (a se observa importanţa deosebită a privirii pătrunzătoare, numită toc­mai de aceea şi „hipnotică”, şi a atingerilor ambigue cu semnificaţie nesigură) cu numeroase contradicţii între ce se spune şi ce se transmite în realitate sau ce se exprimă prin limbaje alternative.

9. Componenta parazitară

Se exprimă prin nevoia de a depinde de cineva si de a cere mereu mai mult de la acesta. Parazitul se ataşează de cineva care i se pare suficient de generos şi solid pentru a răspunde nevoilor proprii. Cu gura deschisă şi mîinile întinse, primele cuvinte pe care le pronunţă în momentul unei întîlniri expri­mă o cerere: „Te-ai gîndit la mine, trebuia să-mi aduci…”, „Nu-i aşa că nu ai uitat să-mi aduci ce mi-ai promis?”

Modalităţile de manipulare sînt variate şi de o ingeniozi­tate adesea remarcabilă şi inepuizabilă, în cea mai mare par­te a cazurilor, parazitul face în aşa fel încît celălalt să creadă că… el este cel care are nevoie de celălalt.

În forma sa extremă, parazitul se lipeşte la propriu de un alter ego pe care-l devorează mai repede sau mai încet.

Angajament si evoluţie

Din perspectiva unui angajament într-o relaţie de lungă durată, este bine să fim atenţi la efectele de amplificare şi de de­stabilizare ale întîlnirii sau ale confruntării cu una sau alta din­tre aceste dominante. Vom observa că anumite dominante ale unei persoane au efecte de inhibare asupra celuilalt, sau invers, pentru că anumite dominante pot avea efecte de amplificare sau de stimulare care se vor dovedi la fel de dăunătoare.

De exemplu, o dominantă paranoidă în combinaţie cu o dominantă sado-masochistă poate da naştere unei relaţii ex­trem de dureroase pentru ambii parteneri, o relaţie care devi­ne rapid infernală sau imposibilă.

O dominantă isteroidă în combinaţie cu o dominantă obsesivă poate da naştere unei pasiuni nebune şi imposibile… care durează totuşi mult, spre nefericirea fiecăruia dintre parteneri.

Este de datoria fiecăruia dintre noi să fie nu doar cît mai conştient posibil de propriile componente şi mai ales de do­minanta principală, ci să fie şi vigilent, atent la componente­le şi la dominanta relaţională a celuilalt, mai ales cînd avem de gînd să construim o relaţie de lungă durată afectivă sau de colaborare…

Aspectele pe care le-am descris sînt de ordin structural. Ele constituie o parte din armatura sau osatura personalităţii, prin opoziţie cu simptomele, pentru care formele cele mai vi­zibile sînt manifestările curente. Ar fi inutil si iluzoriu să cre­dem că le putem face să dispară. Cel mult putem să le facem să funcţioneze la minim sau să le îmblînzim, în cadrul unui tratament terapeutic aprofundat care ne-ar permite să acţio­năm asupra principalelor mecanisme de apărare.

Libertatea de a trăi în cotidian depinde de posibilitatea de a fi mai conştienţi şi mai vigilenţi în legătură cu ceea ce acti­vează aceste componente şi este determinată de respectul pe care ni-l acordăm nouă înşine, pentru a nu da naştere sau a nu ne implica în situaţii relaţionale care se vor dovedi catas­trofale pentru noi.

Aceste cîteva reflecţii ne pot face să înţelegem mai bine că anumite relaţii sînt sortite eşecului din start. Riscurile pe care le prezintă dorinţa de a face să coabiteze personalităţi irecon­ciliabile, ale căror dominante se vor reactiva negativ într-o măsură prea mare sau prea explozivă, sînt considerabile.

Dificultatea vine din faptul că în anumite relaţii sîntem în cea mai mare parte a timpului orbi, imobilizaţi sau aneste­ziaţi de mizele afective, emoţionale sau funcţionale care par prioritare, ceea ce nu ne mai permite să adoptăm o poziţie clară si lucidă… preventivă si salvatoare.

– material primit pe email, extras din cartea “Curajul de a fi tu insuti” – de Jacques Salome, Editura Curtea Veche –

 

 



 

 

 

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment