Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Cuplul: o întâlnire cu sine, o întâlnire cu celălalt

Cuplul: o întâlnire cu sine, o  întâlnire cu celălalt

Pentru întâlnirea cu sine, trebuie să ne depăşim moştenirea, programările legate de sexul masculin şi de cel feminin, precum şi convingerile care le sunt ataşate. Fiecare s-a limitat la un rol bine definit – şi asta de secole –, iar treaba fiecăruia dintre noi, responsabilitatea noastră e să trecem peste aceste diferenţe pentru a ne regăsi în sfârşit pe noi înşine.

Să fii îndrăgostit mai întâi de tine însuţi, nu e cumva chiar prima etapă, fundamentală, când te pregăteşti să îţi găseşti sufletul-pereche? Nu suntem noi prima persoană care trebuie să se accepte aşa cum e? Să se stimeze pe sine? Şi, în sfârşit, să se recunoască?

Pentru a clădi o relaţie cu celălalt, trebuie să începem prin a ne cultiva conştiinţa de Sine. E un fel de a dialoga cu noi cu bunăvoinţă, de a întreţine o relaţie sănătoasă cu noi înşine, deschizându-ne ochii şi lăsându-ne deoparte barierele de protecţie. Acolo unde domină frica, iubirea nu poate exista, iar acolo unde domină iubirea, frica nu-şi găseşte locul. Dacă nu mă iubesc pe mine, pe cine o să atrag eu? Pe ce se va sprijini viitoarea mea relaţie de cuplu? Care o să fie baza ei? Unde va fi piatra de temelie şi cât de sigur are să funcţioneze această asociere?

De asemenea, ce relaţie există între principiul meu masculin, animus, şi principiul meu feminin, anima? Se împacă bine?

Mitologia şi basmele ilustrează perfect aceste două principii. Copilăria noastră a fost plină de aceste basme. Majoritatea am fost fascinaţi de epopeea cavalerului cu inimă mare, care îşi salvează iubita, prinţesa închisă într-un turn. De-a lungul acestei călătorii iniţiatice, dusă în numele iubirii şi a credinţei în iubită, el se simte de neînvins, înfruntă toate pericolele şi îşi depăşeşte temerile cu mândrie şi curaj.

În căutarea dragostei, cavalerul, sensibil la chemările iubitei, pleacă la drum. Se dedică trup şi suflet să învingă obstacolele care îi despart. De-abia la întoarcere devine învingător, înnobilat şi cu inima plină! Dar toate astea nu-s decât o poveste frumoasă, un basm care hrăneşte imaginaţia viitorilor adulţi şi care dă întâlnirii amoroase o culoare care, în realitate, e complet alta.

Bărbatul e atras în mod natural de lumea exterioară, vizibilă, a muncii. Natura sa biologică îl împinge să cucerească, să seducă pentru a însămânţa. După naştere, instinctul bărbatului e să îşi protejeze iubita şi copilaşul. El se teme de sentimente şi, cu cât femeia îşi arată mai mult iubirea, cu atât bărbatul îşi pierde reperele şi tinde să se îndepărteze.

Iubirea ar putea părea dificilă pentru un bărbat, pentru că ea e o invitaţie la explorarea feţei sale ascunse, un domeniu necunoscut. A iubi înseamnă să te întorci către interior, să asculţi cu delicateţe şi subtilitate liniştea inimii tale. Din punct de vedere social, bărbaţii primesc o educaţie ce nu îi duce în explorarea acestei direcţii. Sensibilitatea e sinonimă cu fragilitatea. Până nu demult, pictura, muzica şi dansul erau domenii rezervate femeii.

Bărbatul era limitat la a-şi dezvolta forţa corpului sau a intelectului. Să plângi, să ai emoţii nu constituiau semne de virilitate, ci mai degrabă de slăbiciune. Îndemnul „Nu plânge! Băieţii nu plâng niciodată! Numai fetele au voie” e încă o programare des întâlnită. Fiindu-i interzis să simtă, băiatul învaţă să-şi ascundă sentimentele, să devină dur în asemenea măsură încât găseşte o ieşire, ba chiar o evadare în acţiune, pune accent pe gândire şi îşi dezvoltă o lume raţională.

Mai târziu, la vârsta adultă, fidel programării primite, el stăpâneşte exteriorul, acţiunea şi, adesea, discreditează lumea afectivă, emoţională, lumea interioară. Necunoscând-o, ea devine pentru el o lume care îl nelinişteşte şi pe care încearcă să o domine cu orice preţ, inclusiv cu preţul desprinderii de Sine.

Bărbatul are un handicap afectiv care îl privează de o parte din el. De fapt, această teamă de afectiv îl împiedică să intre în străfundurile sufletului său.

În ceea ce priveşte femeia, ea are tendinţa să-şi îndrepte atenţia asupra lumii interioare, acolo unde domnesc sentimentele.

E grădina secretă pe care o păzeşte cu mare atenţie. Nu o scoate la iveală decât rareori. Sensibilă, ea simte nevoia să fie ascultată şi îşi creează o lume a tandreţei, a iubirii. Programarea ei e legată de blândeţe, iar vulnerabilitatea e un preludiu al calităţii sale de viitoare mamă. Natura sa biologică rezidă în a servi.

Copil fiind, i se tot cere să ducă la capăt sarcinile domestice, să facă patul, să măture etc. Rolul ei e de a ajuta la treburile gospodăriei, de a se ocupa de fraţii şi surorile ei.

Azi, femeia s-a eliberat de această constrângere. Pentru femeia eliberată, independenţa e sfântă. Dar cu ce preţ? Asta e o altă poveste.

În orice caz, ea nu a abandonat o altă obligaţie: seducţia. Îndemnul „Fii frumoasă şi taci din gură” e în continuare actual dacă ne gândim la cursa frumuseţii pe care o desfăşoară lumea revistelor pentru femei. Există un dispreţ la adresa lumii femeilor.

INSCRIE-TE LA SENS – Proiect de psihologie si dezvoltare personala pentru femei

6-9 august 2015

http://www.minunemica.eu/proiect-dedicat-femeilor-sens-gura-diham-6-9-august-2015/

fb2

De exemplu, dacă întrebăm „Cărui sex îi aparţine puterea? Cărui sex îi aparţine blândeţea?”, în general, răspunsurile atribuie puterea bărbatului, iar blândeţea, femeii. Însă principiul Yang, cel masculin, are legătură cu blândeţea, aşa cum şi principiul feminin Yin are legătură cu puterea.

De mai bine de patru mii de ani, filozofia chineză ne spune: „Yin îi dă naştere lui Yang”. Pentru ca un bărbat să-şi regăsească adevărata lui putere, trebuie să facă apel la rădăcinile lui, altfel se va închide în lupta pentru putere.

Din acest punct de vedere, totul face ca bărbatul şi femeia să fie în opoziţie. Bărbatul e de pe Marte, iar femeia de pe Venus! Astfel, cuplul format poate deveni o caricatură. Interacţiunea unuia cu celălalt are de suferit de pe urma acestei limitări, a acestei condiţionări.

Lucrurile stau însă diferit, conexiunea între sinele bărbatului şi sinele femeii atenuează diferenţa dintre sexele masculin şi feminin.

Ea îmblânzeşte graniţa dintre lumea exterioară şi lumea interioară.

Noi nu cunoaştem această frontieră, prin urmare nici nu o recunoaştem. În acest stadiu al relaţiei cu sinele, în acord cu partea noastră complementară, bărbatul şi femeia adultă îşi pot afirma identitatea după trei criterii:

  • acordul
  • protecţia
  • puterea.

Aceste trei atuuri fac ca relaţia cu sinele să se dezvolte, sprijinindu-se pe potenţialul şi pe sensibilitatea fiecăruia… Inima se poate  astfel deschide fără frica de celălalt, fără teama de a iubi.

Nu cumva această greutate de a trăi împreună, de a construi împreună e bazată pe frica de celălalt din tine, pe care budiştii îl numesc Sine?

Nu cumva frica de a te vedea până în adâncul inimii e cea care te împiedică să te întâlneşti cu tine însuţi?

După mai bine de 25 de ani de închisoare, Nelson Mandela a citat în discursul său de învestire în funcţia de preşedinte al Republicii un text al unei poete americane, doamna Williamson:

Frica noastră cea mai adâncă nu e că nu o să fim la înălţime şi că vom fi neputincioşi,
Frica noastră cea mai adâncă e de a păşi dincolo de limite.
Nu întunericul din noi, ci propria noastră lumină e cea care ne înspăimântă cel mai mult.
Ne întrebăm: „Cine sunt eu ca să fiu strălucitor, radios, talentat şi minunat?”
Şi, de fapt, cine eşti tu ca să nu fii aşa?
Eşti copilul lui Dumnezeu.
Dacă te înfrânezi, dacă trăieşti fără idealuri, nu faci nimănui nici un serviciu.
Iluminarea nu înseamnă a te îngrădi, evitând să îi sperii pe ceilalţi.
Ne-am născut ca să mărturisim Slava Domnului din noi,
Care nu aparţine doar câtorva aleşi: ci se află în fiecare dintre noi şi, pe măsură ce lăsăm propria lumină să strălucească, le deschidem, inconştient, şi altora drumul.
Prin eliberarea de propriile temeri, devenim eliberatori şi pentru ceilalţi”.

Dacă există ceva imuabil în Univers, atunci aceasta este schimbarea. Viaţa e într-o permanentă schimbare. Să mergi înainte înseamnă să te schimbi. Ne-au fost induse obişnuinţe, de aceea schimbarea ne sperie. Odată ce abandonezi frica de schimbare, inima îşi poate relua locul pe deplin puternică.

Inima pe care noi credem că o cunoaştem aşa de bine rămâne un adevărat mister. Noi nu am făcut decât să îi studiem aspectul fizic. Desigur, are rolul de a regla circulaţia sângelui atât de necesară supravieţuirii trupului, însă cultura noastră rămâne cu toate astea ignorantă în privinţa activităţii ei spirituale.

P. Rajagopalachari ne spune:

„Atunci când vorbim despre o persoană care are inimă bună, o inimă nobilă, o inimă curajoasă, o inimă de leu, ne referim la inima spirituală şi nicidecum la cea fizică”.

Cum să ne dezvoltăm această inimă spirituală? Prin conştiinţa faptului că Sinele e prezent şi că, astfel, totul e posibil. Când el e absent, nimic nu e cu putinţă. Suntem, înainte de toate, fiinţe umane, mamifere superioare şi trebuie să devenim fiinţe umane cu caracter divin, dincolo de cultură, tradiţie, civilizaţie.

P. Rajagopalachari mai spune: „Consider că această lume e o şcoală a vieţii. Suntem aici ca să învăţăm ce e viaţa, cum să trăim astfel încât să ne dezvoltăm şi să îi ajutăm şi pe alţii să se dezvolte alături de noi”.

Ce-ar fi să învăţăm să ne dezvoltăm împreună şi în cuplu? Am observat că în cuplu ruptura pleacă tocmai de la decepţii, de la aşteptările pe care le avem de la celălalt şi care nu se împlinesc niciodată.

Fiecare aşteaptă de la celălalt să-şi schimbe atitudinea, caracterul, comportamentul. Majoritatea fiinţelor umane visează să îl transforme pe celălalt, să schimbe lumea, dar uită un lucru esenţial: să se schimbe pe sine.

INSCRIE-TE LA SENS – Proiect de psihologie si dezvoltare personala pentru femei

6-9 august 2015

http://www.minunemica.eu/proiect-dedicat-femeilor-sens-gura-diham-6-9-august-2015/

fb2

Dacă fiecare ar putea să răspundă celor cinci legi fundamentale, ne-am putea revizui atitudinea şi comportamentul interior, am ajunge în armonie cu energiile noastre şi am descoperi bucuria metamorfozei.

1.Legea unicităţii.

E legea clanului, a bunului comun, a întrajutorării, a susţinerii. Înseamnă să îţi găseşti loc în sânul familiei şi să respecţi ierarhia. Secretul e să te iubeşti pe tine, să te respecţi, ca să te simţi bine în pielea ta. În acest fel, magia iubirii va acţiona în ambele sensuri, de la unul spre celălalt.

2. Legea acţiunii şi a reacţiunii.

Suntem cu toţii legaţi unii de ceilalţi. E timpul să conştientizăm că toate acţiunile noastre se repercutează una asupra alteia. Şi, pe măsură ce acţiunile noastre determină o alta, ele ne responsabilizează în ceea ce priveşte solidaritatea în cuplu. Cuplul îşi îmbogăţeşte astfel complementaritatea, iar această întrajutorare reciprocă ne permite să avansăm în acelaşi ritm, către aceeaşi direcţie

3. Legea atracţiei.

E atracţia pusă în funcţiune. Gândirea e resortul atracţiei, atragi lucrul la care te gândeşti cel mai mult. Îmi dezvolt toate abilităţile şi îmi place să îi ofer şi celuilalt din calităţile mele, din potenţialul meu, pe parcursul evoluţiei mele interioare.

Dacă vrem să schimbăm ceva în viaţa noastră, trebuie să emitem unde pozitive, pentru că gândurile de acum ne modelează viitorul.

4. Legea întoarcerii.

Ne contabilizează acţiunile. În Univers, nimic nu se pierde, totul revine, sub diferite forme. E bilanţul care îţi permite să primeşti ceea ce ţi se cuvine. Tot ceea ce emitem se întoarce înapoi, suntem în egală măsură responsabili de calitatea cuplului nostru. Nu e nevoie să mai aşteptăm ceva de la celălalt, ci pur şi simplu să descoperim bogăţia în a dărui.

5. Legea amplitudinii.

E momentul să evaluăm situaţia, ceea ce o să ne ajute să ne readaptăm. E o pauză în care ne putem corecta acţiunile, ne repoziţionăm, ne reorientăm pe drumul sufletului nostru. Această întoarcere către sine aduce o forţă vitală, animată, eternă, care va dăinui pentru totdeauna.

„Corpul fizic nu e decât un costum de ocazie; în schimb, sufletul are o esenţă permanentă şi aspiră să se unească în cele din urmă cu Divinitatea” (P. Rajagopalachari).

Eul meu este legat de pământ, iar Sinele ţine de spaţiul luminii. E, probabil, cea mai sensibilă descriere a cuplului pe care îl alcătuieşti cu tine însuţi.

Nu e oare întâlnirea cu ce avem mai profund în noi – a deveni parte comună cu sufletul tău – una dintre cele mai frumoase logodne, un preludiu al căsătoriei? Până la urmă, am eu oare curajul unuiasemenea angajament al Eului meu cu propriul Sine? Care e gradul acestei implicări? O să particip pur şi simplu sau o să mă implic cu adevărat în această întâlnire cu mine însumi?

Zi după zi, pot merge pe drumul meu, plin de recunoştinţă faţă de viaţa care trece prin mine şi, în momentul întâlnirii cu celălalt, fiind deja unit cu mine însumi, îmi pot revărsa elanul către el.

Astfel, acceptarea iubirii de sine înseamnă, înainte de toate, un angajament faţă de mine mai degrabă decât faţă de celălalt. Această acceptare mă unifică, mă ajută să fiu mai prezent, iar fricile dispar.

Să iubeşti înseamnă să oferi iubirea ta alesului inimii. Să dai, să dai fără să ţii socoteala, nu e asta o bucurie fără seamăn? E nevoie de două persoane pentru a păstra vie flacăra iubirii. Această flacără interioară se întreţine în adâncul sufletului. Să o apuc pe drumul care duce către acelaşi scop, să am curajul să mă accept şi să mă iubesc aşa cum sunt, să îmi descopăr Sinele şi să îl respect, toate îmi înlesnesc o relaţie adevărată cu mine însumi şi deschid porţile relaţiei cu celălalt.

”L-am inventat pe celălalt aşa cum şi celălalt ne-a inventat. Aveam nevoie unul de altul.” Paul Eluard, Le village de la paix 

Întâlnirea cu celălalt

Femeia are shakti, puterea de a iubi, iar bărbatul se hrăneşte din asta. Astfel, ei sunt complementari. Încrustată în ea asemenea unei seminţe în sol, această putere aşteaptă să fie descoperită. 

Bărbatul e cel care o va ajuta să iasă la lumină. El e fermentul iubirii. Pentru ca bărbatul şi femeia să se întâlnească într-o relaţie durabilă, trebuie să existe angajament de ambele părţi.

Angajamentul nu înseamnă posesie. Pericolul care pândeşte orice cuplu e să se creeze o închidere printr-o iubire posesivă. În intenţia de a-l schimba pe celălalt, creezi o închisoare. De aceea, fiecare partener ar trebui să evite să intre în posesia celuilalt. Libertatea depinde de capacitatea de a fi autonom. 

Un angajament mutual e garantul unei bune vieţi de cuplu. Devine izvorul care potoleşte setea.

Christiane Singer scrie în Éloge du mariage, de l’engagement et autres folies, la pagina 41:

„Există azi o lipsă de respect faţă de angajament, ceva de speriat… Să faci un serviciu vieţii e o datorie de onoare. Dar cine are curajul s-o zică? Să le zici soţilor că se vor confrunta cu lipsa de interes, cu sentimentul că au devenit străini unul faţă de celălalt şi faţă de sine? Că vor traversa teritorii în care limba lor va fi necunoscută şi că tot ce au învăţat nu o să le folosească la nimic?… Cine îndrăzneşte să le spună că un singur lucru poate să-i salveze: fidelitatea faţă de cea mai fierbinte speranţă a lor… faţă de clipa când au iubit cel mai mult!”. 

Această întâlnire cu celălalt trezeşte la viaţă responsabilitatea noastră de a fi. E necesar ca în interacţiunile noastre să fim conştienţi nu numai de greutatea acţiunilor noastre, a atitudinilor şi a comportamentului, ci şi de cea a cuvintelor, a gândurilor şi, la cel mai înalt nivel, a intenţiilor noastre asupra celor din jur, precum şi asupra mediului. Suntem împreună responsabili de gânduri, de acţiuni şi de ceea ce simţim.

În acest mod putem defini bunăvoinţa faţă de noi înşine, faţă de viaţă, arta de a fi legătura între cer şi pământ. Cuvintele pot fi nişte ferestre care se deschid către un viitor promiţător dar, la fel de bine, şi nişte pereţi fără speranţă pentru ziua de mâine, care ne despart puţin câte puţin de celălalt, de blândeţe, de tandreţe, şi care, în cele din urmă, conduc la lipsa de iubire.

După un timp, starea de îndrăgostire lasă locul sentimentelor de fragilitate, de îndoială, de teamă, pentru că iubirea descătuşează emoţii îngropate şi necunoscute, care ne destabilizează. Fiecare se poate simţi astfel din ce în ce mai vulnerabil. Sentimentul amoros sparge carapacea pe care ne-am format-o din copilărie, de pildă cea pe care am moştenit-o de la părinţii noştri, de la strămoşii noştri. 

Fidel credinţelor familiei noastre, fiecare dintre noi dezvoltă o loialitate faţă de anumite valori personale şi trăiri emoţionale. Această construcţie a personalităţii ne ajută să dobândim încredere şi stimă de sine.

Întâlnirea dintre două fiinţe, fiecare purtătoare a propriilor valori, înlesneşte alchimia cuplului, drumul către un cuplu conştient, un cuplu format din două fiinţe autonome. Curioşi să se descopere unul pe celălalt, ei îşi acordă mutual o atenţie delicată şi iubitoare. E momentul încântării şi al descoperirii. Iubirea se dezvoltă, însoţită de un sentiment de recunoştinţă faţă de celălalt şi faţă de familie. 

De-a lungul acestui drum comun, a învăţa să trăieşti în doi începe cu punerea la îndoială a vechilor noastre convingeri, credinţe şi comportamente. Să descoperi prin ce e diferit celălalt dă sare şi piper relaţiei, deoarece iubirea adevărată nu cunoaşte oprelişti.

O relaţie e tot timpul în mişcare, pentru că orice fiinţă e în mişcare. E o plăcere să îmbogăţeşti povestea cuplului, să o hrăneşti cu frumuseţe, cu tandreţe.

Datorită conştiinţei şi bunăvoinţei, cuvântul se transformă uşor-uşor în Cuvânt şi aduce cu sine ceva din domeniul sacrului, care ne atinge inima, ceva autentic, ce ne trezeşte din ce în ce mai mult conştiinţa.

Relaţiile noastre devin autentice dacă suntem sinceri în ceea ce ne propunem şi dacă nu mai jucăm un rol. Intenţia de a-ţi întemeia un cuplu devine realitate, iar temeliile relaţiei au astfel o bază solidă.

”Lumea a devenit un haos de nedescris şi suferă atât pentru că există o lipsă de Iubire în cămine şi în viaţa de familie… Cea mai cumplită sărăcie e singurătatea şi sentimentul că nu eşti iubit.” Maica Tereza

INSCRIE-TE LA SENS – Proiect de psihologie si dezvoltare personala pentru femei

6-9 august 2015

http://www.minunemica.eu/proiect-dedicat-femeilor-sens-gura-diham-6-9-august-2015/

fb2

Abecedarul cuplului amoros 

Fiecare are o reţetă proprie când vine vorba despre reuşita în cuplu. Când îi întrebăm pe unii şi pe alţii: „Cum aţi reuşit în acest drum în doi?”, răspunsurile converg către acelaşi sentiment:

„Mi-am acordat timp să mă consacru iubitei mele.”
„Comunic transparent.”
„Dialoghez pe toate planurile: emoţional, spiritual, intelectual.”
„Cu vârsta, învăţ cum să îi spun ceea ce vreau cu adevărat.”
„Trăiesc fiecare zi ca şi cum ar fi ultima.”
„Mi-am luat un angajament că voi fi alături de el întreaga viaţă.”

Fiecare îşi găseşte drumul. Aşa că ne-am imaginat un abecedar care adună laolaltă cele mai sigure valori.

Acceptare. Să te accepţi și să-l accepţi pe celălalt așa cum e.

Atenţie. Să știi să asculţi, să te pui la dispoziţia nevoilor celuilalt.

Autenticitate. Să îndrăznești să fii tu însuţi oricând în relaţia cu celălalt.

Autonomie. Să-ţi afirmi identitatea în armonie cu identitatea celuilalt.

Comunicare. Dialog liber în cuvânt și fapte.

Complicitate. Să-ţi mărturisești trăirile și simţirile și să recunoști nevoile celuilalt.

Creativitate. Să inventezi, să te joci și să te lași inspirat de fantezie.

Angajament. Să fii responsabil și să te implici în relaţia cu celălalt.

Umor. Folosește-te de umor ca să diminuezi dramatismul conflictelor.

Intimitate. Să creezi împreună cu celălalt un spaţiu de dialog privat și secret.

Loialitate. Să fii drept și cinstit în relaţie.

Împărţire. Să dai și să primești.

Plăcere. Să știi să savurezi cu bucurie momentele plăcute.

Planuri de viaţă. Să aveţi împreună un scop pe termen scurt, mediu sau lung.

Respect. Să te respecţi și să-l respecţi și pe celălalt.

Sexualitate. Trezirea simţurilor descoperindu-l pe celălalt.

Sinceritate. Încredere spontană și reciprocă.

Tandreţe. Să oferi gesturi de iubire însoţite de un sentiment de recunoștinţă.

Toleranţă. Să-l accepţi pe celălalt cu indulgenţă, înţelegere și bunăvoinţă.

Acum e rândul vostru să vă imaginaţi continuarea…

Materialul pe care l-ai parcurs este extras din cartea ”Cuplul in Psihogenealogie”, scrisa de Mireille si Herve Scala, publicata de Editura Philobia, partener educational-cultural al site-ului minunemica.eu.

O carte deosebita, pe care o poti comanda aici: http://philobia.com/ro/carte/76/cuplul-in-psihogenealogie-mireille-si-herve-scala-.html

1


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.