Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Cuplu: Dependenta emotionala si simbioza nu inseamna iubire

Cuplu: Dependenta emotionala si simbioza nu inseamna iubire


Traim intr-o cultura care confunda – inca – dependenta emotionala cu ”marea iubire” si ridica dependenta la rang de virtute. Ai auzit si tu de multe ori: ”Cat de mult il/o iubeste!”, ”Ar face orice pentru el/ea” sau ”Nu pot trai unul fara celalalt”.
La inceputul unei relatii, foarte multe persoane confunda iubirea cu sentimentele pe care le au in primele momente, la primele intalniri. Acesta este si motivul pentru care se grabesc sa creada ca pot forma un cuplu, ca pot incepe o relatie. Orice relatie, la inceput, presupune, in cadrul indragostirii, acea comunicare fara cuvinte, acele completari cu cuvintele celuilalt ca si cand ti-ar citi gandurile, elemente care dau si o nota de ”magie” primelor intalniri.
Intr-un astfel de context ”magic”, oamenii devin imediat convinsi ca ceea ce se intampla este iubire – realitatea este ca frumusetea acestor momente are legatura cu principiile biologice si cu modificarile hormonale – nivelurile neurotransmitatorilor implicati sunt modificate considerabil, rezultand comportamentele pe care toti le cunoastem. 
In starea de indragostire, oamenii uita (sau nu stiu) ca influenta hormonilor este predominanta si influentand comportamentul si gandirea.
Astfel, neurotransmitatorii care genereaza schimbari in comportament si in gandire in perioada indragostirii sunt: 
– fenilalanina – declanseaza stari euforice si tendinta de a supra-aprecia, 
– dopamina – hormonul satisfactiei, care antreneaza si adrenalina, accentuand starea de excitatie,
– oxitocina – hormonul iubirii, eliberat in sange la perceperea unei mangaieri afectuoase,
– testosteronul – hormon ce creste libidoul si atractia fata de partener.
Se pare ca suntem controlati de … hormoni, carora li se adauga pasiunea ajutata de imaginatie, de proiectie si de idealizare; acestora, li se adauga nevoile emotionale de baza ale oricarui om: nevoia de a apartine, de a fi recunoscut, de a fi apreciat si validat, nevoia de a conta – fiecare om are acest set de nevoi; faptul ca intalnim oameni cu aceleasi nevoi ca si noi nu are nimic iesit din comun, deci nu exista motive pentru clasicele exagerari despre ”marea iubire”.
In plus, cercetarile din neurostiinte, atesta existenta neuronilor-oglinda, cu ajutorul carora putem identifica in mod automat actiunile, emotiile si intentiile celuilalt. Pentru ca cei mai multi oameni nu cunosc astfel de explicatii, considera ca pot comunica telepatic cu celalalt, iar de aici fantasma este mai mult decat evidenta, creativitatea si imaginatia zburda libere – desi exista explicatii stiintifice, demonstrate.  
Din punct de vedere psihologic, explicatia mirajului exagerarilor consta in relatia de tip simbiotic prin care trec cei doi parteneri, o simbioza tipica doar indragostirii, perioadei in care bebelusul se afla in burtica mamei sale si pana la momentul intarcarii.
In mod firesc, dupa ce am fost intarcati, simbioza nu mai este necesara, insa in functie de modalitatile in care au dobandit sau nu autonomie cand erau mici, foarte multi oameni raman puternic ancorati in aceasta. Este locul – daca ma pot exprima asa – in care s-au simtit acceptati si iubiti asa cum sunt. Starea de atunci este cea pe care o vor cauta pe tot parcursul vietii, neputand sa devina autonomi din punct de vedere emotional.
Nevoia de a crea simbioza este o tulburare de atasament, pe care o au, de regula, persoanele provenite din familii disfunctionale, familii in care unul dintre parinti a fost invadant, hiperprotectiv sau, la polul opus, o familie in care unul dintre parinti a fost abuzator, violent aratand copiilor, in loc de respect, ca granitele nu sunt importante. 
Indiferent de conditiile in care a aparut aceasta tulburare, orice relatie de tip simbiotic este patologica, mai ales prin efectele sale pe termen lung.
Cand granitele nu exista, vorbim despre lipsa simtului identitatii, lipsa sentimentului dat de ”Eu sunt”. De asemenea, intrebarea ”Cine sunt eu?” este derutanta pentru un partener aflat in simbioza.
Revenind la relatia de cuplu – cuplul fuzional, cuplul simbiotic, in care nu iti mai stii granitele, nu mai stii cine esti, este un cuplu disfunctional, in cadrul caruia cel putin unul dintre parteneri a avut o relatie de tip simbiotic prelungita cu unul din adultii semnificativi (sau cu alta persoana importanta) din familia sa de provenienta. 
Exista foarte multe persoane care exagereaza realitatea momentelor ”magice” ale inceputurilor, persoane care isi fac deja basme despre cum va arata viitorul impreuna cu omul despre care sunt convinse ca este exact completarea de care aveau nevoie. Doar ca niciun om nu este o completare a unei jumatati, pentru ca el este un intreg, nu este un om pe jumatate amputat. Iar realitatea vine imediat si confirma acest lucru.
Exista foarte multe situatii cand unul dintre parteneri (de regula cel care nu are nevoie de simbioza), poate hotari sa se retraga fara sa dea explicatii. Celalalt ramane cu intrebari, cu sentimente de vinovatie, ramane in deruta, pentru ca ruptura din simbioza pe care a creat-o nu este usor de gestionat si ii va evoca, la nivel inconstient, incercarile nereusite de dobandire a autonomiei, atunci cand era mic.
In multe alte situatii, dupa ce se consuma magia primelor intalniri, dupa ce se consuma – prea rapid – etapa de prietenie si incepe cea de prieteni intimi, celalalt incepe sa dea semne ca nu se simte in largul sau in relatie. Pe masura ce realizeaza ca nu poate sa continue relatia simbiotica pentru ca ar trebui sa faca foarte multe compromisuri nedorite, se distanteaza atat emotional, cat si fizic: nu-ti mai raspunde la telefon, evita sa iti raspunda la mesaje, iti spune ca este ocupat atunci cand ii propui intalniri. De ce? Urmeaza, evident, multe de ce-uri. Cum de ce? Pentru ca indiferent cat de frumos este basmul din mintea ta despre cum ar putea fi o relatie cu un celalalt abia cunoscut, nimanui nu ii place sa fie invadat, oricat de bine s-a simtit in momentele de intimitate. Este o realitate, pe care cel care initiaza apropierea, nu o poate ”digera”. Si incet-incet, il determina pe celalalt sa se distanteze. Iar din prieteni intimi, se ajunge repede la dusmani intimi.
Cand nu suntem atenti la aceasta schimbare in relatie si facem compromisuri nedorite pentru ca speram ca celalalt sa se schimbe si el, apar, la acesta, gelozia, posesivitate, control si manipulare.
Relatiile echilibrate presupun granite sanatoase, autonomie si interdependenta, presupun o ”munca” facuta in mod egal pentru relatie, de fiecare dintre parteneri. In lipsa granitelor sanatoase, iti pierzi increderea in tine, iti pierzi stima de sine si respectul de sine, nu ai cum sa stii unde esti tu si unde incepe celalalt.
Relatiile echilibrate presupun atasament securizant – toti avem nevoie de acest tip de atasament insa, din nefericire, nu orice persoana ni-l poate oferi. Pentru ca asa cum noi am fost crescuti de parinti care nu au stiut intotdeauna sa ne creeze atasament securizant, in mod similar, nici partenerii pe care ii intalnim pe parcursul vietii, nu au avut parinti care sa stie cum sa le ofere acest tip de atasament. Nu putem schimba faptele istorice si nu ii putem invinovati pe parinti pentru ca nu au stiut, dar este important ce facem noi, ca persoane mature, de acum incolo.
Daca nu se regleaza, orice dezechilibru va duce, inevitabil, la instabilitatea sistemului numit cuplu/familie. Este deosebit de important sa realizezi ce tip de atasament ai fata de partenerul tau, pentru a identifica, in mod realist, cauzele multor probleme dintre voi doi si pentru a incerca sa le remediati – cu ajutorul unui psiholog, daca este nevoie.
Despre tipurile de atasament poti citi aici http://www.minunemica.eu/atasamentul-dintre-bebelus-si-mama-sa/  iar despre relatiile simbiotice poti citi aici http://www.minunemica.eu/atasamentul-simbiotic-si-dependenta-maladiva-in-cuplu/
Daca generatia parintilor si a bunicilor nostri nu au avut acces la informatie si pe vremea lor nu existau psihologi care sa ii ajute sa inteleaga si sa rezolve situatiile delicate cu care se confruntau, generatia noastra nu mai are nicio scuza pentru a perpetua mituri absurde despre viata in doi, mituri si basme pe care se afla in situatia de a le transfera mai departe. 
”Atunci cand va apropiati, lasati un spatiu intre voi … Nu este nimic contradictoriu in aceasta afirmatie. Cu cat ii acorzi celuilalt un spatiu mai mare, cu atat mai mult veti rezista impreuna. Cu cat ii acorzi o intimitate mai mare, cu atat mai intimi veti reusi sa fiti. Nu veti mai fi doi dusmani intimi, ci doi prieteni intimi.” Osho
Dependenta emotionala este o tulburare de atasament si inseamna, de cele mai multe ori, boala.
Invata sa fii o persoana autonoma din punct de vedere emotional, financiar, material, pentru a putea construi relatii pe baza de interdependenta.
A ajunge dependent de partenerul de cuplu te expune situatiilor de abuz si deschide poarta spre nefericire.
Orice forma de dependenta pe care o ai si o manifesti in cadrul cuplului, sporeste sansele sa devii usor de controlat si de manipulat de catre celalalt.
Cu cat ai mai putine dependente, cu atat mai mult iti cresti sansele sa nu ajungi in situatii delicate si sa iti rezolvi problemele in mod matur, atunci cand acestea apar.
Iubirea nu inseamna subordonare afectiva. Iubeste detasat, autonom, matur si asumat, nu fii dependent si nu crea nimanui dependente. Nu accepta sub nici o forma ca cineva sa se ”agate” de tine si nu  te ”agata” de nimeni.  
Pentru ca o persoana matura este o persoana care stie ca dependenta si simbioza nu numai ca nu sunt de dorit, dar nu inseamna iubire.
O persoana matura este o persoana care stie ca dependenta si simbioza inseamna regres, inseamna boala.
O persoana matura nu isi va permite sa accepte sa se imbolnaveasca, nu va accepta pe oricine in viata sa si nu va fi dispusa sa devina dependenta, oricate tentatii ar exista in exterior.
”Dependenta emotionala este un rau; lupta impotriva ei, delimiteaz-o, recunoaste-o si infrunt-o. Poate ca nu se poate face fara asistenta de specialitate, dar cel mai important lucru este ca se poate vindeca si vei putea iubi fara sa suferi” Walter Riso, psiholog
Spune NU simbiozei in cuplu, daca vrei sa ai un prieten langa tine, nu un dusman – este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti face pentru tine, pentru voi.
Detasarea, in iubire, inseamna sa iubesti mai mult, in mod constient si sanatos, si sa suferi mai putin. Asta iti doresc eu: sa suferi mai putin, sa iubesti mai mult si sa fii iubit asa cum ai nevoie!
Mona Georgescu
Psiholog clinician de orientare psihanalitica. Consilier NLP Integrativ pentru Femei. Trainer Dezvoltare Personala.
0722.501050, lucia_mona_georgesc@yahoo.com
 
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment