Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Cuplu: dragostea este suficienta si alte minciuni despre viata in doi

Cuplu: dragostea este suficienta si alte minciuni despre viata in doi


<

Trăim într-o societate care ne învaţă să ne exprimăm deschis sentimentele, dar nu diferenţiază în mod corect sentimentele care ne ajută de cele dăunătoare, sau formele de discurs care ne motivează de cele care ne dezarmează. Mulţi dintre noi am fost învăţaţi să credem că trebuie să  îm- părtăşim celor dragi orice sentiment pe care îl avem, în orice formă îl resimţim. Mai mult, deseori ni se spune că a fi  „brutal de onest” reprezintă un act de comunicare de mare ajutor; spunându-le celor dragi în mod concret ce simţim îi va ajuta să ne înţeleagă şi să facă acele schimbări pe care noi le considerăm esenţiale.
Adevărul este că oamenii „brutal de oneşti” sunt mai mult brutali decât oneşti. Aceştia sunt „super-reactivi” emoţional şi îşi exprimă iritarea, nervozitatea şi furia în afirmaţii necontrolate, dureroase, deghizate sub forma criticii oneste, constructive. Ei îşi exprimă sentimentele aşa cum le trăiesc, fără să ţină seama de efectele criticii lor sau fără o adevărată conştiinţă de sine. Multe dintre cuplurile pe care le consiliez nu au dificultăţi în a exprima ce le preocupă, dar au dificultăţi majore în a comunica astfel încât să ajungă la inimă şi să producă efectele dorite.
Fizica emoţiilor
În liceu am avut un profesor de fizică extraordinar, care ne-a demonstrat cum se transmit undele sonore prin aer. Pentru a face acest lucru, a adus două cutii dreptunghiulare, din lemn, fiecare având câţiva centimetri înălţime şi o lungime de aproximativ treizeci de centimetri, deschise la un capăt. Profesorul a pus diapazoane din aceeaşi gamă în nişte mici orificii aflate pe capacul fiecărei cutii, apoi a aşezat cutiile astfel încât ele să stea faţă în faţă la capetele mesei sale lungi de laborator.
Cu un ciocan din cauciuc a lovit unul dintre diapazoane şi l-a lăsat să vibreze câteva secunde, pentru a emite un sunet clar. După care a apucat diapaz onul care încă mai vibra pentru a-l opri. Spre surprinderea noastră, cel de-al doilea diapazon, aflat la circa trei metri distanţă, vibra fără să fi  fost atins de cineva. Mi s-a părut uimitor. Apoi a lăsat primul diapazon şi, după un moment, l-a apucat pe cel de-al doilea, oprindu-l. Acum primul diapazon vibra, scoţând un sunet clar, dar ceva mai fin, în timp ce perechea sa era redusă la tăcere.
Ne-a explicat că dacă sistemul era proiectat pentru a fi  sufi cient de sensibil, odată ce primul diapazon era lovit cu un ciocan de cauciuc, undele sonore puteau pluti de la un diapazon la celălalt şi să exercite infl uenţă unul asupra celuilalt la nesfârşit. În căsnicie, fi ecare individ se comportă precum un diapazon foarte sensibil care primeşte şi transmite impulsuri emoţionale în loc de unde sonore.
Atunci când unul dintre membrii cuplului are o reacţie emoţională, „vibraţiile” acelei reacţii sunt transmise involuntar sau intenţionat celuilalt. Destinatarul începe să emită vibraţii emoţionale drept răspuns. Acest răspuns se întoarce la emitent şi are un efect de întărire pentru persoana care a emis semnalul, care mai apoi răspunde la acesta. S-a descoperit că o variabilă importantă, care determină confortul şi rezultatul căsătoriei, este reprezentată de calitatea acestui ciclu de vibraţii emoţionale dintre soţi. În fizică, cu cât este lovit mai tare şi mai des primul diapazon cu un ciocan, cu atât semnalul emis este mai puternic, iar efectul produs asupra celuilalt diapazon este mai mare.
Acest lucru se aplică şi în cazul căsătoriilor. Indivizii care au reacţii emoţionale intense şi frecvente vor avea un impact mai mare asupra oamenilor din jurul lor decât aceia care au reacţii emoţionale mai rare şi mai puţin intense. De asemenea, cu cât sistemul emoţional al unei persoane este mai sensibil, cu atât posibilitatea detectării vibraţiilor emoţionale ale celorlalţi şi a determinării unor răspunsuri la acestea creşte. În domeniul fizicii, unul dintre cele două diapazoane se va opri în cele din urmă din vibrat dacă nu va primi răspunsuri suplimentare din partea celuilalt. În mod asemănător, este nevoie de doi oameni pentru a se declanşa un ciclu de vibraţii emoţionale.
Acest lucru are o implicaţie deosebită pentru cuplurile cu probleme, care sunt de obicei prinse într-un ciclu emoţional hiper-reactiv distructiv: de vreme ce emoţiile puternic negative exprimate prin atacuri jignitoare de mânie, furie, viclenie pot distruge comunicarea eficientă şi strica relaţii, este necesar să ne calmăm şi să ne controlăm sentimentele negative pentru a putea comunica eficient cu partenerul nostru de viaţă. În acelaşi mod ca şi diapazoanele, indivizii au puterea de a amortiza reacţiile emoţionale ale fiecăruia prin simpla înfrânare şi nuanţare a propriilor răspunsuri.
De obicei, detectăm vibraţii emoţionale într-una dintre cele trei forme: pozitive (ca interacţiuni de iubire), neutre (interacţiuni de zi cu zi, care ajută cuplurile să rezolve lucruri practice) sau negative (ca experienţe dureroase, critice sau ostile).
De exemplu, un soţ poate intra pe uşă atunci când se întoarce de la serviciu, îmbrăţişând-o pe soţia sa şi sărutând-o, şi aşezându-se lângă copii pentru a-i întreba cum a decurs ziua fi ecăruia dintre ei. Toate celelalte interacţiuni fiind egale, el va fi  perceput ca transmiţând vibraţii pozitive şi, mai mult ca sigur, va primi nişte semnale calde de la soţie şi copii.
Tonul pentru întreaga seară este stabilit de această scurtă interacţiune.
Dar ce se întâmplă atunci când acesta se întoarce acasă, fiind irascibil deoarece a avut o zi grea la serviciu sau extenuat? Sau dacă este supărat pe soţia sa din cauza unui confl ict neaplanat? În aceste situaţii poate emite semnale extrem de diferite din momentul în care intră pe uşă, iar oamenii importanţi din mediul său le vor recepta imediat. Faptul că el se întoarce acasă prost dispus şi nu îşi sărută soţia atunci când intră pe uşă poate să o enerveze. La rândul lui, el poate detecta reacţia ei de iritare şi să îi răspundă.
Vag conştient de faptul că soţia sa îl evită, se va enerva şi îşi va ignora copiii. Aceştia, la rândul lor, vor recepta tensiunea dintre părinţii lor şi faptul că tatăl îi neglijează. Vor începe să răspundă la această vibraţie negativă, acţionând astfel încât să atragă atenţia tatălui lor, poate într-o manieră negativă, făcând mult zgomot. El va auzi gălăgia, considerând-o exagerată din cauza nervilor întinşi la maximum şi va transmite alte vibraţii negative către soţia şi copiii săi. Este foarte probabil ca această întoarcere acasă să se termine cu resentimente sau cu o ceartă.
În cupluri, cicluri emoţionale intense, pozitive sau negative, pot persista pentru o perioadă nedefinită, până când unul dintre adulţii sistemului decide să amelioreze sau să schimbe direcţia.
De exemplu, dacă vibraţiile sunt negative, ciclul negativ scade foarte mult dacă unul dintre soţi îşi controlează sentimentele.
În majoritatea cuplurilor, când unul dintre parteneri nu poate sau nu vrea să îşi tempereze răspunsul emoţional, celălalt poate, în mod unilateral, îmbunătăţi situaţia. În exemplul de mai sus,  întoarcerea acasă a tatălui se putea petrece în foarte multe feluri, unele mai utile decât celelalte. Ciclul dăunător putea fi  oprit, sau cel puţin diminuat, dacă tatăl reuşea să îşi dea seama de propria iritabilitate şi să o con- troleze, sau, ca o alternativă, să fi  intrat pe uşă spunându-le copiilor: „Am avut o zi îngrozitoare. Sunt morocănos. Puteţi să îmi acordaţi o jumătate de oră pentru a mă relaxa? Apoi cobor să mă joc cu voi”. În absenţa abilităţii tatălui de a-şi controla propriile reacţii emoţionale, soţia sa i-ar fi  putut spune: „Dragule, pari foarte tensionat în seara asta. De ce nu te relaxezi până te vei simţi mai bine? Mă voi ocupa eu de copii… Copii, faceţi linişte. Astăzi tata a avut o zi grea”.
În orice situaţie, orice adult poate să reducă acest ciclu, în orice moment. În cel mai bun caz, se întâmplă în felul următor: cuplurile au momente sau perioade de interacţiuni negative, dar învaţă cum să le încheie înainte să scape de sub control. Din păcate, de cele mai multe ori, nu acesta este rezultatul.
Pentru mulţi dintre noi, tendinţa de a reacţiona impulsiv faţă de acţiunile negative ale partenerilor noştri ni se pare naturală. Imediat ce o persoană ne-a vorbit sau s-a comportat urât faţă de noi, avem o capacitate fenomenală de a răspunde cu aceeaşi monedă – în mod reflex şi cu efect distructiv.
Indiferent de contrareacţie – defensivă sau ofensivă – cei mai mulţi dintre noi vor continua, odată ce s-au simţit atacaţi, cu o retragere rece sau un contraatac „înfierbântat”.
Capacitatea noastră de a avea acţiuni reflexe, lipsite de tact şi dureroase, precum şi de a avea contrareacţii neanalizate şi automate, la fel de distructive, creează şi apoi menţine un ciclu de conflicte între soţi. Dacă două persoane se angajează în această formă neplăcută de interacţiune conjugală, fără a avea calităţile necesare atenuării şi găsirii, în cele din urmă, a unei soluţii satisfăcătoare, vor percepe ciclul ca pe un model obişnuit şi se vor aştepta la apariţia acestuia ori de câte ori vor încerca să vorbească despre probleme emoţionale.
După o perioadă, vor descoperi că pot determina o interacţiune intensă, nesuferită şi dureroasă într-o nanosecundă, cu o remarcă, un cuvânt critic, o privire sau alt comportament negativ.
Mulţi parteneri de viaţă dispun de diapazoane atât de sensibile la reacţii, încât, în mod frecvent şi neintenţionat, declanşează sentimente negative din cauza  neînţelegerii. Când se întâmplă acest lucru, fiecare partener devine suspicios şi nu poate accepta că el este cel defect şi, de obicei, începe să considere că, de fapt, celălalt are probleme”.
Spirala descendentă
În situaţia în care cuplurile sunt prinse în mod frecvent în acest ciclu negativ, de îndepărtare reciprocă, supra-reactiv din punct de vedere emoţional, intră inevitabil într-o spirală descendentă. Fără o escaladare evidentă a conflictului, incapacitatea de a ieşi din acest cerc negativ are consecinţa nefericită de a permite în mod natural deteriorarea ciclului amintit. Acest lucru se datorează faptului că în relaţiile bazate pe iubire, absenţa sentimentelor care să întărească relaţia hrăneşte dezamăgirea şi resentimentele ca un produs secundar al dorinţelor şi aşteptărilor nerealizate.
Dacă într-o relaţie care s-a bazat pe iubire intervine dezamăgirea, iar mai târziu situaţia nu se ameliorează, devenim din ce în ce mai detaşaţi de partenerul de viaţă şi începem să ne retragem „investiţia” emoţională. Fiind incapabili să oprim interacţiunea negativă, pe parcursul întreruperii conexiunii, începem să ne simţim neîncrezători faţă de soţii noştri şi, în cele din urmă, aşteptăm ca orice interacţiune semnificativă să fie exasperantă, neproductivă şi în cele din urmă dureroasă.
Aceste experienţe nefericite determină un răspuns biologic de tip „luptă sau fugi”; fie manifestăm furie, fie ne retragem orice altă interacţiune emoţională. Răspunsurile de acest gen fac situaţia, şi aşa tensionată, şi mai rea. În timp ce aceste reacţii ciclice continuă în mod necontrolat între soţi, determinând sporirea comportamentelor negative, care la rândul lor lasă un reziduu crescând de amărăciune şi neîncredere.
De obicei, unul dintre soţi sau amândoi încep să gândească sau să exprime ceva de genul: „Îmi iubesc soţul/ soţia, dar nu prea îmi mai place de el/ea”.
Dacă ai avut asemenea sentimente sau gânduri, eşti prins în această spirală emoţională descendentă. După ce aceste sentimente apar, fără ca spirala să fie inversată, deseori nu este decât o chestiune de timp pentru ca mariajul să se destrame.
Dacă spirala distructivă a durat prea mult, când nici unul dintre parteneri nu se mai aşteaptă ca celălalt să răspundă calm şi strict la subiectul dezbătut, când dezamăgirea şi durerea neîncetate au lăsat cale deschisă disperării, neîncrederii, furiei sau blocajului emoţional, soţii pot părea că suferă de o formă severă de paranoia reciprocă. Spiralele negative creează probleme deosebite atât celor doi indivizi implicaţi, cât şi oricui din exterior care încearcă să-i ajute.
Cu cât acest ciclu este mai bine trasat, cu cât s-a derulat scăpat de sub control o perioadă mai lungă de timp, cu atât determină o mai mare nefericire, amărăciune şi o învinovăţire reciprocă mai acerbă. Cu timpul, fiecare membru al cuplului va dezvolta o miză mai mare în a-şi percepe propria durere ca fiind rezultatul atitudinilor şi comportamentelor celuilalt soţ. Dacă situaţia de mai sus rămâne nerezolvată, pe măsură ce dezamăgirea, frustrarea şi resentimentele se sedimentează, viziunea soţilor se schimbă, de la aceea de iubit, prieten, la cea de adversar şi/sau duşman.
Este imposibil să ajuţi un cuplu fără a întrerupe şi a rezolva mai întâi acest coşmar comunicaţional. În mod interesant, nici chiar divorţul nu soluţionează automat această reactivitate ciclică, care se poate continua şi în cazul unui cuplu separat pentru totdeauna.
Dacă ajungi să înţelegi cu adevărat puterea ciclurilor şi a  spiralelor în căsătorie, atunci vei accepta că nu contează cât de puţin crezi că adaugi problemelor deja existente, acea bucăţică este partea pe care tu trebuie să ţi-o asumi şi să o schimbi.
Întoarce spirala
Primul pas în îmbunătăţirea sau salvarea oricărei căsătorii aflate în impas constă în scurtcircuitarea spiralei emoţionale negative în care sunt prinşi soţii şi inversarea cercului din care se primeşte feedback. Înainte de orice, trebuie să schimbi atmosfera emoţională a relaţiei tale; a întoarce sensul spiralei este cheia problemei. Învăţarea şi mai apoi folosirea extrem de frecventă a deprinderilor comunicării pozitive va duce la realizarea scopului propus.
Ce spui şi cum exprimi lucrurile sunt chestiuni extrem de importante în toate relaţiile, dar ele sunt cruciale pentru a asigura reuşita unei căsătorii. Vechea zicală: „Bâtele şi pietrele pot să-mi rupă oasele, dar cuvintele nu-mi vor face niciodată rău” se dovedeşte a fi  o lăudăroşenie copilărească.
Suntem afectaţi foarte tare nu numai de cuvinte, dar şi de intonaţii şi modalitatea de exprimare. Acest fapt este foarte evident atunci când cineva care ne este drag se exprimă în această manieră, sau când cuvintele sunt folosite ca arme într-o luptă maritală.
Pe de altă parte, suntem liniştiţi şi ne simţim încurajaţi de frazele iubitoare, pline de respect şi consideraţie. Este remarcabil cât de multe cupluri beneficiază de pe urma deprinderii unor modalităţi de comunicare care să le permită o exprimare mai grijulie şi plină de tandreţe. Nu sugerez să deveniţi mai puţin emoţionali sau să fiţi pasivi cu partenerii voştri. Sentimentele intense sunt o parte a legăturii ce uneşte cuplurile.
Dar emoţiile negative şi comportamente precum nervozitate excesivă, furie, desconsiderare sau sarcasm, care circulă în mod reflex în cadrul relaţiilor problematice, conduc implicit la durere, retragere, neîncredere, amărăciune, resentimente şi contraatacuri. Aceste sentimente subminează întotdeauna o căsnicie, indiferent de aparenţe. Ele distrug posibilitatea apropierii reciproce şi intervin în majoritatea stărilor care promovează apropierea şi intimitatea.
După o ceartă îngrozitoare, unele cupluri se amăgesc zicându-şi că relaţiile lor se îmbunătăţesc, deoarece cred că şi-au făcut înţeles punctul de vedere, pentru că se simt uşuraţi că sunt încă împreună după încheierea conflictului. Mulţi oameni consideră sexul, în aceste momente, ca deosebit de palpitant, liniştindu-se şi considerând că li se dau asigurări că mai sunt împreună.
În orice caz, aceste cupluri ignoră natura corozivă a acumulării neîncrederii şi amărăciunii reziduale ascunse, care însoţeşte certurile conjugale frecvente şi intense.
Primul pas pentru îmbunătăţirea unei relaţii deviante este deprinderea unor calităţi comunicaţionale eficiente, astfel încât să poţi întoarce orice spirală emoţională negativă care vă afectează căsătoria.
Folosirea „frazelor la persoana întâi“
La baza comunicării eficiente stau frazele la persoana întâi. O frază la persoana întâi presupune asumarea responsabilităţii pentru experienţele emoţionale proprii. Este singura deprindere uşor de învăţat, care poate îmbunătăţi foarte mult comunicarea din cadrul căsniciei tale. Frazele la persoana întâi încep întotdeauna prin folosirea subiectului „Eu” pentru a dezbate o problemă. Acestea vin în contradicţie cu frazele la persoana a doua.
O frază la persoana a doua va aşeza responsabilitatea pentru disconfortul tău emoţional asupra partenerului tău, niciodată asupra ta.
Frazele la persoana a doua sunt comunicări care exprimă critică, învinovăţire sau furie. În expresiile la persoana a doua, propriile tale experienţe emoţionale şi comportamente negative sunt prezentate întotdeauna ca fiind un răspuns potrivit la acţiunile iresponsabile sau dureroase ale altcuiva.
Propoziţiile la persoana întâi scad reactivitatea emoţională a sistemului. Expresiile la persoana a doua cresc reactivitatea emoţională şi tensiunea interpersonală.
Frazele la persoana a doua reprezintă mereu o formă de critică sau mustrare adresată altcuiva, deşi în unele situaţii poate fi  ascunsă sau subtilă. Ca urmare, va face în aşa fel încât cel căruia îi este adresată să adopte o poziţie defensivă, chiar dacă nu este exprimată verbal. În timp ce este adoptată poziţia defensivă, vinovatul nu se va mai putea concentra calm la conţinutul plângerii iniţiale.
Energia lui psihică este canalizată în principal pentru apărare sau contraatac, şi nu pe oferirea unui răspuns raţional, empatic sau găsirea unei soluţii de compromis la problema ridicată.
Exagerarea particularităţilor unei persoane reprezintă una dintre strategiile cel mai des folosite, dăunătoare din punct de vedere interpersonal, utilizată de soţi pentru a-şi exprima punctul de vedere într-o ceartă.
Mulţi dintre pacienţii mei mai inteligenţi îşi dau seama imediat cum se strecoară criticile în spatele liniilor inamice, ascunzându-le sub forma frazelor la persoana întâi: „Cred că te comporţi ca un copil atunci când te lupţi cu copiii, chiar înainte de ora lor de culcare”. Sau: „Sunt supărat deoarece uiţi mereu să speli vasele”.
Acestea nu sunt sentimente, sunt gânduri şi opinii – expresii la persoana a doua deghizate în fraze la persoana întâi.
Un alt aspect important al frazelor la persoana întâi îl reprezintă faptul că acestea mută litigiile pe un teritoriu afl at în afara disputelor mărunte. Vorbind despre ceea ce simţi şi despre ce te afectează, conversaţia nu mai poate fi  rezumată la o dispută despre cine are dreptate şi cine se înşeală. În definitiv nu te poţi contrazice dacă un soţ are un anumit sentiment.
Dacă soţia ta îţi zice că este supărată din cauza unui anumit lucru, nu poţi să te cerţi cu ea, spunându-i „Nu, nu eşti”.
Discutaţi întotdeauna lucrurile dureroase înainte să vă înfuriaţi
O componentă la fel de importantă în vederea iniţierii dialogului cu partenerul de viaţă este să vorbiţi mai întâi despre lucrurile care vă deranjează, nu despre motivele pentru care sunteţi furios.
Dacă deschidem o discuţie importantă atacând sau criticându-ne furios soţii, declanşăm imediat la partenerii noştri dorinţa de a se apăra. Dacă auditorul se simte atacat, imediat se va închide din punct de vedere emoţional şi va începe să se concentreze asupra modalităţilor în care se poate apăra sau cum să se retragă din „luptă”.
Acest lucru poate fi  evitat prin începerea oricărei conversaţii despre o chestiune care te-a enervat, prin explicarea modului în care respectiva situaţie ţi-a rănit sentimentele. Uneori, o asemenea explicaţie este dificilă, chiar şi faţă de tine însuţi. Mulţi dintre noi nu înţelegem cum ne enervăm ca reacţie la sentimentele de ameninţare sau care ne rănesc.
Este, de asemenea, dificil şi pentru partener să audă astfel de lucruri. În orice caz, generează o nevoie mai mică de autoapărare sau contraatac. Cel mai probabil va deschide uşa dialogului real sau cel puţin a unei analize serioase a sentimentelor tale în viitorul apropiat.
A începe un dialog printr-un atac furios şi critic degenerează deseori într-o ceartă, închide căile reale de comunicare a chestiunilor serioase, ali mentează resentimentele şi, în mod frecvent, înăbuşă orice schimbare adevărată. Deci, dacă vrei să-ţi schimbi căsnicia printr-o comunicare mai eficientă, discută întotdeauna ceea ce te-a rănit şi de ce te simţi rănit, mai degrabă decât să îţi manifeşti furia şi enervarea.
Dr. John Jacobs, psihiatru cu o bogata experienta in consilierea cuplurilor – Dragostea este suficienta si alte minciuni despre viata in doi, editura Amaltea
Daca tu si partenerul tau de viata va aflati intr-o etapa in care nu mai stiti cum sa gestionati conflictele, cartea aceasta poate aduce foarte multe clarificari in relatia voastra. Comanda cartea, aici: http://www.amaltea.ro/dragostea-este-suficienta-si-alte-minciuni-despre-viata-in-doi
banner cabinet
0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente.
Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa.
De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment