Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Cum sa ne stapanim emotiile

Cum sa ne stapanim emotiile


Emotia – un cuvant cu greutate pentru unii dintre noi, iar pentru altii un cuvant oarecare. Pe toti, insa, emotiile, cu toate nuantele si polaritatile lor, ne conduc prin viata – fie ca vrem sa acceptam asta, fie ca nu suntem dispusi sa acceptam. Cred ca niciunei persoane nu ii sunt straine starile de tristete trecatoare, de neliniste, de agitatie interioara … momente care, prelungite, ascunse, disimulate … duc la agravarea starii de sanatate emotionala si la afectarea vietii, in general.

Multe persoane apeleaza direct la psihiatru, preferand pastilele, in loc sa priveasca, cu curaj, alaturi de un psiholog,  propria viata si sa inteleaga ce este de inteles. Multe persoane aflate in stadii care nu tin de patologie, prefera clasicele pastile, ca si cand problemele emotionale se pot vindeca instant, dupa modelul rapid al pregatirii unei supe … instant. Daca te numeri printre cei care urmaresc o astfel de vindecare rapida, nu, aceasta nu este o metoda corecta in primul rand pentru tine, si apoi nici pentru cei din jurul tau. Mai mult, exista parinti care in loc sa isi gestioneze cu rabdare si cu atentie propriile emotii si proiectii, prefera sa isi duca proprii copii la psihiatru, vrand cu orice pret ca tocmai copiii sa urmeze tratamente psihiatrice. Copiii stiu insa foarte bine, ca nu ei sunt aceia care trebuie sa ia pastile.

Exista foarte multe practici psihologice care sugereaza controlul emotiilor, intelegerea si exprimarea lor. Exercitii individuale, pentru cupluri, dar si pentru familii.

Ma intreb, insa, cat de eficienta este acest gen de exprimare, de rascolire in sacul invizibil pe care, cu totii, il purtam cu noi? Cat de eficienta este eliberarea de emotiile negative si cat de siguri putem fi ca este suficient sa exprimam ceea ce initial era reprimat, sufocat, astfel incat acest ”reprimat” sa nu mai apara in viata de zi cu zi si sa ne conduca din umbra. ”Rascolirea” si scoaterea la lumina presupun si inlocuirea cu altceva. O metoda accesibila oricui este interesat sa vindece astfel de emotii este si meditatia – in cazul in care din motive financiare sau din alte motive nu se doreste discutia cu un psiholog sau participarea la workshop-urile de dezvoltare personala, meditatia este optiunea pe care o recomand.

Procesul prin care emotiile sunt trimise in inconstient, refularea, este acea ”perdea” care ascunzandu-le bine de tot in straturile cele mai profunde ale psihicului nostru, ne determina sa credem ca ”am uitat”; insa exact comportamentul nostru – uneori ezitant, alteori evitant, uneori agresiv, alteori aparent calm – tradeaza tocmai faptul ca nu am uitat si ca acest ”am uitat” nu este echivalent cu stergerea amprentei emotionale.

Cat de siguri putem fi ca daca exprimam total, pana la capat, o emotie, in cadrul terapiilor emotionale, ea nu va mai reveni?

Din experienta mea, a participantelor la cursurile mele de dezvoltare personala  si a pacientilor cu care lucrez, ”exercitiile de uitare” practicate chiar cu seriozitate, insa neinsotite de un alt fel de practica – meditatia – nu vor conduce la o gestionare atenta a emotiilor. Motiv pentru care emotiile neplacute vor creste in intensitate si se vor ivi la suprafata, atunci cand ne asteptam mai putin.

Psihiatrul Jean Yves Leloup, care traieste in India, sugereaza, si el, meditatia, ca fiind cel mai bun remediu care duce la intelegerea si transformarea superioara a emotiilor.  ”Meditatie si Psihologie – o carte pe care o recomand tuturor celor ce se ocupa de vindecare emotionala: psihologi, psihoterapeuti, psihanalisti, practicanti in domeniul terapiilor alternative, medici, dar si oricarei persoane interesate de propria sanatate fizica si emotionala, cat si de dezvoltarea sa personala.

Iata mai jos cateva explicatii din partea sa, ce te vor ajuta sa intelegi de ce alaturi de terapie si de consiliere, ai nevoie sa practici meditatia.

Uneori, terapeuţii găsesc forme de practică apropiate de spiritualitate. De exemplu, J.K. Stettbacher organizează şedinţe de reculegere pe o perioadă de douăzeci de zile, în care pacienţii trebuie să lucreze cel puţin trei ore pe zi conform unei scheme simple: se începe cu senzaţia, apoi cu recunoaşterea emoţiei, după aceea e dobândită înţelegerea şi în încheiere intervine aspiraţia de a o transforma. Primele trei faze evocă practica observării spiritului, iar ultima –  cea a concentrării. Principiul reculegerii este de a vindeca traumele relaţionale printr-o absenţă temporară de relaţii sau o relaţie centrată pe terapeut.

O altă practică importantă de terapie evocă la nivelul său un proces de meditaţie: dacă cineva a avut o problemă la un moment dat, este readus, într-o stare de conştienţă profundă, la perioada precedând problema, în care chestiunea respectivă nu exista. Şi acest lucru ar fi de ajuns ca să fie rezolvată. Dacă ducem până la capăt această metodă, ajungem la meditaţia clasică a tradiţiilor Vedanta şi Zen: „Unde era acest «eu», ce faţă aveam înainte de naştere?”

Atunci când vorbim de stăpânirea emoţiilor, unii se pot gândi la un proces frustrant; dar putem vedea, de asemenea, acest exerciţiu ca pe un joc sportiv, un fel de echitaţie interioară, al cărei scop este de a rămâne în şa cu orice preţ, chiar dacă uneori repriza ia turnura unui rodeo… Meditantul nu e jucăria emoţiilor sale, el se joacă, de fapt, cu ele.

În lipsa practicii, spiritualul este limitat la intelectualul indus de o doză emoţională pentru a-l „face să trăiască”. Meditantul, întocmai copilului, utilizează emoţiile în scopul de a atrage atenţia: dar copilul caută să intre în contact cu mama sau cu anturajul, în timp ce meditantul caută cu Dumnezeul interior sau, la început, cu maestrul spiritual, care reprezintă pentru el Dumnezeul exterior. 

Există mai multe modalităţi de a medita asupra emoţiilor.

Putem încerca să ne vedem chipul din interior, să ne relaxăm abandonând şi deconstruind toate măştile pe care le-am fabricat pentru a intra în relaţie emoţională cu ceilalţi.

O a doua metodă este cea a mariajului interior: una dintre sursele principale de emoţie fiind relaţia dintre bărbat şi femeie, decidem să găsim adevărata uniune în interior; după Jung, „singurul mariaj care poate fi complet lipsit de proiecţii îl reprezintă mariajul spiritual”.

Există un al treilea tip de meditaţie asupra emoţiilor atât de simplu, încât mă tem ca nu cumva cititorul, mai ales dacă e psiholog, să-l ia în serios. „Meditaţia buştean”: „Atunci când observăm că mentalul este animat de atracţie sau de repulsie, nu trebuie nici să acţionăm, nici să vorbim, ci să rămânem ca o bucată din lemn.” – „tăcerea de lemn”, forma cea mai strictă de tăcere, în care nu schiţăm niciun gest pentru a explica faptul că ne aflăm în această stare.

Un alt tip de meditaţie constă în a conştientiza că emoţiile sunt nişte umflături ale ego-ului, nişte băşici pe care încercăm să le înţepăm cu acul mic al discernământului: „Sunt adevărate aceste emoţii care mă cuprind?”

În sfârşit, un ultim tip de meditaţie asupra emoţiilor constă, de fapt, în a şti să renunţăm în anumite momente la meditaţie în favoarea unor emoţii precise.

Tratatele spirituale uită să le menţioneze, dar constituie o metodă eficace.

Atunci când simţim că nu mai avem deloc control asupra mentalului emoţional, în loc să ne înfuriem, mai bine ne-am dedica unor ocupaţii practice sau unei lecturi care să ne distragă atenţia şi, puţin câte puţin, vom constata că drama emoţională, care ne preocupa, s-a topit ca zăpada la soare.

Debutanţii pot avea emoţii mai evidente, cu ocazia unei experienţe interioare, decât cei mai avansaţi: Ramakrishna compara asta cu elefantul care, scăldându-se într-o mare, face valuri mari, dar atunci când intră în Gange, nu tulbură deloc cursul fluviului. Este adevărat că practica intensifică şi accelerează evoluţia; cei care cred în reîncarnare afirmă că ea ne permite să trăim zece vieţi în una singură şi că nu este întotdeauna uşor. Când ne apropiem de o experienţă cheie, pot apărea emoţii, la modul intens, ca valurile unui fluviu în apropierea oceanului.

Un practicant matur, mai puţin perturbat de propriile emoţii, va fi mult mai perturbat de emoţiile altora: într-adevăr, el va atrage transferul lor pozitiv, deoarece oamenii, crezând că şi-a atins aproape scopul, îl vor căuta pentru un sprijin spiritual.

Este mult mai bine pentru practică să evităm în a ne angaja într-o relaţie de ajutor personalizat şi pe termen lung; dacă, în pofida oricăror încercări, nu putem evita anumite transferuri pozitive, ar fi optim să facem rugăciunea pe care Tukaram, mistic indian din secolul al XVII-lea, o adresa lui Dumnezeu cu umorul umilinţei: „Doamne, ei cred că sunt realizat; acum, e rândul Tău să faci în aşa fel, încât să devin cu adevărat împlinit într-o zi.”

Conflictele emoţionale, şi mai ales conflictul eului nostru superior cu emoţiile pe care trebuie să le coordoneze, nu reprezintă o luptă absurdă şi nedefinită ca atacurile lui Don Quijote asupra morilor de vânt. Cei care ne-au precedat pe calea spirituală ne arată, prin exemplul lor, că astfel de conflicte au un sfârşit şi că vine un moment în care ne înălţăm capul şi conştientizăm că nu suntem eroul romanului, ci cititorii lui. Suntem deci liberi să închidem cartea sau să o recitim, dar de data aceasta cu un surâs pe buze.

Ca o concluzie asupra acestor reflecţii pe marginea emoţiilor, şi în special asupra emoţiilor în practica spirituală, aş dori să menţionez faptul că nu putem rămâne constant în vârful unei emoţii mistice, cu atât mai mult în cel al unei emoţii obişnuite. Stabilitatea nu rezidă în emoţie, ci în conştiinţa de bază: dacă aceasta nu ar fi existat, trebuia inventată.

Dr. Jacques Vigne – Meditatie si Psihologie, Editura Elena Francisc


2


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. kato  January 31, 2013

    Psihologul care nu practică exerciţii spirituale, un antrenament de natură spirituală,nu poate înţelege ce reprezintă cu adevărat spiritualitatea, deoarece el o abordează strict dpdv psihologic.
    Trăirile sufleteşti, gândurile, gândirea, sânt percepute cu totul altfel de un Maestru clarvăzător faţă de un psiholog. Sânt două viziuni diferite. Psihologul percepe doar suprafaţa manifestării fizice, doar efectele, doar forme, nu şi conţinutul, şi nici cauzele reale.
    Psihologii şi psihiatrii nu cunosc ce este Corpul Mental, Sufletul, Spiritul, rolurile şi modurile de manifestările ale acestora. De aceea ei nu pot vindeca, deşi tratează, însănătoşind doar, pe moment. Ei tratează de fapt simptomele, reuşind să le facă deseori să dispară, prin înăbuşirea manifestării lor. Dar, cauza existând în continuare, dezechilibrul şi dizarmonia se va manifesta din nou, în noi şi noi forme…

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 31, 2013

      Si totusi, exista si psihologi care practica meditatia, tocmai pentru ca psihologia nu este suficienta 🙂
      Cartea este scrisa de catre un psihiatru care practica intens meditatia si studiaza efectele acesteia de mai mult timp, de aceea va recomand sa cititi cartea integral, pentru a va imbogati opiniile despre subiectul propus.
      Lectura placuta!

      (reply)

Add a Comment