Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Copilul din tine e mai aproape de Dumnezeu decât orice altceva

Copilul din tine e mai aproape de Dumnezeu decât orice altceva

Osho,
Când eram copil, unul dintre jocurile mele preferate era să-mi imaginez că o să mor în minutul următor. Îmi plăcea să simt tensiunea care se acumula până când ajungea la o culme, apoi alunecam în relaxare şi mă simţeam clocotind de fericire. Mai târziu, când eram adolescent, vreme de şase luni mă trezeam frecvent din cauza unui sentiment de panică şi de frică, un sentiment de iminenţă a morţii. Mă luptam să-mi împiedic moartea agăţându-mă de gândul la cineva sau la ceva pentru care voiam să trăiesc. Apoi panica se domolea, iar frica dispărea treptat. Ultima dată când mi s-a întâmplat asta în adolescenţă, m-am trezit cu o frică de moarte mai puternică decât oricând. Dar de data aceasta, în loc să intru în panică, fără să fi luat o decizie conştientă în acest sens am constatat că accept moartea şi mă relaxez. Imediat a urmat o explozie de lumină şi un sentiment că mă înalţ de atâta beatitudine. Abia peste ani, când am devenit sannyasin, într-o zi când meditam singur, frica de moarte s-a întors. Am fost copleşit de intensitatea ei şi n-am putut să fac nimic ca s-o transform sau măcar s-o reprim: am sărit în sus cuprins de panică şi am încercat să mă scutur de ea. De ce a fost frica aceasta de moarte un tovarăş constant de-a lungul vieţii mele şi ce semnificaţie are pentru mine?
Dhyan Amiyo, meditaţia şi moartea sunt experienţe foarte asemănătoare. În moarte, egoul dispare; rămâne numai fiinţa ta pură. Acelaşi lucru se întâmplă şi în meditaţie: dispariţia egoului şi prezenţa numai a faptului pur de a fi, a fiinţei tale. Asemănarea e atât de profundă încât aşa cum oamenilor le e frică de moarte, tot aşa le e frică şi de meditaţie. Pe de altă parte, dacă nu-ţi e frică de meditaţie, nu-ţi va fi frică nici de moarte.
Meditaţia te pregăteşte pentru moarte.
Toată educaţia noastră are ca scop pregătirea pentru viaţă. Dar aceasta este numai jumătate din educaţie, iar cealaltă jumătate – care e cu mult mai importantă, care vine ca o culme a vieţii – lipseşte cu desăvârşire din toate sistemele de educaţie care au existat şi care există. Meditaţia te pregăteşte pentru cealaltă jumătate; ea te ajută să cunoşti moartea fără să mori. Iar odată ce ai cunoscut moartea fără să mori, frica de moarte va dispărea pentru totdeauna. Chiar şi atunci când moartea va veni, o vei privi tăcut, ştiind pe deplin că nu poate să producă nici măcar o zgârietură fiinţei tale. Îţi va lua cu ea corpul, mintea, dar nu pe tine. Tu aparţii vieţii nemuritoare.
Experienţa ta a fost bună. Spui: „Când eram copil, unul dintre jocurile mele preferate era să-mi imaginez că o să mor în minutul următor. Îmi plăcea să simt tensiunea care se acumula până când ajungea la o culme, apoi alunecam în relaxare şi mă simţeam clocotind de fericire.”
Fără să ştii, făceai un exerciţiu simplu de meditaţie. Poate că aveai cunoştinţă de meditaţie, de experienţa ei dintr-o viaţă anterioară, dar este o meditaţie între sute de alte metode – aceasta este una dintre metode.
Şi nu numai tu, Dhyan Amiyo; mulţi copii fac în joacă lucruri care sunt de o importanţă imensă. Dar ei nu pot să înţeleagă importanţa, nu pot să le facă decât ca pe un joc.
De exemplu, peste tot în lume copiilor le place să se învârtească, să se rotească, iar părinţii fireşte că-i opresc: „Nu te mai învârti că o să ameţeşti. Poţi să cazi şi să te loveşti.” Dar pretutindeni în lume copiilor le place s-o facă. Şi văzându-i pe copii cum se bucură atunci când se învârtesc i-a venit lui Jalaluddin Rumi ideea că trebuie să fie ceva… fiindcă de câte ori vezi un copil învârtindu-se, faţa lui e altfel. O graţie stranie coboară pe faţa lui; începe să radieze o anumită aură, iar când se opreşte e atât de plin de bucurie…
Jalaluddin Rumi a încercat – în pădure, ca să nu râdă nimeni de el – doar ca să afle ce găsesc copiii ăştia în învârtit. Şi a fost uimit: a descoperit una dintre metodele cele mai importante de meditaţie, iar timp de o mie două sute de ani după el, şcoala lui a rămas vie. Şcoala lui poartă numele de Dervişii rotitori; în templul lor aceasta este meditaţia, rugăciunea lor. Aceasta este toată religia lor. Se învârtesc ore în şir.
Jalalludin s-a iluminat după treizeci şi şase de ore de rotit continuu, fără încetare. Iar când a fost întrebat: „Nu există nicio scriptură în care să se vorbească despre meditaţia aceasta; cum ai descoperit-o?”, el a zis: „Uitându-mă la copii. Am încercat-o eu însumi şi am fost uimit deoarece cu cât te învârteşti mai mult, cu cât te învârteşti mai repede, devii în curând conştient de ceva aflat adânc în tine care rămâne absolut nemişcat. Întregul corp se mişcă şi cu cât se mişcă mai repede, cu atât e mai mare contrastul dintre ceea ce nu se mişcă şi ceea ce se mişcă. Iar conştiinţa nemişcată dinăuntru e sufletul meu. Acela e centrul ciclonului.”
Omul are multe de învăţat de la copii – dar cui îi pasă de copii? Toată lumea încearcă să-i înveţe, fără să se gândească vreodată la un singur lucru: că ei vin din sursa vieţii, proaspeţi. Deci trebuie că poartă în ei ceva ce noi am uitat.
Dacă te întorci în timp şi-ţi aminteşti, nu poţi trece de vârsta de patru ani sau cel mult de trei ani. Brusc dai de un zid; memoria ta nu poate trece mai departe. Ce s-a întâmplat? Ai trăit acei patru ani – şi, de fapt, acei patru ani au fost cei mai fericiţi ani ai tăi. Dar experienţa ta a fost cumva blocată de societate.
Pentru societate e primejdios ca oamenii să fie inocenţi, asemenea copiilor. Părinţii, educatorii, conducătorii – toţi cu intenţii bune în inima lor – îţi fac un rău imens. Ei reprimă copilul din tine, iar copilul din tine e mai aproape de Dumnezeu decât orice altceva.
De aceea atâţia mistici au spus-o iar şi iar: „Până ce nu vă veţi naşte din nou, până ce nu veţi deveni precum copiii, nu veţi cunoaşte adevărul şi nu veţi cunoaşte frumuseţea şi nu veţi cunoaşte misterul existenţei.”
Te poţi întoarce pe firul amintirilor, mergi, mergi, dar brusc apare un zid chinezesc: ai ajuns la perioada în care părinţii şi educatorii au început să-ţi distrugă copilăria, să te facă civilizat, să te facă social, să-ţi predea manierele şi eticheta, să te trimită la şcoală, să te înveţe limbajul şi toate celelalte care ţin de lume. Şi să facă toate eforturile posibile ca tu să-ţi uiţi complet zilele inocente, zilele din paradis.
Toată lumea uită, dar undeva adânc în inconştient, ecoul acelor zile încă răsună în tine. Ecoul acesta al experienţelor de-atunci e cel care te împinge să porneşti în căutare, fiindcă nu poţi să-ţi accepţi viaţa nefericită – plină de anxietate şi de tensiune şi de suferinţe psihologice – ca fiind rostul aflării tale aici.
Vag, undeva anume, ştii că au existat şi momente binecuvântate. Nu-ţi poţi aduce aminte de ele cu exactitate, dar un curent subteran din inconştientul tău stârneşte în tine un dor de a regăsi momentele acelea pierdute.
Religia e în esenţă căutarea copilăriei: aceeaşi inocenţă, aceeaşi bucurie pe care ţi-o produce orice lucru, aceeaşi absenţă a fricii… ochii aceia magici, inima aceea care putea să danseze cu arborii, inima aceea care era încântată de lună şi de stele. Spaţiul acela în care existenţa nu era altceva decât pură splendoare, curată măreţie…
Dhyan Amiyo, ori din întâmplare, ori ca urmare a vreunei experienţe dintr-o viaţă anterioară, tu practicai o metodă de meditaţie. Şi de aceea, pe măsură ce tensiunea creştea… există o limită, iar momentul următor va fi momentul morţii. Te-ai concentrat total. Iar după piscul cel mai înalt al tensiunii, deodată venea relaxarea. În relaxarea aceea simţeai cum clocoteşti de fericire. Dacă ai fi continuat meditaţia aceasta, viaţa ta ar fi fost imens de bogată. N-ai fi cunoscut tristeţea, nefericirea. N-ai fi cunoscut furia, gelozia. N-ai fi cunoscut decât iubirea, tăcerea, bucuria – şi fără absolut niciun motiv; e starea noastră naturală.
Tensiunea nu e starea noastră naturală. De aceea, după un anumit moment, tensiunea trebuie să dispară.
De exemplu, poţi să-ţi ţii mâna deschisă oricât de mult timp vrei, e starea ei naturală. Dar dacă strângi pumnul, şi cu cât îl strângi mai tare, cât timp poţi să-l ţii aşa? E o stare de tensiune. Curând vei vedea că e obositor, istovitor şi că, în ciuda voinţei tale, pumnul se va deschide. E o anumită energie care s-a epuizat.
Mâna deschisă e relaxată; nu foloseşte deloc energie. Tensiunea e exact ca un pumn – foloseşte prea multă energie. Curând te vei simţi complet istovit, iar tensiunea va dispărea. Şi va fi urmată de o relaxare profundă.
Relaxarea aceasta e spaţiul în care creşte fericirea şi – repet: fără niciun motiv. Nu e vorba că ai fi fericit datorită unui lucru. Eşti fericit pur şi simplu.
Nefericirea e o stare alimentată, o stare pe care ai deprins-o. Tot meritul pentru nefericire e al tău. Dar în privinţa fericirii nu poţi să ai niciun merit. Fericirea e ceva natural. Te-ai născut fericit. Ai fost fericit în pântecul mamei tale…
Sigmund Freud a înţeles un lucru foarte important; ceea ce spune el se apropie foarte mult de adevăr. Dar el a fost numai un gânditor, n-a meditat; de aceea, cu toate că se apropie foarte mult de adevăr, totuşi experienţa adevărului îi scapă şi lui.
Lui îi aparţine observaţia, o observaţie obiectivă, că, de fapt, căutarea religioasă, căutarea lui Dumnezeu sau căutarea paradisului nu e altceva decât căutarea pântecului mamei – căci acele nouă luni au fost tăcere desăvârşită, bucurie deplină, o pace care covârşeşte înţelegerea. Iar pentru noi sunt nouă luni, dar pentru copil e o eternitate, deoarece copilul nu ştie nimic despre date, despre zile, despre săptămâni, despre luni, despre calendar.
Fiecare moment e atât de plin de bucurie, iar nouă luni… pentru copil e aproape o eternitate.
Experienţa aceea rămâne cu tine, adânc în conştiinţa ta. Şi chiar şi după naştere, experienţa aceea continuă cel puţin încă trei-patru ani – la fete trei ani, la băieţi patru ani. E ciudat că în absolut orice, fetele sunt mereu cu un an în faţă. Ele se maturizează sexual la vârsta de treisprezece ani. Băieţii se maturizează sexual la vârsta de paisprezece ani. În viaţă, de asemenea, fetele învaţă mai bine; ele învaţă cu mai multă concentrare.
Lucrul acesta se vede în şcoli, în facultăţi – băieţii sunt împrăştiaţi, mintea lor e mereu fragmentată. Vor să facă multe lucruri. Fetele sunt mai adunate şi mai concentrate în tot ceea ce fac. Învaţă mai bine, învaţă devreme şi este un fapt istoric acela că în trecut au existat femei înţelepte care aprofundaseră mult experienţa vieţii.
Creştinismul a distrus mii de femei înţelepte, le-a ars de vii. Chiar şi numele de „vrăjitoare” – care înseamnă femeie înţeleaptă şi nimic altceva – a devenit un termen acuzator… şi acelaşi lucru s-a întâmplat în orient. Toate religiile au pus interdicţii femeilor, iar eu îmi dau seama că motivul l-a reprezentat o mare teamă că dacă femeilor li se permite să aibă aceleaşi şanse ca bărbaţii, ele le-o vor lua cu mult înainte în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu. Iar aşa ceva e împotriva egoului bărbatului.
Egoul masculin a făcut un rău imens. Jumătate din umanitate a fost complet împiedicată chiar şi să intre în zona religiei. Iar asta de frică. De aceea aveţi Gautama Buddha şi aveţi Iisus şi aveţi Mahavira şi aveţi Lao Tzu, dar nu aveţi femei de aceeaşi înălţime, fiindcă li s-a luat orice şansă, le-a fost distrusă orice posibilitate.
Experienţa mea mi-a arătat că femeile pot să intre în meditaţie mai uşor decât bărbaţii.
Bărbatul are o minte mai bună – în plan logic, intelectual el îşi poate duce căutarea departe în lumea exterioară – dar femeia are o inimă mai bună. Ea e mai introvertită; ea poate merge cu uşurinţă, cu mare uşurinţă către centrul interior al fiinţei ei.
Cunoaşterea de sine, iluminarea va fi mult mai uşoară pentru o femeie. Pentru un bărbat e mai uşor să devină Alexandru cel Mare, Adolf Hitler, Ginghis Han, Nadir Şah. Aceste mii de războaie ar fi fost evitate dacă femeia n-ar fi fost complet ignorată, reprimată, forţată să trăiască precum o sclavă. Iar ea constituie jumătate din umanitate.
Vreau să spun tuturor femeilor din lume că mişcarea voastră de eliberare n-a făcut nimic, din cauză că e în mâinile unor femei foarte stupide. Acestea sunt reacţionare, nu revoluţionare. Altfel, un lucru simplu – şi cel mai important, prioritatea absolută – ar fi fost ca femeile să ceară vot separat, astfel încât femeile să poată vota numai pentru femei, iar bărbaţii să poată vota numai pentru bărbaţi. Un singur pas simplu şi toate parlamentele din lume vor fi pe jumătate pline cu femei. Iar femeile vor ajunge firesc la putere deoarece bărbatul prin natura lui are o tendinţă către luptă. El va forma partide, partide politice, ideologii religioase – legate de lucruri mărunte, nesemnificative.
Deci dacă femeile dintr-un parlament sunt un singur tot, cealaltă jumătate, cea formată din bărbaţi, va fi împărţită în cel puţin opt sau zece partide. Întreaga lume poate să treacă în mâinile femeilor. Iar femeile nu sunt interesate de războaie, femeile nu sunt interesate de arme nucleare, femeile nu sunt interesate de comunism sau capitalism. Toate aceste „isme” ţin de minte. Femeile sunt interesate de tot ce aduce bucurie, de lucrurile mici ale vieţii: o casă frumoasă, o piscină. Viaţa poate fi un paradis, dar ea va rămâne un iad până când bărbatul nu va fi înlăturat cu totul de la putere.
Şi poate fi înlăturat foarte uşor.
Am foarte multe femei sannyasine – mai multe decât bărbaţi. Şi lucrul cel mai ciudat e că odată ce o femeie devine sannyasină, ea rămâne sannyasină. Odată ce începe să mediteze, meditaţia devine devoţiunea ei, parte din inima ei. Nu la fel se întâmplă în cazul bărbatului; în cazul lui rămâne doar o căutare intelectuală. Există excepţii, dar ca o regulă…
Am văzut bărbaţi trădându-mă, dar nu şi femei. Iar motivul e acela că bărbatul e convins la nivel intelectual. El e cu mine… dar eu sunt încă în viaţă, n-am murit. Aşa că mâine s-ar putea să spun ceva cu care mintea lui să nu fie de acord. Şi doar o mică dezaprobare în mintea lui şi calea lui se desparte de a mea. El e cu mine numai în măsura în care intelectul lui e alimentat de ceea ce spun eu. În momentul în care simte că ceva din ce spun eu nu e raţional, nu mai e cu mine. Toate legăturile au căzut. Iar problema cu mine este că treaba mea nu e să vă alimentez intelectul. Dacă vorbesc intelectual, o fac doar ca să vă conving să vă îndreptaţi către ceva ce trece dincolo de intelect, ce trece dincolo de raţiune.
În cazul unei femei lucrurile nu stau aşa. Ea e cu mine nu pentru că e convinsă intelectual de mine; ea e cu mine pentru că se simte hrănită la un nivel mai profund decât cel al intelectului. Inima ei cântă cu mine, bate cu mine, dansează cu mine. Legătura ei nu e superficială: e o legătură bazată pe încredere, nu pe convingere intelectuală. De aceea, în toată istoria vei găsi câte un Iuda pe lângă fiecare mare mistic şi învăţător, dar nu vei găsi nici măcar o singură femeie care să fi fost un Iuda. E ciudat, într-o istorie atât de lungă…
Mahavira îşi are Iudaşii lui; propriul lui ginere a rămas cu el mânat de egoul său masculin, în speranţa că va fi urmaşul lui Mahavira pentru că-i era ginere. Mahavira n-a avut decât o fiică, iar fiica şi ginerele deveniseră amândoi sannyasini. Timp de douăzeci de ani au rămas împreună cu el, dar ginerele tot insista: „Îmbătrâneşti. Până nu se întâmplă vreo nenorocire, ar trebui să-ţi anunţi milioanele de discipoli cine va fi succesorul tău.”
Mahavira i-a zis: „Cel care va fi capabil, acela îmi va fi urmaş. Nu trebuie să-l numesc eu. Cine sunt eu? Nu sunt rege; comoara mea nu e din lumea aceasta. Oricine va fi iluminat, va fi recunoscut de oameni ca succesorul meu, nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa asta.” Frustrat, s-a întors împotriva lui Mahavira şi a luat cu el cinci sute de adepţi. Şi a atentat de multe ori la viaţa lui Mahavira. Gautama Buddha şi-a avut şi el Iudaşii lui şi povestea se repetă mereu.
Cât despre femei, situaţia e tocmai inversă. Când Iisus a fost răstignit, toţi cei doisprezece apostoli au fugit. Se temeau că ar putea fi recunoscuţi de cineva din mulţime deoarece erau mereu pe lângă Iisus şi toată lumea îi cunoştea: „Acum nu mai are rost să rămâneţi aici şi să riscaţi degeaba să fiţi prinşi. Aţi putea da de necaz. Maestrul vostru e răstignit; s-ar putea ca vouă să vă dea cel puţin o bătaie zdravănă.”
Dar trei femei au rămas chiar la piciorul crucii, nici măcar ascunse în mulţime – iar una dintre ele era o prostituată, Maria Magdalena; o prostituată se ridică mai sus decât cei doisprezece apostoli ai voştri.
Aceştia au devenit mari sfinţi, dar Maria Magdalena nu e amintită, nu e menţionată printre apostoli.
A doua a fost o altă femeie, Marta. Iar a treia femeie a fost mama lui Iisus, Maria, pe care chiar Iisus o insultase pentru că era femeie. Odată, pe când Iisus vorbea unei mulţimi, mama lui stătea în afara mulţimii. Cineva a strigat: „Iisuse, mama ta e aici şi nu te-a văzut de ani buni, de când cutreieri locurile. Spune-le oamenilor să-i facă loc să intre. Vrea să te vadă.”
Iar răspunsul pe care l-a dat Iisus e urât. El a zis: „Spuneţi-i acelei femei” – n-a putut nici măcar să zică „spuneţi-i mamei mele” – „spuneţi-i acelei femei că tatăl meu e în ceruri şi că în afară de tatăl meu din ceruri, nu mai am nicio altă relaţie cu nimeni altcineva.”
Acesta este omul care vorbeşte despre iubire. Acesta este omul care spune chiar: „Iubeşte-ţi duşmanul.” Dar nu-ţi iubi mama.
Dhyan Amiyo, ar trebui să începi meditaţia pe care ai practicat-o întâmplător în copilărie, fiindcă ţi se va potrivi imediat.
Şi s-a întâmplat şi aici: „Într-o zi când meditam singur, frica de moarte s-a întors. Am fost copleşit de intensitatea ei şi n-am putut să fac nimic ca s-o transform sau măcar s-o reprim: am sărit în sus cuprins de panică şi am încercat să mă scutur de ea.” Ai ratat o mare ocazie. Din nou se deschidea acelaşi spaţiu, dar te-ai comportat ca un adult, nu ca un copil. Un copil nu se teme. El nu are habar de moarte: e atât de aproape de viaţă încât moartea e un lucru îndepărtat, de neconceput pentru el.
Îţi aduci aminte şi că „Ultima dată când mi s-a întâmplat asta în adolescenţă, m-am trezit cu o frică de moarte mai puternică decât oricând. Dar de data aceasta, în loc să intru în panică, fără să fi luat o decizie conştientă în acest sens, am constatat că accept moartea şi mă relaxez. Imediat a urmat o explozie de lumină şi un sentiment că mă înalţ de atâta beatitudine.”
Ştii secretul: trebuie să-ţi accepţi frica. Acceptarea o face să dispară. Respingând-o, căutând să fugi de ea, o alimentezi.
Nu există frică, deoarece nu există moarte. Moartea e o închipuire, iar frica e umbra umbrei. Şi ai trăit experienţa aceasta din întâmplare, fără să practici meditaţia ai simţit că dacă rămâneai în spaţiul care se deschidea, fără frică şi fără să intri în panică, ci cu o atitudine de acceptare, acceptând până şi moartea şi relaxându-te – imediat era „o explozie de lumină şi un sentiment că mă înalţ de atâta beatitudine.”
Nu e nevoie să ţi se spună; ştii deja ce trebuie făcut. Deci când meditezi, dacă te apropii de acelaşi spaţiu şi apare frica, bucură-te că eşti aproape de moartea egoului. Moartea egoului e un alt nume pentru relaxare, căci egoul e tensiunea ta. Egoul e anxietatea ta, egoul e suferinţa ta. Egoul e angoasa ta.
În momentul în care eşti relaxat, nu mai eşti. Nu mai e decât relaxarea – o pace şi o bucurie imense. Iar dacă se întâmplă în meditaţie, în mod conştient şi dacă o să treci prin ea iar şi iar – fiindcă o astfel de experienţă trebuie trăită iar şi iar, numai aşa poţi s-o aprofundezi – în curând vei descoperi că nu există frică, nu există nimic care să-ţi stârnească panica. Dimpotrivă, intri în cea mai beatifică experienţă cu putinţă. Intri din nou în copilărie, în inocenţă profundă, o prospeţime şi o bucurie şi o muzică absolut tăcută, fără niciun sunet.
Dacă experienţa aceasta continuă să crească, într-o zi ea va duce la iluminarea ta. Te va înălţa până la potenţialul tău cel mai înalt. Tot întunericul va dispărea; nu va mai fi decât lumină şi nu va mai fi decât extaz. Atunci nu mai e nevoie să meditezi. Atunci aceasta va fi starea ta naturală, la fel ca respiraţia, la fel ca bătăile inimii.
Amiyo, eşti norocos deoarece aşa ceva se întâmplă rareori de la sine. Dar noi suntem atât de inconştienţi – îţi vezi inconştienţa? Ai străbătut totul – ţi-ai simţit frica, ai acceptat-o, ai trăit o stare de mare relaxare, ai simţit beatitudinea, te-ai simţit înălţat de lumină – şi totuşi îţi e frică să mai intri în acelaşi spaţiu.
Dar atât de mare e inconştienţa noastră. Ne comportăm ca nişte beţivi, nu ştim ce facem, nu ştim ce ni se întâmplă, de ce ni se întâmplă. Şi chiar şi când suntem foarte aproape de ceva mare, noi lăsăm să ne scape.
Trebuie doar să fii puţin mai vigilent, puţin mai conştient. Ai cheia, iar cheia aceea va putea să deschidă toate uşile misterelor fiinţei tale interioare. 
OSHO – ”SPLENDOAREA ASCUNSA”, EDITURA MIX

4


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. marian  April 9, 2015

    buna ziua ! aveti un site frumos dar dati dovada de egoism nelasandu-ne sa copiem anumite texte care ar putea fi un imbold transformator pentrualta fiinte umane care isi doresc aceasta si pe care noi stim ca aceasta le-ar ajuta f.mult .poate totusi reconsiderati decizia voastra in aceasta directie .succes divin!

    (reply)
    • Mona Georgescu  April 9, 2015

      Buna dimineata,
      Va multumesc pentru ca va numarati printre dragii cititori ai site-ului minunemica.eu. Foarte multe dintre articolele mele au fost plagiate si vandute sub forma de cursuri in formari de specialitate, fara a se mentiona sursa si autorul, multi bloggeri din domeniul spiritual si le-au insusit si, de asemenea, cele mai multe materiale sunt exclusive, prin prisma parteneriatelor cu editurile. Totusi, promovam autenticitatea si dorim o lume curata si civilizata, iar civilizatia presupune inclusiv reguli care trebuie respectate.
      Tocmai pentru ca a existat aceasta lipsa de respect fata de o munca uriasa din spatele site-ului, decizia a fost de a interzice copierea, intr-o prima etapa. Chiar daca pare egoism, este un egoism sanatos prin care fiecare trebuie sa stea in banca sa si sa se bucure civilizat de ceea ce gaseste aici. Nu ni se cuvine chiar totul in aceasta viata, nici macar in spatiul virtual si, asa cum tinem cont de regulile fiecarei case pe care o vizitam, acestea sunt regulile care aici trebuie respectate. Articolele sunt gratuite, nu exista nici macar strategia de marketing de a atrage cititori in baza adreselor de e-mail, deci … este un spatiu civilizat care asteapta cititori civilizati, bineinteles.
      Puteti reveni la articole ori de cate ori doriti, si, evident, puteti transmite link-urile articoleleor care va plac, catre acele persoane care au nevoie de astfel de lecturi. De asemenea, puteti cumpara din librarii sau direct de la edituri, cartile recomandate pe site (acesta fiind si scopul principal al recomandarilor). In consecinta, nu exista niciun motiv pentru care sa copiati materialele, din moment ce puteti cumpara cartile.
      Pentru mai multe informatii legate de modalitatile de utilizare a site-ului, va invit sa cititi acest disclaimer: http://www.minunemica.eu/disclaimer/
      Va mai asteptam alaturi de noi!
      Cordial,
      Mona Georgescu

      (reply)
  2. Eli  April 9, 2015

    Ni se pare normal ca sa fie protejat continutul acestui site…Care oricum este gratuit deci informatia este oferita tuturor…cu drag si generozitate.
    Multumesc.

    (reply)
    • Mona Georgescu  April 9, 2015

      Multumesc, Eli. Cei mai multi oameni s-au invatat sa pretinda, considera ca li se cuvine. Au ramas in stadiul de bebelusi sau copii mici si neajutorati, din nefericire. Probabil, sa cumpere o carte este foarte greu – mai ales ca trebuie sa o plateasca. Din nefericire, asa sunt in continuare invatati pe alte site-uri care ii cumpara cu diverse materiale ”gratuite” in schimbul adreselor de e-mail, si le intretin, de fapt, iluzia gratuitatilor.
      Cel putin de pe minunemica.eu, oamenii deja primesc, oricum, foarte multa informatie de calitate. Dar da-i unui om un deget si iti ia toata mana. Mai ales la noi, la romani, a pretinde si a cersi sunt sporturi foarte indragite 🙂
      Cu drag,
      Mona Georgescu

      (reply)

Add a Comment