Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Copiii încetează să mai înveţe când se simt ameninţaţi emoţional

Copiii încetează să mai înveţe când se simt ameninţaţi emoţional

”Cu tot ce e mic şi fragil, cel mai important e începutul; pentru că acesta e momentul în care se formează caracterul şi se modelează după dorinţă.” — PLATON, Republica

Mark Twain a spus cândva o poveste despre un bărbat care a cutreierat tot Pământul în căutarea celui mai mare general. Când a aflat că acela pe care îl căuta murise deja şi se ridicase la ceruri, a făcut o călătorie până la Porţile Raiului pentru a-l găsi. Sfântul Petru i l-a indicat pe Joe, un individ oarecare.

— Nu acesta este cel mai mare dintre toţi generalii, a protestat bărbatul. Pe acest om îl cunosc de pe când trăia încă pe Pământ şi nu era decât un meşter cizmar.

— Ştiu asta, spuse Sfântul Petru, dar, dacă ar fi fost general, ar fi fost cel mai mare dintre toţi.

Cu toţii trebuie să căutăm meşteri care ar fi putut fi mari generali. Ceea ce înseamnă să fim atenţi la copiii introvertiţi, ale căror talente sunt de cele mai multe ori înăbuşite – acasă, la şcoală, la joacă.

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face pentru un copil introvertit este să-l asişti în reacţia lui la nou. Nu uita că introvertiţii nu reacţionează doar la oameni noi, ci şi la locuri şi întâmplări noi. Aşa că nu confunda precauţia copilului tău în situaţii noi cu incapacitatea de a relaţiona cu ceilalţi. El dă înapoi din faţa noului şi a suprastimulării, nu din faţa contactului uman. Nivelurile de introvertire-extravertire nu se corelează cu amabilitatea şi nici cu plăcerea intimităţii. Introvertiţii, la fel ce oricare alţi oameni, sunt înclinaţi să caute compania celor din jur, chiar dacă adesea în doze mai mici.

Soluţia e să-ţi expui copilul la situaţii şi oameni noi în mod gradual – având grijă să-i respecţi limitele, chiar şi atunci când ele par extreme. Asta îl face pe copil să devină mai încrezător în sine într-o măsură sensibil sporită comparativ cu protecţia exagerată sau cu obligarea brutală. Spune-i că tot ce simte e normal şi natural şi că nu are de ce să-i fie frică: „Ştiu că poate fi neobişnuit să te joci cu o persoană necunoscută, dar sunt convins că băiatului acela i-ar plăcea să se joace cu tine cu maşinuţele dacă l-ai ruga“.

Înaintează în ritmul copilului tău; nu-l grăbi. Dacă e mic, ocupă-te să-l prezinţi celuilalt băieţel, la nevoie. Şi rămâi pe aproape – sau, când e foarte mic, ţine-ţi mâna delicat pe spatele lui, ca să ştie că-l sprijini – cât timp e nevoie pentru ca el să se bucure de prezenţa ta. Când îşi asumă riscuri sociale, spune-i că-I admiri eforturile: „Am văzut cum te-ai dus ieri la acei copii. Ştiu că nu ţi-a fost uşor. Sunt mândru de tine“. 

Acelaşi lucru e valabil şi pentru situaţiile noi. Închipuieşte-ţi că unei fetiţe îi e frică de apă mai mult decât altor copii de vârsta ei. Părinţii grijulii îşi dau seama că această frică e normală, ba chiar este o pavăză bună; apa mării chiar e periculoasă. Dar ei nu o lasă să-şi petreacă toată vara în siguranţă pe nisip, însă nici nu o aruncă în apă aşteptându-se ca fetiţa să înoate. În schimb, îi arată că îi înţeleg nesiguranţa şi o îndeamnă să ia lucrurile pas cu pas. Poate se joacă împreună pe plajă câteva zile, valurile mării spărgându-se de mal la o distanţă sigură. Apoi, într-o zi, se apropie de marginea apei cu micuţa pe umeri. Aşteaptă ca apa să fie liniştită sau ca valurile să fie mici, pentru a băga un deget, apoi un picior, iar apoi a intra în apă până la genunchi. Nu se grăbesc; fiecare mic pas este unul imens pentru copil.

Când, în cele din urmă, acesta învaţă să înoate ca un peşte, s-a ajuns la un moment crucial în relaţia lui nu doar cu apa, ci şi cu frica. Încetul cu încetul, copilul tău va vedea că merită să se lupte cu zidul lui de disconfort pentru a ajunge la confortul ce se află de cealaltă parte. Va învăţa cum să o facă de unul singur.

Iată ce scrie dr. Kenneth Rubin, directorul Centrului pentru Copii, Relaţii şi Cultură de la Universitatea din Maryland: „Dacă eşti consecvent în a-ţi ajuta copilul, încă de mic, să înveţe să-şi adapteze emoţiile şi comportamentul într-o manieră liniştitoare şi plină de susţinere, atunci o să se întâmple ca prin farmec ceva: cu timpul, vei vedea cum fiica ta pare să se încurajeze de una singură: Copiii aceia se distrează, pot să mă duc şi eu la ei. Ea învaţă să-şi autoregleze teama şi îngrijorarea“.

Dacă doreşti ca şi copilul tău să înveţe aceste lucruri, nu-l lăsa să te audă că-i spui că e „timid“: va avea încredere în eticheta pe care i-o acorzi şi-şi va  trăi agitaţia ca pe o trăsătură stabilă, nu ca pe o trăire pe care o poate controla. În plus, el ştie foarte bine că „timid“ e un cuvânt negativ în societatea noastră.

Mai presus de toate, nu îl face să-i fie ruşine pentru timiditatea sa. Dacă poţi, cel mai bine e să-ţi înveţi copilul cum să se autoconvingă încă de mic, când stigmatul asociat ezitării sociale este mai redus.

Fii un model, salutând persoane necunoscute într-o manieră calmă şi prietenoasă şi întâlnindu-te cu propriii prieteni.

La fel, invită câţiva colegi de-ai lui la voi acasă. Arată-i delicat că, atunci când vă aflaţi alături de alţi oameni, nu e OK să şuşoteşti sau să te tragi de pantaloni pentru a-ţi comunica nevoile şi că acestea trebuie spuse cu voce tare. Ai grijă ca întâlnirile sale sociale să fie plăcute, alegând copii care nu sunt foarte agresivi şi grupuri care îl primesc prietenos în mijlocul lor.

Lasă-l să se joace cu copii mai mici decât el, dacă asta-i dă încredere în sine – sau cu copii mai mari, dacă asta îl inspiră.

Când nu se înţelege bine cu un anumit copil, nu-l forţa; scopul e ca primele lui experienţe sociale să fie, în majoritate, pozitive. Fă în aşa fel încât copilul tău să se integreze treptat în situaţii sociale noi.

Când mergeţi la o aniversare, de exemplu, vorbiţi de dinainte despre cum o să fie petrecerea şi despre cum o să-şi întâmpine el prietenii („Mai întâi o să zic: La mulţi ani, Joey!, iar apoi: Bună, Sabrina!“) Şi ai grijă să ajungeţi acolo devreme. E mai uşor ca el să fie unul dintre primii sosiţi, astfel încât să aibă senzaţia că toţi ceilalţi i se alătură într-un spaţiu care este „al lui“, în loc să trebuiască să se alăture el unui grup preexistent.

La fel, dacă e agitat înainte de începerea anului şcolar, du-l să vadă sala de clasă; ideal ar fi să-şi întâlnească şi învăţătoarea sau alţi adulţi binevoitori, cum ar fi directorii şi îndrumătorii, oamenii de serviciu şi angajaţii de la cantină.

Poţi trata asta cu subtilitate: „Eu nu ţi-am văzut până acum sala de clasă, nu vrei să ne oprim pe-acolo să aruncăm o privire?“ Căutaţi împreună locul unde e toaleta, felul cum se ajunge acolo, modul în care se ajunge din clasă la cantină şi staţia din care o să ia autobuzul şcolii la sfârşitul zilei.

Peste vară, stabileşte ieşiri la joacă împreună cu copiii de la el din clasă cu care se înţelege.

De asemenea, îţi poţi învăţa copilul strategii simple de socializare care să-l ajute să treacă peste momentele inconfortabile.

Încurajează-l să se arate încrezător, chiar dacă nu se simte aşa.

Trei reguli simple ajută mult: să zâmbească, să stea drept şi să menţină contactul vizual.

Învaţă-l să caute în mulţime chipuri prietenoase.

Lui Bobby, un băieţel de trei ani, nu-i plăcea să meargă în anul pregătitor, pentru că în pauză toată lumea părăsea perimetrul sigur al sălii de clasă şi se ducea să se joace pe acoperiş, cu copiii din clasele mai mari. Se simţea atât de intimidat de asta, încât voia să meargă la şcoală doar în zilele ploioase, când nu se ieşea pe acoperişul respectiv. Părinţii l-au ajutat să-şi dea seama cu cine se simte bine când se joacă şi să înţeleagă că un grup gălăgios de băieţi mai mari nu trebuie să-i strice lui joaca.

Dacă eşti de părere că nu poţi face toate astea sau că e nevoie de ceva mai mult pentru copilul tău, caută un medic pediatru care să-ţi recomande un curs de abilităţi sociale derulat în apropiere de zona unde locuieşti. Aceste cursuri îi învaţă pe copii cum să pătrundă într-un grup, cum să se prezinte noilor colegi şi cum să decodifice limbajul corporal şi expresiile faciale. Toate astea îl pot ajuta pe copilul tău să se descurce prin meandrele unei zile de şcoală – cea mai dificilă parte din viaţa socială a multor copii introvertiţi.

Copiii sunt entuziasmaţi de grupurile lor, îngrămădindu-se împreună, fiecare în formaţiunea proprie. Nu e nevoie ca mobilierul să fie mutat. De când programa şcolară este centrată pe activitatea de grup, băncile din clasă sunt deja grupate. Clasa pare acum o adunare veselă. Unii dintre copiii care arătau plictisiţi de moarte în timpul celor zece minute de explicaţii stau acum de vorbă cu colegii lor. Dar nu toţi. 

Când vezi foarte mulţi copii adunaţi laolaltă, spaţiul în care sunt grupaţi arată ca o sală plină de păpuşi vesele şi agitate. Dar, atunci când te concentrezi asupra lor individual, ai în faţă un cu totul alt tablou.

Adevărul e că multe şcoli sunt create pentru extravertiţi.

Introvertiţii au nevoie de un alt fel de predare, notează Jill Burruss şi Liza Kaenzig, pedagogi la Colegiul William and Mary.

Şi, de cele mai multe ori, „un astfel de învăţăcel are prea puţine lucruri la dispoziţie, cu excepţia eternei recomandări de a deveni mai sociabil şi mai gregar“.

Tindem să uităm că nu e nimic sfânt în a învăţa în săli de clase concepute pentru grupuri mari şi că îi organizăm pe elevi în felul acesta nu pentru că el reprezintă cea mai bună metodă de învăţare, ci pentru că e eficient din punctul de vedere alcosturilor, căci ce altceva am putea face cu copiii noştri atunci când părinţii lor sunt la serviciu?

Dacă şi copilul tău prefera fie autonom şi să socializeze în raporturi de unul la unul, nu e nimic în neregulă cu el; pur şi simplu se întâmplă să nu se încadreze în modelul predominant.

Scopul şcolii ar trebui să constea în pregătirea copiilor pentru viaţă, însă de prea multe ori copiii au nevoie să fie pregătiţi pentru a supravieţui însăşi şcolii.

Mediul şcolar poate fi profund nenatural, în special din perspectiva unui copil introvertit căruia îi place să se implice intens în proiectele de care e ataşat şi să se joace cu unul-doi prieteni. 

Dimineaţa, autobuzul şcolii îşi deschide uşile, golindu-se de pasagerii săi ca de o masă gălăgioasă şi expansivă. Orele de curs sunt dominate de discuţii de grup, în care profesorul îl îndeamnă pe copil să-şi spună părerea.

La prânz, elevul mănâncă în asurzitoarea sală de mese a cantinei, unde trebuie să se descurce pentru a obţine un loc la o masă aglomerată. Cel mai rău dintre toate e că nu-i rămâne timp pentru a gândi sau a fi creativ.

Aproape garantat, ziua e structurată pentru a-l vlăgui de energie, nu pentru a i-o stimula.

De ce acceptăm doar această unică situaţie ca pe un dat al firii, când ştim foarte bine că adulţii nu se organizează astfel?

Adesea ne minunăm că, bunăoară, copiii introvertiţi şi tocilari se transformă în adulţi siguri de sine şi fericiţi. Asociem acest lucru cu o metamorfoză. Totuşi, poate nu copiii sunt cei care se schimbă, ci mediul.

Ca adulţi, ei îşi aleg singuri cariera, partenerii de viaţă şi cercurile sociale care li se potrivesc. Nu sunt obligaţi să trăiască în nu ştiu ce cultură sunt aruncaţi.

Cercetările dintr-un domeniu cunoscut sub numele de „compatibilitate persoană-mediu“ arată că oamenii înfloresc atunci când „sunt implicaţi în profesii, roluri sau angajamente aflate în concordanţă cu personalităţile lor“, ca să-l citez pe psihologul Brian Little.

Şi reciproca e adevărată: copiii încetează să mai înveţe atunci când se simt ameninţaţi emoţional.

Materialul pe care l-ai parcurs este extras din cartea ”Linisteeee! Puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare” scrisa de Susan Cain, publicata de Editura Paralela 45 – partener educational al site-ului minunemica.eu.

 

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Chicolette  October 24, 2013

    Multumesc frumos pentru articol!! Chiar aveam nevoie sa parcurg aceste informatii!! O zi minunata!

    (reply)

Add a Comment