Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Colectia personala de Masti

Colectia personala de Masti

“Perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.”

– Antoine de Saint-Exupery –

Cu totii avem o “colectie” de masti si de umbre care ne insotesc prin viata si care apar in momente cat se poate de obisnuite sau in momente de maxima importanta, influentandu-ne micile si marile alegeri, cu sau fara stiinta noastra.

Modul in care ne vedem pe noi insine nu este acelasi cu modul in care ne vad ceilalti. Jung spunea ca avem fiecare cate o masca sau aparenta – “persona” – prin care ne pre­zentam in fata lumii si care este rezultatul autoconstructiei interioare.

Este o masca in spatele careia ne ascundem, un fel de compromis intre sine si societate, iar umbra – partea din noi pe care o respingem, care nu ne convine si pe care, prin proiectie, o vedem foarte bine doar in cei din jurul nostru.

Trebuie sa facem cunostinta cu noi insine pentru a sti cine suntem, iar una dintre probele de curaj presupuse de inceperea calatoriei interioare – si care ii poate speria pe cei mai multi –  este autodezvaluirea acestor colectii de masti si de umbre si suportarea “noutatilor” pe care le afla cu aceasta ocazie.

Poate ca la inceputul acestei calatorii te simti dezbinat/a cu tine insuti/insati si vei simti ca duci un adevarat razboi civil interior, insa autodeclansarea conflictului constient face ca umbrele si mastile sa se dea la o parte si sa iti arate cine esti cu adevarat.

Cand eram mici si nu eram complet stapani pe puterea noastra, am invatat ca, daca faceam ceva anume (daca dansam, spuneam o poezie, luam note bune etc.) puteam obtine atentia, afectiunea si aprobarea persoanelor semnificative din viata noastra.

Ne-am simtit valorizati. Asa am invatat sa renuntam la propriile nevoi si ne-am pastrat opiniile pentru noi.

Am tacut, chiar daca parerile noastre tipau in noi cat de mult vor sa se exprime.

Astfel, am reusit sa facem cu noi, inconstient,  angajamente conflictuale ascunse care ne tin blocati in trecut si care in prezent ies mereu invingatoare, angajamente ascunse de care suntem dependenti, care ne indeamna sa repetam acte de autosabotaj, in timp ce ne alimenteaza sentimentul de resemnare, contribuind la fundatia solida a setului personal de resemnari.

Cei mai multi am fost obisnuiti sa le numim “ghinion”, “slabiciuni”, erori sau moduri gresite de a aprecia corect situatiile.

Mai tarziu, am inceput sa renegam aceste comportamente si le simtim straine de noi, sau vedem la cei din jur “defecte” care “ne scot din sarite” si pe care la noi refuzam sistematic sa le vedem.

Am inceput sa ne vedem pe noi in alt mod.

Am inceput sa realizam ca am purtat si poate inca purtam masti. Am realizat ca acest “camuflaj” ne-a amagit.

”Tu încerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, însa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar când apare nemultumirea, logica iti spune: “Poate ca ceea ce ai nu este suficient; straduieste-te sa obtii mai mult!” Atunci încerci sa obtii mai mult, începi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zâmbitoare, toata lumea zâmbeste fericita, astfel încât fiecare vrea sa-i pacaleasca pe toti ceilalti.”

– Osho –

“Teroristii nostri launtrici” nu pot fi “arestati”, intrucat reprezinta o parte a noastra care trebuie sa evolueze si sa fie integrata, nu distrusa.

Jacques Salome afirma ca originea acestor sabotori se afla in mesajele continute in “biberonul relational” al copilariei noastre: ordine, amenintari, interdictii, culpabilizare, devalorizare, instalate cand ne-am insusit ceea ce venea de la altul: “nu esti bun de nimic” a devenit “nu sunt nimic, nu sunt capabil, nu voi reusi niciodata…”

Sau “cu caracterul pe care il ai, nu vei gasi niciodata pe nimeni care sa te iubeasca” va deveni “nu pot fi iubit, nu foloseste la nimic sa fiu amabil…’’ etc.

Pentru ca am interiorizat inconstient un numar oarecare de interziceri, de limite, de cenzuri, esuam, ne blocam, ne oprim chiar in momentul in care suntem pe cale sa reusim.

Sabotorii mai pot fi si efectul unor “misiuni” si “ordine”, pe care ni le-am dat noua insine: “pentru ca ea/el m-a tradat, nu voi mai avea incredere in nimeni niciodata” sau vrem sa facem o reparatie simbolica, dintr-un sentiment de vina irational de cele mai multe ori: ”nu am dreptul sa fiu fericit de cand fratele meu a plecat si a murit, eu ar fi trebuit sa fiu in locul lui, el era mai inteligent, parintii il iubeau mai mult  decat pe mine”.

Sabotorii sunt gandurile negative pe care le avem in privinta noastra si care cuprind credinte, convingeri maligne si distructive care hranesc indoielile noastre, lipsa de incredere, lipsa de dragoste pentru actele noastre, comportamentul nostru, actiunile si vorbele noastre.

Suntem cei mai mari dusmani ai nostri – cu obiceiurile, cu mintea noastra care tese povesti care sa gaseasca scuze si motive pentru care nu avem rezultate, cu lenea si comoditatea si amanarea – ne inregistram singuri si “ajutati” de mediu, o BANDA PERSONALA care porneste fara sa ne dam seama – si care e pe “repede-inainte”, de cele mai multe ori.

Haideti sa recunoastem prezenta poluanta a acestor teroristi launtrici, sa ii integram prin acceptare,  pentru a putea sa ne fim noua insine disponibili si sa fim capabili sa ne traim proiectele de viata.

Mona Georgescu

 
 

 

7


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Karmen  October 17, 2009

    Foarte interesant articolul…. dar si clipul e pe masura ! La cat mai multe articole care sa ne incante ochii si sufletul ! 🙂

    (reply)
  2. Napocel  October 5, 2010

    Daaa, umbra de la masti e lugubra. Veselia e un medicament pe care trebuie sa-l luam chiar fortat – si atunci incet, incet am fi mai deschisi, nemaisuportand mastile pe fata.

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 5, 2010

      seara buna Napocel,
      veselia te pune in contact cu copilul interior – ceea ce este minunat 🙂

      (reply)
  3. Sergiu  October 5, 2010

    Daca ar fi sa te priveshti pe tine tu ce mashti porti?
    ( Sa ma iertzi MinuneMica dar sunt un curios ).

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 5, 2010

      seara buna Sergiu,
      mai mult sau mai putin, am avut aceleasi etape de crestere pe care le-a avut oricine si am apelat la aceleasi masti, cu care mult timp evident ca m-am identificat.
      simteam ca nu e vorba despre mine atunci cand se activau automat, dar, desi deveneau sacaitoare, nu stiam ce sa fac cu ele. cu lucru intens si cu dorinta de a “repara”, sper ca le-am “potolit” – daca mai apar asa, sporadic, incerc iar sa le “potolesc” si sa iau ce e mai bun (constructiv, vindecator) din mesajul lor.
      o seara frumoasa

      (reply)
  4. stareadetine  April 4, 2011

    Uite… fac destainuiri.
    Nu stiu daca e in legatura cu ce ai scris dar asta am inteles.
    Din fire sunt un tip efervescent, dezordonat, agresiv , impulsiv, compulsiv si mai ales un om al extremelor (al implicarii totale). In timp am observat ca acest gen de comportament nu ma ajuta. Asa ca am devenit , sau am incercat sa devin calm, linistit, intelegator. Din pacate, in momente limita, de criza, de oboseala iese la iveala adevaratul meu comportament, Eu: impulsiv, agresiv, voluntar. dezordonat am ramas… aici chiar nu am reusit sa fac mare lucru in ciuda eforturilor mele. Atunci cand sunt calm reusesc intr-o masura sa fiu si ordonat dar cum cei din jur cer din ce in ce mai mult asta cu linistea si calmitatea e din ce in ce mai greu de pus in practica. Am momentele mele cand spun :STOP. Ma asez linistit si-mi regasesc Starea sa zicem de echilibru…echlibru lucrat in care sunt eu cu mine fara perturbatii din exterior. In acele momente tot ce e afara pare ca se darama, toata lumea se revolta pentru ca NU MAI FAC CE TREBUIE…iar eu raman calm si zambitor, aparent nepasator fata de ce e in jur. Apoi zambesc si pornesc din nou. Incet incet ciclul se repeta…si asta pentru ca incerc sa le fac pe toate, pentru ca asa m-am format structural sa nu spun ”nu” la nimeni… si toata lumea s-a obisnuit ca eu sa nu spun NU. Apoi cand le spun ca am prea multe pe cap nimeni nu intelege… si fiecare daca ma ia la bani marunti, spune ca nu i se pare ca am de facut chiar mare lucru…. dar toate se cumuleaza si dau un HAOS. Ce e de facut? In principiu trebuie gasit Echilibrul, stiu… dar tocmai aceasta e problema… eu nu sunt un tip in Echilibru decat aparent. Sunt omul extremelor si aici e lupta mea cea mare. M-am racorit acum… si pornesc in goana mea nebuna spre lucrurile mici…
    Va salut cu drag!

    (reply)
  5. Adriana  April 4, 2011

    Asa e Mona, purtam multe masti, dar nu stiu daca toate sunt rele/daunatoare. In rest, sunt si eu convinsa ca pe multe le “confectionam” pe baza “convingerilor” pe care le acumulam inca din copilarie.
    Iar legat de “teroristi” – cred ca e vb. in primul rand de Criticul Interior, care ne “ajuta”, ne critica pana cand nu mai e nimic de criticat de catre altii din exterior. Nu-l putem anula, dar il putem constientiza si mai putem descoperi ifp-urile noastre si intelege care sunt cele acceptate de noi si care sunt cele renegate si apoi sa gasim un punctul de echilibru (in copilul interior).
    Cu drag!

    (reply)

Add a Comment