Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Cele cinci nivele ale atasamentului

Cele cinci nivele ale atasamentului

Despre teoria atasamentului am mai scris pe site, insa din perspectiva psihologiei, conform teoriei lui John Bowlby si Mary Ainsworth.  Astazi vreau sa te invit sa citesti perspectiva tolteca a lui Don Miguel Ruiz Jr. despre aceasta structura a aparatului nostru psihic. Cartea este publicata de editura Mix, partener educational al site-ului si isi asteapta cititorii aici: http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2354 
”Pentru a lămuri aceste aspecte, voi descrie nivele ataşamentului utilizând o referinţă foarte simplă, care îmi permite să fac legătura cu viaţa mea: fotbalul (denumire sub care este cunoscut acest joc în majoritatea ţărilor din afara Statelor Unite). Este posibil ca la început analogia aceasta să nu vi se pară potrivită, dar nu-i nimic, nu trebuie să fiţi nişte împătimiţi ai sportului ca să o înţelegeţi. De fapt, s-ar putea să descoperiţi că dacă nu vă place sportul veţi înţelege mai bine conceptul. Pe de altă parte, veţi constata că nivele ataşamentului se reflectă cu mare acurateţe în exempul unei echipe sau al unui meci de fotbal. Ţineţi cont că puteţi aplica semnificaţia acestei analogii în orice situaţie de viaţă.
Nivelul 1. SINELE AUTENTIC
Imaginaţi-vă că vă place fotbalul. Puteţi merge pe orice stadion din lume. Poate fi un stadion magnific sau un maidan plin de praf. Ca să urmăriţi meciul, vă aşezaţi în tribună şi vă bucuraţi de cele nouăzeci de minute de joc. Nu ţineţi cu niciuna dintre echipe. Nu are nicio importanţă cine cu cine joacă. Pot fi jucători buni sau mediocri. Nu faceţi altceva decât să vă bucuraţi de meci. Jucătorii ar putea alerga şi după o cutie de conserve, tot ce conteazăeste bucuria jocului!
Alegeţi să investiţi suficient de mult din voi înşivă pentru a urmări acel meci. În momentul în care arbitrul fluierăsfârşitul partidei – nu contează că e victorie sau înfrângere – lăsaţi imediat meciul în urmă. Ieşiţi de pe stadion şi vă continuaţi viaţa. V-aţi bucurat de un moment fără să dezvoltaţi niciun ataşament. Acesta este un exemplu de control total asupra cunoaşterii. Aţi experimentat bucuria în forma ei cea mai pură, pornind de la dorinţa de a trăi viaţa fără niciun fel de condiţii.
Nivelul 2. PREFERINTA
Urmăriţi meciul, din nou de pe orice stadion din lume şi indiferent cine joacă, dar de data aceasta vă hotărâţi să ţineţi cu una dintre echipe. Aţi observat că dacă investiţi un pic mai mult din voi înşivă manifestând o preferinţă, emoţia cu care urmăriţi jocul creşte.
Alegeţi echipa care aţi dori să câştige, bazându-vă pe un detaliu nesemnificativ: culoarea echipamentului sau numele jucătorilor. Poate că veţi alege pur şi simplu echipa gazdă.
Urmăriţi meciul fiind de partea unei echipe, dar nu neapărat împotriva celeilalte. La sfârşit, părăsiţi stadionul ca şi în primul caz, lăsând totul în urmă. Pe acest nivel aţi investit în joc un pic mai mult din voi înşivă. Aţi dezvoltat un ataşament faţă de un anumit lucru, chiar ales arbitrar, şi v-aţi bazat deciziile şi acţiunile pe acel ataşament. V-aţi manifestat preferinţa pentru o echipă, orice echipă, indiferent în ce loc.
Aţi creat o poveste despre o victorie sau o înfrângere, care a dat o formă anume acelei experienţe. Cu toate acestea, povestea nu are nimic a face cu voi personal, întrucât nu este despre voi, este despre o echipă. V-aţi angajat faţă de acel eveniment şi faţă de oamenii din jur.
La sfârşitul meciului spuneţi pur şi simplu: „A fost distractiv.” Apoi lăsaţi deoparte orice ataşament. Capacitatea aceasta de a vă ataşa şi detaşa la voinţă vă permite să vă angajaţi emoţional în desfăşurarea jocului. Viaţa merge mai departe şi voi puteţi să împărtăşiţi acea experienţă cu cei din jur, fără să vă preocupe cum o văd aceştia.
Nivelul 3. IDENTIFICAREA
Pe acest nivel, sunteţi fani ai unei echipe. Culorile ei ating o coardă sensibilă în inimile voastre. Când arbitrulfluieră sfârşitul meciului, rezultatul vă afectează personal. Aceasta este echipa voastră favorită. Puteţi încă să văduceţi pe orice stadion din lume, dar nimic nu se compară cu a vedea echipa voastră jucând. Fie că pierde sau câştigă, această echipă vă defineşte caracterul în timpul celor nouăzeci de minute de joc: dacă pierde vă simţiţi dezamăgiţi, totuşi acceptaţi înfrângerea şi îi felicitaţi pe adversari; dacă învinge vă entuziasmaţi pentru succesul ei. Totuşi performanţele acelei echipe nu constituie o condiţie pentru acceptarea de sine. Consideraţi că victoriile sau dezamăgirile fac parte din fluxul emoţional care dă culoare vieţii şi îi sporeşte gradul de interes, dar preţuirea de sine nu depinde de acele rezultate.
Dacă întâlniţi un susţinător al echipei adverse, nu vedeţi în el doar un fan al fotbalului, ci şi un om cu care aţi fidispus să beţi o bere împreună. Puteţi să vă aşezaţi unul lângă altul şi să discutaţi despre fotbal şi despre cât de grozav vi se pare că au jucat ambele echipe. Puteţi chiar admite că echipa lui este una foarte bună. Sentimentele şi opiniile legate de echipa cu care ţineţi nu constituie o condiţie a modului cum relaţionaţi cu alţi oameni şi cu voi înşivă.
Pe acest nivel, ataşamentul faţă de echipa preferată începe să aibă impact asupra vieţii din afara stadionului, întrucât relaţionaţi cu Lumea ca fan al acelei echipe; separarea nu mai este la fel de clară ca în primul caz. Pe nivelul al treilea, această cultură, această echipă constituie o parte din identitatea voastră. Când evenimentul a trecut, el încă influenţează modul în care vă raportaţi la voi înşivă. Luaţi această cunoaştere cu voi şi începeţi să vămodelaţi viaţa în jurul echipei favorite; aduceţi această experienţă în zone ale existenţei voastre care nu au nicio legătură cu fotbalul. De exemplu, dacă echipa preferată pierde, puteţi avea o zi proastă la serviciu, puteţi să văcontraziceţi cu cineva cu privire la complexitatea meciului sau să vă simţiţi trişti în ciuda faptului că în jurul vostru se petrec lucruri bune. Indiferent care sunt aceste efecte, concluzia este că aţi permis unui ataşament să vă schimbe personalitatea. Ataşamentul se strecoară într-o lume cu care nu are nimic a face.
Nivelul 4. INTERNALIZAREA
Pe nivelul al patrulea vă situaţi deja într-o zonă a ataşamentului care poate fi privit ca nesănătos, cu consecinţe asupra visului personal şi asupra modului cum experimentaţi visul planetei.
Rămânând la analogia cu sportul, vine o vreme pentru mulţi împătimiţi când aceştia nu se mai mulţumesc să se identifice cu o anumită echipă, ci se simt datori să o apere faţă de orice ar constitui o ameninţare a credinţei lor ferme că respectiva echipă este cea mai bună. În acest punct, credinţa depăşeşte faza identificării trecând la internalizare. Asocierea cu acea echipă este acum o componentă intrinsecă a ceea ce credeţi că sunteţi. Vă angajaţi în dispute despre cât de bună este echipa preferată în comparaţie cu alte echipe. Credeţi că toţi cei care sunt de altă părere greşesc.
Vă simţiţi dezolaţi când echipa respectivă pierde, ba chiar îi găsiţi scuze pentru eşecul suferit. Povestea despre victoria sau înfrângerea echipei este acum despre voi. Performanţele echipei vă afectează stima de sine. Dacăechipa adversă câştigă, vă supăraţi de parcă pe voi v-ar fi bătut. Nu concepeţi să vă aşezaţi lângă un fan al celeilalte echipe într-un pub şi să staţi prieteneşte de vorbă! Dacă citiţi articole critice despre vreun jucător, îl admonestaţi că vă strică imaginea. Ba chiar vă consumaţi timpul şi energia ca să descoperiţi mai multe informaţii despre jucători.
Pe de altă parte, percepeţi fiecare cuvânt de laudă despre victoriile echipei voastre ca şi cum v-ar fi adresat vouăpersonal. Nu numai că aţi adus jocul acasă, dar l-aţi şi încorporat în personalitatea voastră, modelându- văidentitatea potrivit credinţei în ceea ce înseamnă să fii un fan „adevărat”.
Cu toate că echipa – simbolul cunoaşterii – nu are nimic a face cu voi personal, importanţa pe care o daţi propriei persoane se corelează cu acest ataşament. Viaţa voastră este atât de înceţoşată încât totul pare să pornească şi săgraviteze în jurul acelei echipe. Amicii voştri, şi ei suporteri ai echipei, trebuie să se comporte într-un anume fel, întrucât ei îi reprezintă culorile, iar aceste culori înseamnă ceva pentru voi – întrupează valorile vieţii voastre. Trebuie să se conformeze ideii de suporter adevărat, altminteri nu au dreptul să se numească astfel.
Atunci când vă întâlniţi cu suporterii altor echipe, care împărtăşesc idealuri diferite de ale voastre, vă veţi certa cu ei şi veţi ridica glasul, dar vă veţi opri la timp, înainte să se ajungă la bătaie. Încă mai aveţi puterea să vă limitaţi apărarea la o dispută verbală. Şi de vreme ce s-ar putea să mai aveţi, pe acel nivel al ataşamentului, câţiva prieteni care nu sunt suporteri ai vreunei echipe, veţi prefera totuşi compania celor care gândesc ca voi. Pe măsură ce ataşamentul creşte, puteţi face din loialitatea faţă de această echipă de fotbal o condiţie pentru relaţiile pe care le angajaţi cu alţi oameni şi cu voi înşivă. Cu alte cuvinte, aţi internalizat ataşamentul într-o asemenea măsură încât a devenit o condiţie a acceptării de sine. Din acest moment, veţi începe să impuneţi imaginea aceasta oamenilor pe care îi iubiţi, ca şi celor cu care înteracţionaţi în viaţa de fiecare zi.
Nivelul 5. FANATISMUL
Acesta este nivelul extrem al ataşamentului şi el poate fi întâlnit în cele mai neaşteptate locuri. Ori de câte ori credem orbeşte în ceva, riscăm un ataşament de acest nivel.
Pe nivelul al cincilea vă veneraţi echipa! Sângele vostru are culorile ei! În momentul în care întâlniţi un suporter al echipei adverse, el devine automat un duşman. Echipa trebuie apărată cu orice preţ! Acesta este terenul vostru şi toţi ceilalţi trebuie să fie învinşi pentru ca să vadă că echipa pe care o susţineţi este echipa cea adevărată; toate celelalte nu sunt decât false echipe.
Ceea ce se petrece pe teren este în totalitate despre voi. Dacă echipa câştigă un campionat, vă simţiţi un om mai bun. Dacă, dimpotrivă, îl pierde, există întotdeauna o teorie a conspiraţiei care vă va permite să nu acceptaţi faptul că echipa a fost învinsă pe drept. Pe nivelele al treilea şi al patrulea încă mai aveaţi prieteni care nu erau preocupaţi de fotbal, dar pe nivelul al cincilea nu vă mai pierdeţi vremea cu oameni pe care nu îi interesează acest sport. Ei nuştiu nimic. Alegeţi să-i îndepărtaţi din viaţa voastră şi sunteţi dispus să luptaţi pentru ceea ce credeţi. Credinţa devine mai importantă decât experienţa.
Nu mai are importanţă ce se petrece pe teren – dacă arbitrul fluieră începutul jocului sau nu; sunteţi suporteri 365 de zile pe an. Familia trebuie să poarte culorile echipei. Dacă vreunul dintre copiii voştri devine suporter al echipei adverse, îl veţi dezmoşteni numaidecât. Afară cu el! Pe acest nivel familia se poate destrăma cu uşurinţă dacăvreunul dintre membrii ei întoarce spatele echipei. Relaţiile nu mai înseamnă nimic, decât în măsura în care aduc un nou suporter echipei preferate.
Fiecare acţiune pe care o întreprinzi, fiecare decizie pe care o iei se va conforma regulilor care crezi tu că trebuie îndeplinite pentru a avea calitatea de suporter. Desigur, nici nu se pune problema să vezi un lucru din punctul de vedere al cuiva care nu-ţi împărtăşeşte dragostea pentru echipă. Dacă vei face aşa ceva, vei fi considerat un trădător, conform propriilor standarde.
Nu mai există o separare între ceea ce eşti tu şi ataşamentele tale, de orice fel ar fi acestea. Eşti din ce în ce mai legat de echipă. Pe măsură ce ataşamentul creşte, ajungi în punctul în care îţi poţi pierde respectul pentru umanitate. În ochii tăi, un fan adevărat este gata să moară şi să ucidă pentru echipa lui. Nu mai contează dacăarbitrul fluieră începutul sau sfârşitul meciului. Nu mai contează nici dacă ce se joacă pe teren este fotbal. Simbolurile şi culorile echipei sunt mai importante decât propria viaţă, nu mai zic decât vieţile celorlalţi.
În acest punct, pentru unii dintre voi analogia cu sportul poate întâmpina unele obstacole. Vi se poate părea trivială. Am să dau câteva exemple concrete pentru a vă explica mai bine ce este al cincilea nivel de ataşament.
La sfârşitul returului unui campionat din fotbalul european, un club foarte cunoscut a fost retrogradat în divizia a doua (cu alte cuvinte, a căzut în clasamentul calităţii, fiind înscris într-o ligă inferioară). După ce a asistat la ultima înfrângere a echipei, un suporter s-a dus acasă şi s-a spânzurat. Viaţa pentru el nu mai avea sens dacă echipa favorită nu mai făcea parte din Liga Întâi.
Cu o altă ocazie, un şofer de autobuz, suporter al unei echipe care a pierdut meciul final din Liga Campionilor, a întors autobuzul şi a intrat într-un grup de suporteri îmbrăcaţi în tricourile echipei învingătoare. A omorât patru oameni care nu aveau altă vină decât că purtau culorile „greşite”. Ataşamentul acestui om pentru echipa favorităera atât de mare încât a ucis pentru ea.
Este important să realizăm că atunci când ne ataşăm de un set de credinţe într-un asemenea grad, acţiunile de felul acesta sunt singurul rezultat posibil. Oamenii nu-şi fac rău unii altora pentru că sunt răi, ci pentru că sunt nespus de ataşaţi de ceea ce cred ei că reprezintă singura alegere posibilă.
Din fericire, crima şi sinuciderea din cauza înfrângerii echipei favorite sunt cazuri rare. Dar dacă schimbăm contextul şi ne referim la religie, politică sau la ideile noastre despre bani, sex şi putere, exemplele de ataşament la acest nivel de intensitate sunt foarte numeroase. Deschideţi un program de ştiri şi veţi avea numaidecât dovada.
Pe primul nivel vă puteţi duce la orice biserică, sinagogă, templu sau la un club de drumming şi acolo veţi simţi graţia lui Dumnezeu. Pe nivelul al cincilea Dumnezeu nu poate fi găsit decât urmând recomandările unei religii anume, cu alte cuvinte religia este mai importantă decât Dumnezeu. Imaginaţi-vă acum spiritualitatea, remediile homeopatice sau veganismul. Aplicaţi aceeaşi formulă în ceea ce priveşte rasismul, etnicitatea sau orientarea sexuală. Aplicaţi-o iubirii. Cele cinci nivele ale ataşamentului pot fi aplicate oricărui tip de informaţie, cu aceastăocazie veţi vedea că ele produc efecte care nu mai par deloc triviale.
Fotbalul poate fi considerat o introducere bună în prezentarea celor cinci nivele ale ataşamentului, întrucât el permite împărţirea conceptului în părţi uşor de înţeles, cu scopul de a vă ajuta să vedeţi care este rolul pe care îl pot juca aceste nivele în vieţile voastre.
În capitolele care urmează, voi descrie în detaliu fiecare nivel şi, cu această ocazie, vă puteţi gândi cât de ataşaţi sunteţi de diversele voastre credinţe. Veţi putea să apreciaţi pe ce nivel al ataşamentului vă situaţi cu fiecare credinţă, nu ca bază pentru judecata de sine, ci pentru a dobândi o înţelegere mai profundă a eului. Ţelul unui asemenea demers este de a vă schimba perspectiva şi a vedea potenţialul care se află dincolo de credinţele voastre, ca şi de a înţelege cum dragostea şi respectul capătă alte valenţe pe măsură ce ataşamentul vostru scade în intensitate.
În final, după ce vom parcurge aceste capitole, vom reveni asupra întrebării bunicii: „Cunoaşterea te controlează pe tine sau tu controlezi cunoaşterea?”  
Don Miguel Ruiz jR. – ”Cele cinci nivele ale atasamentului”, Editura MIX
 

0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente.
Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa.
De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment