Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste …

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste …

Nu stiu daca este chiar cea mai frumoasa, insa pentru mine asa este. Este extrasa din “Cartea despre sex” a lui Osho, maestru spiritual pe care il indragesc foarte mult si ale carui carti le recomand cu drag.

Lectura placuta!

Se spune ca a existat odata un arbore batrân si maiestuos, cu ramurile întinse spre cer.

Când înflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau în jurul lui.

Când facea fructe, pasari din tari îndepartate veneau sa guste din ele.

Ramurile sale aratau ca niste brate vânjoase. Era minunat.

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a început sa-l iubeasca.

Ceea ce este mare si batrân se poate îndragosti de ceea ce este mic si tânar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic.

Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a îndragostit de baiat. Egoul încearca întotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decât el.

Pentru adevarata iubire, nimic nu este însa mare sau mic. Ea îi îmbratiseaza pe toti cei de care se apropie.

Asadar, copacul s-a îndragostit de baietelul care venea în fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mângâia florile si pentru a-i culege fructele.

Iubirea este întotdeauna gata sa se încline; egoul, niciodata. Daca încerci sa te apropii de un ego, acesta se va înalta si mai mult, devenind atât de rigid încât sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic.

Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Asadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îsi pleca ramurile.

Când micutul îi mângâia florile, batrânul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericita atunci când poate darui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroana împletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei.

Florile iubirii te fac întotdeauna sa te simti ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazând cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansând cu ea, copacul se simtea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bataia vântului.

Baiatul a crescut si mai mult. A început sa se catere în copac, leganându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit.

Iubirea este întotdeauna fericita atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconforteaza.

Timpul a trecut, iar baiatul a început sa fie apasat de alte îndatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa îsi treaca examenele, sa îsi faca prieteni.

De aceea, a început sa vina din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl astepta însa cu o nerabdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului sau: “Vino, vino. Te astept”.

Iubirea îsi asteapta întotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decât o continua asteptare. Când baiatul nu venea, copacul se simtea trist.

Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împartasi cu altcineva, de a nu se putea darui.
Atunci când se poate darui în totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toti cei care cresc în lumea ambitiilor îsi gasesc din ce în ce mai putin timp pentru iubire.

Baiatul a devenit ambitios si prins în afacerile sale lumesti. “Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: “Asculta! Te astept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Baiatul i-a raspuns: “Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: “Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”.

Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: “Nu vei mai veni decât daca îti voi oferi ceva? Îti ofer tot ceea ce am”.

Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat. 

“Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra îi racoreste pe cei încalziti. Când bate vântul, dansam si cântam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Baiatul i-a spus: “Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gând sa merg decât acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”.

Egoul cere întotdeauna bani, caci banii înseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, dupa care a spus: “Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. În felul acesta, vei obtine bani”.

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat în copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte.

În graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit.

Iubirea se bucura chiar si atunci când este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci când obtine ceva. El nu poate simti decât nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani în schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai întors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor înca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea dupa întoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sânii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul.

Întreaga sa fiinta tânjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept si a se usura. Cam la fel tânjea si copacul nostru. Întreaga sa fiinta era în agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: “Vino la mine. Vino si îmbratiseaza-ma”.

Barbatul i-a raspuns: “Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fara minte”.

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: “Vino, mângâie-mi crengile. Danseaza cu mine”. Barbatul i-a raspuns: “Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Îmi poti oferi o casa?”

Copacul a exclamat: “O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau într-o casa”. Singurii care traiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, în natura. Cât despre oameni, cu cât casa în care traiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

“Noi nu traim în case, dar uite ce îti propun: îmi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.

Iubirea este fericita chiar si atunci când îi sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decât sa daruiasca. Ea este întotdeauna pregatita sa se ofere în întregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce în urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa îl strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata cânta în bataia vântului.

Vânturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet.

Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: “Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar barbatul a îmbatrânit.

Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a întrebat: “Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”.

Batrânul i-a raspuns: “Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung într-o tara îndepartata, sa câstig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.

Fericit, copacul i-a spus: “Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel în tara aceea îndepartata, pentru a câstiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si întoarce-te cât mai repede. Voi astepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat. Acum, din copac nu a mai ramas decât radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare întoarcerea celui iubit.

A asteptat mereu si mereu, constient însa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai întoarce niciodata.

Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câstigat.

Odata, m-am asezat lânga ciot. Acesta mi-a soptit: “Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai întors. Ma tem sa nu se fi înecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut în tara aceea îndepartata. Poate ca nici macar nu mai este în viata. O, cât mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfârsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu întelege decât acest limbaj”.

Egoul nu întelege decât limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.


1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Casin 280  September 22, 2011

    Intr-adevar, frumoasa parabola despre iubire! Insa oare cine poate atinge aceasta iubire desavarsita? Este atat de greu cand la mijloc atarna si lupta zilnica pentru supravietuire.

    (reply)

Add a Comment