Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Ce este un copil?

Ce este un copil?

O intrebare care mi-a aparut in gand in urma consultatiilor si cursurilor pentru parinti – mamici si tatici speriati de acest rol pe care il detin, ingrijorati ca relatiile cu copiii lor – aflati, o buna parte dintre acestia, in stadiul de preadolescenti si adolescenti – ”s-au schimbat radical”.

O trasatura generala pe care am putut sa o remarc este aparitia cu frecventa foarte mare a gandului ca propriul copil nu mai este  ”copilul care a fost”. 

Dar oare … ce este un copil?

Un raspuns incomplet si fara legatura cu semnificatia reala a cuvantului ”copil” am gasit intr-una dintre definitiile date de DEX online, din care am aflat urmatoarele:

COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugaci. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și)-a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.

Deci … am aflat ce este un copil?

Pentru a putea afla ce este un copil, ar trebui sa ne intoarcem la prima perioada din viata unei mamici, pe cand era o fetita, si si-a proiectat primul bebelus imaginat de ea, pe vremea cand reproducea, in joc, clasica scena de familie, cu mama, tata si un copil (sau mai multi) in caruciorul sau de jucarie. O ”vad” cum se poarta cu atentie cu papusile-copii, cu grija, cum ii hraneste, cum ii ocroteste.

In acest stadiu al micii copilarii a mamei exista primele fantasme despre cum este sa ai un copil si cum este sa fii mama. Doua lucruri diferite, fantasmate de orice fetita.

Mergand si mai in urma, acesta a fost si prima fantasma a mamei sale, despre cum e sa ai un copil si despre cum este sa fii mama. 

Intre timp, fetitele au crescut, au avut etapele lor de dezvoltare, de invatare, experiente cu proprii parinti. Nu au putut sa vorbeasca deschis despre a avea copii, cum este sa ai copii, concret, insa si-au dorit sa aibe, la randul lor, copii. 

Inainte de sarcina au aparut gandurile, fantasmele despre cum va fi copilul lor, ce culoare de ochi va avea, ce nume ii vor pune, ce viitor va avea, chiar si ce meserie va avea sau ce fel de partener de viata i s-ar potrivi.

Copilul din timpul sarcinii a fost investit afectiv, trecand prin toate etapele despre care aminteste psihanalistul Serge Lebovici, psihanalist preocupat de evolutia relatiei mama – copil. El vorbeste despre copilul pe care mama il are “in cap” inca din copilarie, de cand dorea sa fie ca mama ei, pe fondul problematicii complexului Oedip – copilul pe care a dorit, simbolic, sa-l dea tatalui sau copilul care a fost ea candva.

Cu alte cuvinte,  acest copil nu este doar copilul pe care ea il va purta in brate, ci este si copilul pe care, imaginar, ea l-a purtat deja in ea inainte ca el sa se fi nascut – copilul din timpul sarcinii, cel pe care mama si-l imagineaza, il vede la ecograf, caruia ii da deja un prenume si caruia deja i-a proiectat un viitor.

In ”Arborele Vietii” (Ed. Fundatia Generatia), Serge Lebovici – psihanalist, psihiatru – descrie acest “copil imaginat” sub patru forme care il diferentiaza de copilul real pe care il tine mama in brate si care, adesea,  o deceptioneaza:

  • copilul imaginar
  • copilul fantasmat
  • copilul mitic
  • copilul narcisic

Copilul imaginar este rezultatul dorintei de a fi insarcinata, si al dorintei de a fi mama – ceea ce nu insamna, concret, dorinta de a avea un copi.

Copilul fantasmat este cel al conflictelor interioare refulate ale parintilor, de pe vremea cand ei erau mici. In special pentru mama, el este obiectul dorintei de maternitate si de copil, este copilul pe care si l-a dorit, ca orice fetita, atunci cand  ea era mica si rivaliza cu mama sa, incercand sa atraga atentia tatalui sau.

Copilul mitic este acel copil incarcat cu toate referintele culturale pe care le primeste de la mama sa, prin ingrijirile pe care ea le acorda copilului.

Copilul narcisic este copilul incarcat cu scenariile narcisice ale parintilor, scenarii care vor fi ”rupte” in momentul in care acestia il vor tine, concret, in bratele lor.

Copilul pe care femeia care a nascut il poarta in bratele sale, nu are, insa nicio legatura cu ceea ce a fantasmat viitoarea mamica, in timpul sarcinii. Este un copil real, dar este inca incarcat de calitatile copilulului fantasmat de mama. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care unii bebelusi sunt respinsi de mame, imediat dupa nastere; exista situatii cand mamele nu isi recunosc copilul, il neaga. In astfel de situatii, bebelusii reactioneaza diferit – de la agitatie, instabilitate, pana la propria lor depresie.

Lumea interioara a mamei este acum bulversata de realitatea careia trebuie sa ii faca fata, scenariile neconstientizate si neasumate, putand sa rupa, sa destrame legatura afectiva creata intre mamica si fat, in timpul sarcinii. Depresia mamei, pe fondul acestor scenarii, poate determina confuzia bebelusului, care nu isi simte mama prezenta afectiv. In lipsa interactiunii afective cu mama, bebelusul nu isi mai poate manifesta competentele, mama ”nefiind acolo”.

Acesti bebelusi pot inregistra ramaneri in urma, daca nu sunt sustinuti in mod concret sa isi dezvolte aceste competente – de la cele simple (de exemplu, imitarea miscarii limbii mamei, reflexele de apucare, de inot etc.) si pana la cele complexe (cum ar fi recunoasterea vocii mamei, a biberonului)

Dupa cum vedeti, nu este simplu sa fii bebelus … iar aceasta ”tesatura” din mintea mamei, din mintea parintilor – si care se amplifica odata cu trecerea anilor, odata cu inaintarea in varsta a copilului si a parintilor, nu are legatura cu copilul real, concret, despre care multi parinti spun ca ”nu il recunosc”. Poate ca la adolescenta, cand copilul nu mai e copil, nu il mai pot controla – este rebel, este o etapa delicata, nu il mai pot manipula, dar asta nu are legatura cu afirmatia ”nu il recunosc”.

Ce este un copil? Cand vom gasi raspunsul la aceasta intrebare, nu stiu … dar cu siguranta lucrurile se vor clarifica, astfel incat mamicile sa depaseasca bariera dintre ele si copiii lor, bariera aruncata violent de gandul ”nu imi recunosc copilul” – gand prin care arata ca neaga dreptul copiilor de a creste, de a se transforma si de a se schimba. Da, copiii cresc, se schimba, la fel cum si noi am crescut, ne-am transformat si ne-am schimbat de la o etapa la alta a vietii. Probabil si parintii nostri au fost in etapa ”nu imi recunosc copilul” – si nu s-a intamplat nimic rau.

Si tocmai de aceea, daca esti parinte si stii ce este un copil numai prin filtrele prin care il vezi tu sau prin proiectiile pe care le-ai facut asupra sa, te rog nu taia aripile copilului tau…

aripi taiate

Deci … ce este un copil?

Mona Georgescu, psiholog clinician
Cabinet Individual de Psihologie Mona Georgescu
Bucuresti
Programari: lucia_mona_georgescu@yahoo.com, 0722.501050

2


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu