Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Ce bagaj cari, din greu?

Ce bagaj cari, din greu?



Ce bagaj cari, din greu?
Și – mai ales – cât timp te mai afunzi în suferință?
Dar cât timp mai cari după tine acest bagaj emoțional, în toate relațiile tale?
Pentru că cele mai multe persoane nu stiu cum să se uite în interiorul acelui bagaj și se duc la tot felul de vindecători care nu au pregătire de specialitate în domeniul psihologiei, conținutul acestuia rămâne încapsulat, reverberând periodic și, de cele mai multe ori, atunci când oamenii se așteaptă cel mai puțîn: somatizari, reacții disproporționate fata de situațiile prin care trecem, autosabotare, repetarea unor tipare despre care știm că sunt toxice, tolerarea abuzului psihologic, fizic sau sexual, diverse dependente (de substanțe, de sex, etc.).
Pentru că asemenea întâmplări să nu mai aibă loc este necesar să despachetăm bagajul emoțional – dar nu in mod haotic, ci în mod structurat, cu îndrumare atentă, specializată in acest domeniu atat delicat al psihicului uman.
Iar acest lucru este posibil în această vară, cu ajutorul educației relaționale, la SENS – bootcamp integrativ de educație relațională și dezvoltare personală pentru femei (6-9 August 2020, Bran – Pensiunea Muntele Rece)
Vacanța ta de vară, la SENS! Educația relațională salvează și schimbă vieți – poate chiar viața ta!
SENS – pentru al unsprezecelea an consecutiv, alături de femei (și, indirect, alături de partenerii lor și de copii, unde este cazul)
De marți – 2 Iunie – SENS va avea prețul standard.
Îți recomand înscrierea la categoria de preț redus – dar indiferent ce opțiune alegi, investiția în educația relațională și dezvoltare personală este cea mai importantă investiție pe care o femeie o poate face pentru propria persoană, pentru propria viață.
SENS – bootcamp integrativ de educație relațională și dezvoltare personală pentru femei (6-9 August 2020, Bran – Pensiunea Muntele Rece)
Ce poate fi mai frumos decât o femeie care se dezvață de toată toxicitatea cu care s-a obișnuit, de mică, să trăiască și începe să învețe normalitatea pentru a deveni o femeie echilibrată, cu instincte sănătoase și conștientă de feminitatea sa completă?
🍒 Vacanța ta de vară la SENS! Indiferent de vârstă, educația relațională
salvează și schimbă vieți – poate chiar viața ta!
🍀 SENS – pentru al unsprezecelea an consecutiv, alături de femei (și, indirect, alături de partenerii lor și de copii, unde este cazul)
🍒 Preț cu discount: până pe 1 Iunie (inclusiv) poți beneficia de înscriere la preț redus – te poti înscrie și după această dată, dar la prețul standard. Locurile se ocupă în ordinea înscrierii – număr de locuri limitat!
VA INSOTESTE IN ACEASTA INCURSIUNE IN MEMORIA SUFLETULUI SI A CORPULUI:
MONA GEORGESCU – Consilier NLP Integrativ, consilier de dezvoltare personală având o specializare de baza în domeniul psihoterapiei și psihanalizei copilului și adolescentului, formari în psihosexologie, în domeniul terapiilor scurte centrate pe soluție, al hipnozei clinice, al consilierii de familie și al înțelegerii adolescenților și metode de lucru cu aceștia, precum și o formare că Master în Programare Neurolingvistica. Trainer de dezvoltare personală și educație relațională, autor de articole din sfera psihologiei, a dezvoltării personale și educației relaționale și fondator al site-ului cu resurse de psihologie, dezvoltare personală și educație relațională www.MinuneMica.eu. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul resurselor umane, a facilitat cursuri în organizații multinaționale de prestigiu. La cabinetul său din București lucrează individual cu femei și cu bărbați care se traversează perioade delicate din punct de vedere emoțional; lucrează, de asemenea, cu copii/adolescenți și familiile acestora, cu cupluri și familii.
Mai multe detalii despre trainer AICI.
🍀 Accesează link-ul evenimentului: http://www.minunemica.eu/vacanta-de-vara-pentru-femei-6-9-august-bran/ pentru a te informa în legătură cu înscrierea si cu celelalte reduceri
🍒 SENS – adaptat nevoilor femeii moderne. SENS – standarde de calitate în educația relaționala și dezvoltarea personală dedicate femeilor. SENS – protejeaza demnitatea femeilor. SENS – sprijină femeile in vindecarea de care au nevoie pentru ca acestea să revină la adevaratele lor valori – înțelepciunea și feminitatea autentică.
🍒 SENS este pentru toate femeile – indiferent de vârstă, de statutul social sau de cel profesional
🍀 Dacă lucrezi ca și consilier pentru femei, atunci SENS este pentru tine – vei primi toate resursele de care ai nevoie în consilierea clientelor tale
🍒 SENS – pentru că nu este ușor să fii femeie, însă este cel mai frumos lucru ce ni s-a putut intampla!
Nu mai este nevoie să ai o relație dificilă cu tine – tocmai de aceea, te aștept cu drag alături de noi, pe 6 August, la SENS.
Indiferent de vârstă, vino cu mine pentru a te întoarce la tine așa cum ai nevoie!
Nu mai este nevoie să suferi și să erotizezi suferința – ai nevoie să înveți cum să trăiești fără suferința ta, care acum poate iți este cea mai bună prietenă.
Tocmai de aceea, te astept cu drag alaturi de noi pe 6 August la SENS!
Mona Georgescu
Consilier NLP integrativ 
Consilier Relațional și de Dezvoltare Personală
Trainer Educație Relațională și Dezvoltare Personală
e-mail: lucia_mona_georgescu@yahoo.com, telefon: 0722.501050
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si educatie relationala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Sper ca tot ceea ce vei gasi pe acest site sa iti fie cat se poate de util! Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment