Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Carmen Harra: Slăbeşte chingile egoului tău

Carmen Harra: Slăbeşte chingile egoului tău

Egoul – unul dintre straturile personalitatii noastre, care ne insoteste clipa de clipa si pe care nu intotdeauna suntem dispusi sa il recunoastem. Avand radacini adanci, cu siguranta are si un rost; nu este nevoie sa ne luptam cu el pentru a-l elimina, ci doar sa il mai ”temperam” putin, sa nu il lasam sa ne conduca viata.

Te invit sa citesti un fragment din cartea scrisa de Carmen Harra, ”Unitatea Fiintei”, carte publicata de Editura Adevar Divin si pe care o recomand cu caldura.

„Omul face parte integrantă dintr-o totalitate numită ‚Univers’, a cărui parte componentă limitată de timp şi de spaţiu este. El se experimentează pe sine, inclusiv gândurile şi sentimentele sale, ca pe ceva separat de restul. Aceasta nu este însă decât o iluzie optică a conştiinţei sale”.

– ALBERT EINSTEIN –

La fel ca şi ceilalţi oameni de pe planetă, şi tu eşti simultan un individ muritor şi un suflet etern înzestrat cu o conştiinţă personală integrată în marea conştiinţă cosmică. Prin acceptarea conceptului de unitate a fiinţei, tu te identifici cu conştiinţa Universală şi îţi recunoşti conexiunile sacre: cu Dumnezeu, cu îngerii tăi păzitori, cu spiritele care veghează asupra ta din lumea de dincolo, cu cosmosul, cu natura, cu toţi oamenii şi cu toate celelalte creaturi. Dacă vei invoca oricare din aceste entităţi, aceasta îţi va sări în ajutor.

Atunci când eşti conştient de adevărata ta natură, tu poţi experimenta mai plenar senzaţia de împlinire, de armonie şi starea de curaj. Devii mai creativ şi sesizezi posibilităţi şi oportunităţi care ţi-ar scăpa dacă ai continua să fii preocupat numai de temerile nesfârşite ale egoului tău.

Pe de altă parte, dacă nu eşti conştient decât de eul tău fizic şi respingi conceptul de unitate, gândindu-te că acesta este doar o utopie drăguţă, te simţi automat pierdut şi izolat într-o lume plină de cruzime şi lipsită de orice afecţiune. Îţi creezi astfel un iad personal, permiţându-i egoului tău să preia controlul asupra conştiinţei tale.

Iadul nu este altceva decât percepţia falsă că eşti separat de Dumnezeu şi de conexiunile vindecătoare sacre cu întreaga creaţie, respectiv cu forţele creatoare şi pline de iubire ale Universului. În literatură şi în religie iadul este prezentat ca o lume a celor blestemaţi locuită de suflete păcătoase cărora li se refuză dreptul de a intra în rai. Această interpretare este extrem de metaforică, dar iadul rămâne totuşi foarte real. Noi suntem cei care îl creăm, atunci când nu mai credem că facem parte integrantă din conştiinţa Universală şi ne lăsăm conduşi în totalitate de egoul nostru.

Cuvântul ego este de origine latină şi înseamnă „eu”. Cu toţii avem un ego, adică un simţ al identităţii. De aceea, ori de câte ori te consideri separat, tu te proiectezi la nivelul egoului tău, care poate deveni atât de dominant încât să îţi blocheze complet perspectiva asupra adevăratei tale naturi.

Pe de altă parte, egoul are şi aspectele lui pozitive. El te ajută să devii conştient de preferinţele tale, să trăieşti în siguranţă şi să îţi asiguri nevoile pentru a supravieţui ca fiinţă muritoare pe acest pământ. Dacă nu ai avea un ego, tu ai fi ca un copilaş incapabil să se îngrijească pe el însuşi. De aceea, egoul este esenţial până la un punct.

Egoul nu este menit însă să fie singura ta identitate, dominându-ţi în permanenţă conştiinţa. Unitatea fiinţei este prin excelenţă o stare de echilibru, inclusiv între identitatea ta individuală şi cea de parte integrantă în marea totalitate. Dacă uiţi complet de aspectul tău spiritual, de faptul că eşti un suflet nemuritor ţesut pentru totdeauna în marea urzeală a vieţii, egoul tău preia în totalitate controlul şi te conduce în iadul separării.

De multe ori, egoul operează sub forma vocii pesimiste pe care o auzi în mintea ta, căci de nimic nu se teme el mai mult decât de pierderea propriei identităţi, şi pe bună dreptate. Cine ai fi tu dacă nu ai avea amintirile, ideile, percepţiile şi talentele tale individuale? Ce ţi s-ar întâmpla în cazul în care conştiinţa ta s-ar scufunda în totalitate în marea conştiinţă Universală? Egoul este obsedat de astfel de întrebări.

Ce nu înţelege el este faptul că toate aspectele tale individuale sunt şi vor rămâne de-a pururi legate de sufletul tău nemuritor. De aceea, ele nu se pot pierde! Tu nu vei uita nici chiar după moartea corpului fizic emoţia vie pe care ai simţit-o când ţi-ai întâlnit pentru prima dată partenerul de viaţă şi când ai realizat că te-ai îndrăgostit. Îţi vei păstra înclinaţiile personale, cum ar fi cea meditativă care îi face pe alţi oameni să îţi ceară sfatul, sau simţul umorului care le uşurează povara prietenilor tăi atunci când aceştia simt nevoia unei îmbărbătări. Pe scurt, tu vei rămâne de-a pururi cel care eşti, cu toate darurile tale, chiar dacă îţi vei recunoaşte unitatea cu marea conştiinţă colectivă.

Teama egoului este iraţională. Vestea cea bună este că între conştiinţa egotică şi cea spirituală poate fi stabilit un echilibru minunat, care le permite ambelor aspecte să se manifeste şi să coopereze în maniera cea mai armonioasă cu putinţă. Dacă vei înţelege acest lucru, îţi va fi mult mai uşor să depăşeşti anxietatea generată de ego şi să îmbrăţişezi unitatea fiinţei tale.

SCOPUL EGOULUI

Principalul scop al egoului este supravieţuirea. Oamenii sunt înzestraţi cu un instinct foarte puternic de supravieţuire, dintr-un motiv foarte simplu: la începutul istoriei lor ca specie, ei au fost nevoiţi să trăiască într-un mediu foarte dur, în care era uşor să îţi pierzi viaţa. Folosindu-şi intuiţia şi raţiunea, ei au descoperit focul, şi-au creat unelte şi au stabilit legături sociale. Toate aceste lucruri le-au permis să evite mult mai uşor pericolele şi moartea.

Pentru a putea supravieţui, oamenii aveau nevoie de un mecanism fizic care să le asigure reacţia rapidă în caz de pericol, pentru a-şi proteja trupurile. Creierul uman a fost special conceput pentru a sesiza orice potenţială ameninţare, caz în care declanşează o reacţie automată de tip „luptă sau fugi” la nivelul sistemului nervos parasimpatic. Ori de câte ori percepe o ameninţare (nu neapărat reală), corpul îşi amplifică rapid pulsul, respiraţia devine superficială, iar creierul le spune glandelor să secrete hormonii stresului în sânge. Aceste reacţii fiziologice instantanee le dau oamenilor puterea de a fugi rapid şi de a-şi găsi o ascunzătoare sau de a lupta pentru viaţa lor.

Oamenii moderni îşi pot folosi facultăţile intuitive şi cognitive pentru a se adapta la condiţiile dificile şi pentru a schimba mediul înconjurător. Ei continuă să aibă puterea oamenilor primitivi, dar la nivel emoţional experimentează reacţia de tip „luptă sau fugi” sub forma fricii. În momentele cu adevărat periculoase, nimeni nu mai are timp să gândească, ci trebuie să se mişte rapid!

La fel ca semenii tăi, şi tu ai probabil obiceiul de a te gândi mult prea mult timp la potenţialele ameninţări. Reacţia de tip „luptă sau fugi” ar trebui să fie un mecanism de urgenţă folosit rareori şi pe perioade scurte de timp, dar este suficient să vezi o reclamă sau un film menit să te sperie, ori ca prietenii tăi să facă un comentariu insultător la adresa ta pentru ca egoul tău să simtă că se află în pericol iar corpul tău să reacţioneze corespunzător. Gândurile tale negative şi pline de teamă vor declanşa automat simptomele chimice în lanţ ale sindromului „luptă sau fugi”, ca şi cum ai fi urmărit de un animal sălbatic sau prins de o furtună teribilă.

În realitate, singurul „pericol” există în mintea ta. De aceea, cea mai bună soluţie ar fi să îţi blochezi această reacţie instantanee şi să îţi foloseşti puterea voinţei pentru a renunţa la prostul obicei care te face să te simţi atât de des în nesiguranţă, deşi nu eşti ameninţat de niciun pericol fizic real. Imaginează-ţi cât de mult s-ar transforma viaţa ta…

Egoul este capabil să creeze foarte rapid senzaţia falsă de vulnerabilitate. Dacă îl vei lăsa să îţi domine conştiinţa, mintea ta va genera gânduri care îi vor justifica teama permanentă, amplificând-o. În centrul terapiei cognitive pe care o aplic clienţilor mei stă înţelegerea faptului că mintea noastră are tendinţa de a ignora orice dovadă că suntem în siguranţă, exagerând însă la infinit cele mai infime dovezi că ne-am afla în pericol.

Odată declanşată această reacţie, tu începi să te gândeşti la toate situaţiile înspăimântătoare prin care ai trecut cândva, pe care le proiectezi apoi asupra viitorului. Ţi se pare astfel că „pericolul” există pretutindeni! În consecinţă, corpul tău rămâne din ce în ce mai mult timp în starea „luptă sau fugi”, uitând să se liniştească şi neavând încredere că eşti în siguranţă şi ajutat de alţi oameni. Grijile, teama şi mânia care însoţesc acest sindrom îţi consumă sănătatea şi bunăstarea interioară. Aşa apar o sumedenie de boli şi afecţiuni, precum tulburările mintale, afecţiunile gastrointestinale, durerile cronice şi chiar cancerul. Toate aceste efecte negative nu se vor opri decât atunci când vei învăţa să îţi controlezi egoul.

Carmen Harra – ”Unitatea Fiintei”, Editura Adevar Divin

Cartea poate fi achizitionata de aici

0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment