Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Caleasca personala – o frumoasa metafora terapeutica

Caleasca personala – o frumoasa metafora terapeutica

”Calea Vietii este un fel de fir conducator pe care orice fiinta umana il urmeaza de-a lungul intregii sale existente. O putem compara cu scenariul unui film sau cu jurnalul de bord al pilotilor de curse din zilele noastre. Noi inaintam pe acest drum folosind un vehicul personal care este, de fapt, corpul nostru fizic.

Orientalii ne propun o imagine extrem de interesanta pentru acest vehicul si pentru Calea Vietii. Suntem, spun ei, asemenea unei carute sau unei calesti care reprezinta corpul nostru fizic si care circula pe un drum simbolizând viata sau, mai degraba, Calea Vietii. Sa vedem pâna unde putem dezvolta aceasta reprezentare.

Drumul pe care circula Caleasca este unul de pamânt. Ca toate drumurile de pamânt, el are, de o parte si de alta a sa, hârtoape si movile, pietre, urme si santuri. Gropile sau locurile mai ridicate si pietrele sunt dificultatile, loviturile vietii.

Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluam de la altii si pe care le reproducem. Santurile, mai mult sau mai putin adânci, reprezinta regulile. Limitele peste care, daca trecem, negresit vom primi o pedeapsa sub forma unui accident.

Acest drum are uneori curbe care impiedica vizibilitatea sau, alteori, traverseaza zone de ceata sau de furtuni. Toate sunt etape ale vietii noastre, de-a lungul careia „ne ratacim” sau ne este greu sa vedem clar ori sa anticipam un obstacol, caci nu putem zari nimic din ceea ce se afla „in fata”.

Aceasta Caleasca este trasa de doi cai, unul alb (Yang), care se afla in stânga, si unul negru (Yin), in dreapta. Caii simbolizeaza emotiile, ceea ce ne arata pana la ce punct ele ne „trag’‘, adica ne conduc in viata. Caleasca este condusa de un Vizitiu, care reprezinta mentalul, Constientul nostru.

Are si patru roti, doua in fata (bratele), care dau directia sau, mai degraba, imprima directia data de Vizitiu cailor, doua in spate (picioarele), care poarta si transporta incarcatura (ele sunt intotdeauna mai mari decat cele din fata).

In Caleasca se afla un pasager pe care nu-l vedem. Este vorba de Stapanul sau Ghidul Interior al fiecaruia dintre noi, al Nonconstientului, al Constiintei noastre holografice. Crestinii il numesc „Inger pazitor’‘.

Caleasca personala inainteaza deci pe drumul vietii, dirijata, in aparenta, de Vizitiu.

Spun bine in aparenta deoarece, chiar daca el este cel care conduce, pasagerul indica destinatia.

Vizitiul, care reprezinta mentalul nostru, conduce Caleasca. De calitatea vigilentei sale, dar si de conduita (ferma, dar blanda in acelasi timp) vor depinde valoarea si confortul calatoriei (existenta). Daca el brutalizeaza caii (emotiile) si ii jigneste, acestia vor fi cuprinsi de nervozitate si, la un moment dat, vor scapa din frau, riscand sa indrepte Caleasca spre un accident, exact la fel cum emotiile noastre ne pot conduce cateodata spre acte irationale, adica periculoase.

In cazul in care cel care conduce este prea relaxat, daca ii lipseste vigilenta, atelajul va trece peste urmele lasate de altii (reproducerea schemelor parentale, de exemplu), iar noi vom urma tiparele altora, riscand sa cadem in aceleasi „gropi’‘ ca si ei, in eventualitatea in care acest lucru s-a intamplat cu predecesorii nostri.

De asemenea, daca nu este vigilent, Vizitiul nu va sti sa evite hartoapele, ridicaturile si denivelarile (loviturile, erorile vietii), iar calatoria nu va fi foarte confortabila pentru Caleasca, pentru Vizitiu si nici pentru Stapanul sau Ghidul Interior.

Daca Vizitiul doarme sau nu tine haturile (emotiile), atunci caii sunt cei care vor dirija Caleasca.

Avem situatia in care calul negru este mai puternic (pentru ca l-am hranit mai bine) — atunci Caleasca va trage spre dreapta si va fi ghidata spre imaginile afective materne.

Daca de calul alb ne-am ocupat mai mult si acesta domina, Caleasca va trage spre stanga, spre reprezentarile emotionale paterne.

Daca Vizitiul mana prea repede, forteaza prea tare, asa cum facem si noi cateodata, sau caii se avanta prea rnult, santul in care va intra va determina accidentul, oprind, mai mult sau mai putin violent, tot atelajul, provocand stricaciuni intr-o masura rnai mare sau mai mica (accidente sau traumatisme).

Cateodata, o roata sau o piesa de la Caleasca se strica, fie pentru ca este fragila, fie pentru ca aceasta a trecut peste prea multe damburi si a intrat in prea multe santuri (acumulare de comportamente, atitudini inadecvate).

Atunci trebuie reparata si, in functie de gravitatea stricaciunii, fie o putem rezolva noi insine (odihna, cicatrizari), fie trebuie sa chemam pe cineva in ajutor (medicina naturista), fie, si mai grav, apelam la un „reparator’‘ (medicina moderna).

Dar, indiferent de situatie, important este sa nu lasam ca piesa sa fie schimbata. De asemenea, este esential sa ne gandim si la conduita Vizitiului, la modul in care ne putem schimba comportamentul, atitudinile in fata vietii, daca nu vrem ca „pana’‘ sa se repete.

Uneori, Caleasca traverseaza  zone cu vizibilitate redusa, ceea ce inseamna ca nu vedem cu adevarat pe unde mergem. Poate fi vorba de o simpla cotitura, pe care o putem anticipa, observand-o din timp. Atunci este necesar sa incetinim, sa ne dam seama ce directie ia drumul nostru si sa urmam curba, tinand bine caii in haturi (sa ne stapanim, de exemplu, emotiile cand trecem printr-o faza de schimbare dorita sau suportata).

Daca este vorba de  ceata sau furtuna, conducem Caleasca anevoios, cu eforturi mari, fiind obligati „sa navigam la vedere’‘, incetinind viteza si bizuindu-ne pe bornele care ne indica drumul. In aceasta etapa, trebuie sa avem incredere totala, „oarba’‘ chiar, in Calea Vietii (legi naturale, reguli ale traditiei, credinta etc.) si in Stapanul sau Ghidul Interior (Nonconstientul) care alege drumul.

Sunt momente ale existentei noastre cand  ratacim prin „ceata’‘, nestiind spre ce ne indreptam. In aceste situatii, nu putem face altceva decat sa lasam viata sa ne arate directia.

Din cand in cand, ajungem  la rascruce de drumuri. Daca nu exista indicatoare, nu stim incotro sa ne orientam. Vizitiul (mentalul, intelectul) poate mana caii la intamplare.

Riscul de a ne insela sau de a ne rataci este mare. Cu cat Vizitiul este mai sigur pe el, convins ca stie totul si ca stapaneste totul, cu atat se va gandi ca stie ce directie sa aleaga si cu atat riscul va fi mai mare. Ne vom afla atunci sub domnia „tehnocratiei rationaliste’‘, in care ratiunea si intelectul cred ca pot rezolva totul. Daca este insa umil si onest cu el insusi, il va intreba pe pasager (Stapanul sau Ghidul Interior) ce drum ar fi mai bine sa urmeze. Stiind incotro se indreapta, acesta din urma ii va putea indica Vizitiului destinatia finala, cu conditia ca el sa fie capabil sa-l asculte.

In sfarsit, Caleasca, hurducandu-se, face cateodata mult zgomot, fiind necesar ca Vizitiul sa se opreasca pentru a putea avea un dialog cu Stapanul sau Ghidul Interior. Este vorba despre pauzele si retragerile pe care le facem cateodata pentru a ne regasi, caci ni se intampla uneori sa ne ratacim.

lata o imagine simpla, dar care reda foarte bine ce inseamna Calea Vietii. Cum  se petrec lucrurite in viata noastra si ce ne determina sa derapam din cand in cand.

Michel Odoul – ”Ghidul complet al durerilor fizice”, Editura Paralela 45

 

 

 

0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente.
Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa.
De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment