Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Bucuria unei relatii de cuplu (I)

Bucuria unei relatii de cuplu (I)

Bucuria in relatia de cuplu … un subiect sensibil, pentru unele cupluri poate chiar un subiect  care are foarte multe fatete ”tabu” – insa cu siguranta un subiect care trebuie inteles la adevarata sa valoare.

O tema de gandire pentru fiecare cuplu, o invitatie la eleganta spirituala si – in acelasi timp – un exercitiu de sinceritate… propuse de Justina Cojan, careia ii multumesc pentru sinceritatea, deschiderea si curajul cu care a scris urmatoarele randuri.

Lectura placuta!

Relaţia de cuplu se formează printr-un fenomen misterios şi complex de cristalizare, un proces de fixare progresivă pe care ni-l generează comunicarea şi identificarea, inefabil empatică, cu o anumită fiinţă umană de sex opus care ne completează şi ne polarizează pe multiple planuri fiinţa. Din acest punct de vedere putem înţelege încărcarea profundă şi plină de semnificaţii spirituale a unei relaţii de cuplu şi putem conchide că nici o altă relaţie interumană nu realizează într-o aceeaşi măsură şi cu o aceeaşi intensitate acest fapt.

Orice relaţie de cuplu este o ”călătorie” adeseori, neaşteptată în care nu ştii care îţi va fi soarta şi mai mult, nu ştii spre ce nou ţărm te va duce vântul ei misterios. Nădăjduieşti cu fiecare dimineaţă, cu fiecare trezire că poate a sosit ziua aceea, a atingerii ţărmului fericirii. Nu-ţi rămîne altceva de făcut decît să afli mereu cîte ceva pentru a-ţi face aşteptarea mai uşoară. Aşteptarea desface şi comprimă emoţia ca pe un acordeon… Îţi transmite promiţător sunetele unei muzici tainice şi abia auzite prin care poţi simţi cu adevărat că mai există şi o altă lume. Te simţi atunci înfăşurată ca o nimfă de fluture în cîntecul păsărilor. Atunci îţi vei lua iubitul, îl faci sărbătoare, şi el devine instantaneu şi pentru totdeauna al tău.

Dacă realitatea contrazice visul cu atît mai rău pentru realitate. De prezent nu se poate fugi decît în plăcerea bucuriei de a face mereu altceva. Adeseori, te dezamăgeşti nepermis şi crezi că poţi merge înainte aşa, uitînd tot ceea ce trebuia să uiţi. Viaţa nu poate fi întoarsă înapoi şi nici nu mai poate fi trăită încă o dată curăţată de zgura greşelii.

Orice relaţie trebuie să fie proporţie de echilibru şi tihnă. “Dacă ai să priveşti unde trebuie, ai să vezi lumea toată ca pe o grădină” spune un înţelept zen. Uneori trebuie să te arunci în gol pentru a – ti deschide aripile. Vei trăi atunci plenar senzaţia inefabilă a zborului spre infinit. Totul contează, o clipă, o zi, un an. În mod greşit există lucruri pe care le amînăm crezînd că le vom face mai tîrziu. Cineva trebuie să ne înveţe să trăim cât mai intens magia fiecărei clipe.

Vom putea realiza aceasta dacă vom integra în viaţa de zi cu zi acele sfaturi şi imbolduri luminoase oferite de Ghidul nostru spiritual care să ne ajute:

“Viaţa este o misterioasă călătorie. Păstraţi-vă aproape fără încetare într-un continuu început minunat, căci astfel paşii se fac ALTFEL unul după altul. Şi dacă fiecare pas este ceea ce este cu adevărat necesar să fie, dacă fiecare pas este minunat, dacă fiecare pas este inspirit de DUMNEZEU, el devine fermecător şi atunci tot astfel va fi şi viaţa noastră, căci de fiecare dată veţi primi chiar ceea ce aţi dăruit.

Veţi descoperi în felul acesta că exact ceea ce aţi gândit aceea aţi devenit. Şi nu vă veţi număra printre fiinţele umane care ajung să moară fără să fi trăit aşa cum se cuvine cât mai bine, cât mai intens şi cât mai profound. Ştiind toate acestea nu lăsaţi să vă scape nimic care este bun, frumos, adevărat şi extraordinar. Nu vă lăsaţi niciodată acaparaţi de îndoieli, de suspiciuni şi de pesimism. Nu-i priviţi niciodată pe celalţi de sus, fără simpatie şi cu răceală.

Nu rămâneţi cu inima împietrită în faţa celor care vă iubesc. În fiecare zi urmăriţi pe cât posibil să învăţaţi ceva nou, atât despre voi cât şi despre fiinţele pe care le iubiţi. În fiecare zi focalizaţi-vă măcar din când în când , cât mai stăruitor atenţia şi urmăriţi să deveniţi cât mai conştienţi de toate cele care sunt atât de frumoase, atât în cei dragi care vă înconjoară, cât şi de toate cele bune şi frumoase care se află în unuversul vostru lăuntric.”

De asemenea, Ghidul nostru spiritual ne îndeamnă şi ne motivează ca până la atingerea iubirii supreme, infinite şi nepieritoare să experimentăm iubirea faţă de aproapele nostru în orice împrejurare:

“Atunci când la momentul potrivit îmbrăţişaţi trupul cuiva, îmbrăţişaţi totodată, plini de iubire, cu sufletul un alt suflet. Şi nu uitaţi să faceţi aceasta aproape de fiecare dată AICI şi ACUM pentru a vă bucura astfel din nou şi din nou de magia uluitoare a MOMENTULUI PREZENT.

Senzaţii minunate, impulsuri bune, emoţii înălţătoare, dorinţe stenice, binefăcătoare, idei divine şi pline de înţelepciune, întâlniri romantice care vă umplu de fericire, aventuri fermecătoare, comunicări inspirate, momente uluitoare de sincronicitate, dialoguri stimulatoare, nu fugiţi niciodată de tot ceea ce vă este bun, frumos şi necesar din toate acestea şi nu evitaţi niciodată experienţele benefice profunde împlinitoare, căci în final (atunci când veţi trece pentru totdeauna în lumea de dincolo prin aşa zisa moarte) le veţi descoperi că ele sunt şi rămân comoara voastră (care acum este nebănuită). Într-o bună zi veţi realiza cât de mari şi cât de valoroase au fost toate acestea pentru transformarea şi creşterea voastră spirituală şi abia atunci vă veţi felicita că nu aţi ratat acea ocazie adecvată şi v-aţi deschis aşa cum se cuvine experienţei copeşitoare a misterului fără a evita nimic din toate acestea.”

Bucuria unei relaţii poate proveni din fidelitate. Multe dintre noi, poate, nu ştim dacă credem sau nu în fidelitate, această noţiune atât de controversată. Trebuie să ştim însă că o relaţie fidelă implică existenţa a doi iubiţi pe măsură. Dar când sunt aceştia astfel!? Atunci când fiecare din cei doi iubiţi este “satisfăcut”, şi în nici un caz doar unul dintre ei, nu mai există nici un motiv de infidelitate. Relaţia de cuplu este transfigurată într-o statornicie şi siguranţă delicioasă. În caz contrar, chiar dacă nu se “recunoaşte”, adevăratul motiv, unul sau celălalt dintre iubiţi este „necredincios”, legătura relaţiei se frânge, încrederea este sfărâmată. Când se petrece acest lucru devine dificil, dacă nu chiar imposibil, ca relaţia să mai supravieţuiască.

Bucuria unei relaţii poate proveni din încrederea reciprocă pe care doi iubiţi şi-o pot purta mai presus de lucrurile obişnuite. A rupe legătura încerederii într-o relaţie nu se face decât cu o foarte gravă păgubire a acesteia. Şi chiar dacă pare paradoxal, fiinţa păgubită este chiar cea care a “înşelat” relaţia. Chiar dacă nu o vor “recunoaşte” explicit, fiecare din cei doi iubiţi vor şti că relaţia nu mai poate fi niciodată aceeaşi. Ceva s-a pierdut, prea uşor, din sublimul ei şi redobândirea stării “normale” se va face anevoios şi cu mari eforturi dacă cei doi vor dori aceasta.

În bucuria unei relaţii putem greşi pe nesimţite, dorind ca celălalt să ne iubească pentru devotamentul, încrederea şi toate sentimentele frumoase pe care le avem chiar dacă nu întotdeauna le manifestăm cu grijă şi înţelegere.

Bucuria unei relaţii poate dispare, atunci când te aştepţi cel mai puţin, dintr-o viaţă “incompletă”. Bărbaţii o pot face, cel mai adesea, atunci când simt că iubitele nu mai sunt profund îndrăgostite de ei şi încep să caute o altă dragoste care să-i “satisfacă” cu precădere emoţional. De altfel dragostea profund emoţională este ceea ce caută, chiar fără a o recunoaşte, într-un anume fel, în general femeile. Dar şi astfel, bucuria unei relaţii nu dispare ea se “transferă” purtată de ici colo în diversele, multiplele, minunatele şi căutatele trăiri ale dragostei.

Bucuria unei relaţii provine din iubirea profundă ce apare atunci când cei doi iubiţi se simt uniţi în trup, suflet şi inimă.

Bucuria unei relaţii poate proveni şi dintr-un parteneriat sau o prietenie sinceră cu cineva care, atenţie, manifestă dragoste. În orice relaţie, prietenia, camaraderia este foarte importantă deoarece a avea multe lucruri în comun cu cineva ne întăreşte compatibilitatea. Într-o relaţie, oricât am fi de prieteni, de camarazi, de înţelegători, de compatibili în cele de toate zilele, nu este totul.

Neglijarea compatibilitaţii amoroase este o mare eroare şi o atitudine periculoasă care ne obligă la un anumit gen de stagnare, ne poate face să trecem cu vederea “nefericirile” din intimitatea cuplului şi ne poate duce la abandonarea unei lupte, constructive, de a căuta soluţiile salvatoare. Toate aspectele unei relaţii, cu bucuriile pe care le “adună” sunt importante dar nu trebuie uitat nici un moment că angrenarea amoroasă reprezintă maxima apropiere pe care o pot săvârşi un bărbat şi o femeie.

Când bucuria unei relaţii este întregită de fericirea ce însoţeşte un joc amoros transfigurator şi cu continenţă, se realizează între cei doi iubiţi, sau se restabilesc, toate acele legături, uitate, pierdute sau neglijate, la nivel fizic, psihic şi emoţional. În aceste situaţii cei doi iubiţi îşi vor împărtăşi prin tot ceea ce fac, bucuria iubirii lor şi nu vor mai avea motive de a căuta altceva, altundeva. Atunci, atât bărbatul cât şi femeia, vor avea un farmec deosebit, vor radia în jurul lor bucuria imensă pe care o poartă. Şi chiar dacă acestea pot fi doar iluzii, să tindem spre ele prin tot ceea ce facem în relaţia noastră de minunaţi iubiţi.

Să începem prin a fi generoşi, generozitatea fiind ceea ce, foarte hotărât, stă la baza armoniei unei relaţii. Dacă, cu adevărat, doriţi să dăruiţi ceva, iubitei sau iubitului, unei femei sau unui bărbat cu care vă “împărtăşiţi” la un anumit moment dat existenţa, dăruiţi-i toată atenţia voastră prin gânduri, gesturi, cuvinte şi fapte.

Atenţia înseamnă să-i poţi spune celuilalt cât de fascinant este atunci când el se aşteaptă cel mai puţin. Atenţia trebuie să se dăruiască generos nu să fie impusă de situaţii limită. Atenţia înseamnă multe lucruri simple prin care cel iubit să afle cât de mult îl iubeşti, prin care îi poţi arăta interesul şi grija pentru ceea ce el reprezintă. Grija pentru celălalt este iubire.

Bucuria unei relaţii este aceea de a fi profund iubit, îngrijit, implinit armonios căci bucuria unei relaţii poate fi chiar bucuria vieţii. A avea grijă de cineva înseamnă a ajuta iar a ajuta e o preocupare de sine.

Bucuria unei relaţii poate fi dată de o frumoasă fantezie. O fantezie înseamnă imaginaţie şi nu poate face rău nimănui chiar dacă se petrece, mai întâi, în lumea gândului. Într-o fantezie nu este necesar să se substituie persoanele, poţi fi cu cine doreşti, cum doreşti, cât doreşti. Imaginaţia poate fi lesne constructivă, ea te ajută ca fiind cu o anumită persoană să fantezezi situaţii ce te pot stimula cu adevărat psihic, emoţional şi chiar sexual.

Imaginaţia ne poate ajuta atunci când multe altele au dat greş, poate aduce voluptatea unui zbor spre necunoscut în locul celei mai banale experienţe cu putinţă. Bărbaţii fantazează, de regulă, cu privire la puterea lor în dragoste iar femeile despre neputinţa lor în dragoste. Folosind puterea imaginaţiei ca forţă dominantă a minţii poţi transfigura multe din situaţiile reale, adeseori destul de jenante. Dacă vrei să comunici cu iubitul tău în acest sens o vei face cu curaj iar dacă nu vrei nu o vei face deoarece trebuie să ţii seama de faptul că orice persoană, bărbat sau femeie, reacţionează diferit în situaţii diferite. Nu trebuie să spui celuilalt, cu orice chip, ceea ce-ţi imaginezi decât dacă eşti cu adevărat convinsă că el ar dori acest lucru.

Imaginaţia înseamnă libertate. Poţi să-ţi imaginezi tot ceea ce vrei fără ca iubitul tău să ştie ce-ţi trece prin cap. Mai mult decât atât s-ar putea ca în acelaşi timp şi el, având o imaginaţie bogată, să fantezeze că chiar tu îi faci tot felul de lucruri minunate. Imaginaţia este molipsitoare. Frumoasa fantezie a unei imaginaţii constructive poate da naştere oricărei dorinţe minunate care devine tot mai puternică cu folosirea ei. Dacă o frumoasă fantezie te stimulează cu adevărat o poţi folosi cu toată încrederea iar dacă îţi hrăneşte temeri şi suspiciuni trebuie să mai chibzuieşti. Frumoasa fantezie a unei imaginaţii constructive nu poate fi decât benefică, nu poate face rău nimănui şi poate constitui, adeseori, sarea şi piperul vieţii tale deja extraordinare, îţi poate aduce bucuria mult dorită în relaţia cu iubitul tău. Să nu uităm, în acest sens că o relaţie de cuplu nu are un singur creator ci în mod obligatoriu doi, care trebuie să rezoneze la acelaşi nivel.

Bucuria unei relaţii vine din demnitate care înseamnă înainte de toate umilinţă, credinţă şi respect. Să recunoaşti misterul creaţiei prin tine şi deopotrivă prin celălalt, să inţelegi natura misterioasă a fiecărui lucru manifestat. Fără toate aceste ne rupem de esenţa fiinţei umane. Fără demnitate nu putem cunoaşte adevărata fericire şi nici nu vom putea iubi cu adevărat. Demnitatea implică încredere în sine pentru a avea forţa necesară susţinerii ei. A fi demn înseamnă să avem discernământul vorbirii şi al faptei, să putem recunoaşte ceea ce este cu adevărat esenţial. A manifesta umilinţă înseamnă să acţionăm întegraţe cu legile misterioase ale manifestării şi astfel să fim demne.

Încrederea în celălalt nu se poate manifesta dacă tu însuţi nu ai o mare încredere în tine. Încrederea trebuie trezită şi apoi transmisă iubitului. Cu cât încrederea este mai mult dăruită cu atât mai mult se va amplifica în propria fiinţă. Lipsa de încredere ne va face să rezonăm cu opusul ei care este scepticismul iar câmpul scepticilor poate depăşi adeseori câmpul optimiştilor. Încrederea în sine se poate trezi prin stările de fericire, de împlinire. O trăire amplă, sublimă, transfiguratoare aduce ca efect încrederea în sine. Încrederea în sine ne arată că am avut trăiri excepţionale şi demnitatea ne va permite să respectăm atât trăirile proprii cât şi pe cele ale iubitului. Când o trăire nu ne este accesibilă nu putem ajunge la sursa ei misterioasă.

Din acest motiv este necesar să medităm la acestă stare, starea de demnitate. Meditaţia asupra unei stări va duce la accelerarea şi rezonanţa cu sursele ei misterioase din univers. Fără abordarea atitudinilor generoase şi transformatoare oamenii rămân închişi într-un nemilos balon de ignoranţă şi ridicol. Dreptul la comunicare şi conversaţie este al fiecăruia în mod egal.

Dreptul la conversaţie trece prin recunoaşterea publică a mizeriei morale în care ne complacem la un moment dat şi de care chiar se profită. Dreptul la conversaţie înseamnă recunoaşterea implicită a erorii iar a recunoaşte că ai greşit arată o mare tărie de caracter. forţă, demnitate, umilinţă.

Într-o relaţie sinceră poţi fi asemeni unui copil suferind de una de alta fără a se plânge prea mult având o puritate care nu se istoveşte niciodată deoarece îşi adună sevele şi culorile dintr-un timp fericit, din copilărie. Şi acest lucru poate fi atât de surprinzător încât îţi taie respiraţia. Să ne întoarcem mai des , fiecare dintre noi şi impreună la acel timp al copilăriei, un timp rămas în memoria afectivă, nelimitat în posibilităţi, în ecouri, în interpretări. Nu este uşor acest lucru de parcă ar fi o nepricepere sau o sfială prea mare, ori nevoia de tandreţe ne împiedică la evocarea unor lucruri aşa cum s-au petrecut şi s-au spus cândva. De aceea este necesar a le retrăi după o vreme şi a le îmbogăţi, păstrându-le cu grijă semnificaţia şi emoţia. Ne va fi dăruit atunci demnitatea ardoarea şi fascinaţia pentru un spaţiu infinit. Nu avem voie să trecem cu vederea mizeria prezentă în numele fericirii viitoare.

Demnitatea îţi dă puterea de a nu spune niciodată ceea ce nu crezi. Să fii un om deosebit care nu seamăna cu nimeni. Această calitate să-ţi fie ca o pănză de corabie în care vântul transformării să bată cu folos. Căci, ce rost ar avea un vânt puternic dacă nu ar întâlni nici o pânză de corabie !? . Prin demnitate oamenii pot reface istoria lumii. Ea ne va ajuta să depăşim prea-plinul tragic de necazuri, dureri fizice şi morale, de multe promisiuni neâmplinite, deziluzii şi decepţii de dezorientarea exprimată în nesiguranţa lui “ ce să fac?”. Lehamitea poate fi degradantă când nu duce la strigătul “destul” sau “gata” prin care aceasta se sfârşeşte şi începe o luptă.

Adeseori din ipocrizie, din grabă sau dificultăţi de analiză nu putem exprima ceea ce simţim. Blazarea poate veni din răsfăţ, dintr-un prea plin material sau a unor aparente împliniri morale după care urmează constatarea decepţiei, a deziluziei. A fi “demn în sărăcie” înseamnă a nu abandona lupta cu sine. Sorţii izbânzii trezirii stau întotdeauna într-o ieşire lucidă cu demnitate din tunelul existenţei, cu ţeluri clare, ierarhizate sistematic în jurul esenţialului.

Adeseori, cel mai important lucru este acela de a privi către sine şi a-ţi interpreta propria fiinţă. Să nu uităm că este mult mai uşor să-ţi pierzi încrederea decât să te întăreşti în ea.

Ca şi fiinţe care constituie un tot, putem fi răvăşite pentru totdeauna din necunoaştere sau exaltare. Atunci, viaţa ca şi drumul unei sublime şi înălţătoare aventuri poate sfârşi în grotesc şi ridicol.

autor: Margareta Justina Cojan, presedinte Fundatia Sundari

Partea a doua a acestui material poate fi citita aici: Bucuria unei relatii de cuplu (II)

sursa: aici

5


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Napocel  May 24, 2011

    “Atenţia trebuie să se dăruiască generos nu să fie impusă de situaţii limită.”
    Buna sugestie. Cand atentia se toceste, relatia de cuplu fiind o calatorie, partenerul incepe sa se impidice, sa calce in balti apoi gropi.

    (reply)
  2. Cristina Fota  May 25, 2011

    Mi-a placut articolul, insa sunt cateva lucruri cu care nu sunt de accord. Unul dintre ele este pasajul cu “imaginatia”. Daca stam sa ne imaginam lucruri, nu mai traim in prezent. In loc sa ne imaginam lucruri, mai bine facem ceva pentru a ne bucura deja de ele, nu doar sa visam la ele. Imaginatia poate fi un miraj care sa ne substraga din prezent, din realitate. Apoi mai era o afirmatie care spunea “sa trasfigurezi” realitatea, “lucrurile jenante din viata ta”. Asta inseamna sa te pacalesti ca totul e roz cand e de fapt nu este. Mai bine accepti lucrurile asa cum sunt, le accepti si faci ceva ca sa le schimbi. Si inca o chestiune… “daca vrei sa comunici cu iubitul tau o vei face cu curaj sau daca nu vrei nu o vei face”… daca nici iubitului tau nu-i poti spune ce ai pe suflet, care sunt dorintele tale, nevoile tale… atunci cui sa-i spui, unui necunoscut? Cand esti intr-un cuplu nu ar trebui sa existe nimic despre care sa nu puteti vorbi, sau sa existe lucruri ascunse.

    (reply)
    • Mona Georgescu  May 29, 2011

      Cristina,
      Eu am perceput altfel aceasta idee de transfigurare, care este specifica practicantilor de yoga. Nu cred ca este vorba de a te pacali ca totul e roz, ci de a constientiza ca forta iubirii poate transforma ceea ce este de transformat. De asemenea, intr-un cuplu este nevoie de spatiu, nu de o permanenta simbioza – care, prin efecte, poate deveni patologica. Exista granite in cadrul unui cuplu, si nu intodeauna cel de langa noi poate sa duca incarcatura noastra afectiva (dar nu numai) atunci cand aparent comunica ”tot”. Uneori il putem incarca cu probleme care nu ii apartin, oricat de mare ar fi bunavointa, disponibilitatea si capacitatea sa de ascultare. E nevoie sa ne retragem in liniste in propriul suflet, e nevoie sa stam noi cu noi – iar partenerul de viata trece prin aceleasi nevoi ca si noi. Nu intotdeauna stie sa le manifeste, dupa cum nici noi nu stim intotdeauna sa ii spunem ca avem nevoie de o retragere in interior. Sau sunt situatii cand poti sa ii spui si sa nu inteleaga aceasta nevoie de a te retrage in interior. Transfigurarea se refera – din punctul meu de vedere- la acea capacitate de a sesiza nevoia de crestere spirituala si potentialul spiritual care exista in celalalt si a aborda intreaga relatie in acest sens, al favorizarii unei cresteri spirituale in cuplu, nu dintr-o falsa nevoie a cosmetizarii realitatii. Pe langa aceasta transfigurare, este recomandata consacrarea catre Divinitate a fiecarui mic gest (cei care au deja acest stil de viata, cunosc aceste aspecte in profunzimea lor) Exista cupluri in care deschiderea inspre divin este incurajata de ambii parteneri – desi este un drum anevoios, eu cred ca este cel mai eficient pentru sanatatea emotionala a unui cuplu si pentru durata sa.
      Pe curand, cu drag

      (reply)
  3. Mihail  February 21, 2012

    Întru totul de acord cu răspunsul Monei (felicitări pentru articol, într-adevăr e curajos!), la care aş adăuga următoarele – referitoare la întrebările Cristinei Fota:

    Ca să schimbi lucrurile este obligatoriu, mai întâi, să le accepţi aşa cum sunt; te doare capul… dar dacă nu accepţi că te doare nu vei lua niciodată un antinevralgic!

    Revenind la ideea schimbării, am s-o conexez la întrebarea ta despre comunicare în general şi despre comunicarea în cuplu: ce te faci dacă – având libertatea (şi tot dreptul, da) să îţi exprimi opiniile, punctele de vedere, iubitului tău – acesta nu le recepţionează corect, nu le înţelege aşa cum le-ai gândit tu, şi, cu timpul, se naşte o stare de tensiune care ajunge la conflict?
    Atunci degeaba ai tu dorinţele şi nevoile tale (şi tot dreptul la ele, da!), inclusiv “nevoia” să spui tot ce ai pe suflet (hm… cât o fi de ecologic să aruncăm şi gunoiul personal, stările negative, oriunde în natură sau în sufletul partenerului?). Din acest punct de vedere, de foarte multe ori este mult mai uşor să te confesezi unui necunoscut; acesta nu are presetate filtrele de percepţie aşa cum le are partenerul, şi poate recepţiona aproape orice de la tine.

    Ai dreptate când afirmi că într-un cuplu nu ar trebui să existe lucruri ascunse şi nimic ce nu poate fi comunicat, aşa este. Dar asta nu înseamnă că întotdeauna totul se comunică – nicidecum. Şi de obicei nu comunicăm totul pentru că nu ştim să o facem. Un simplu argument pentru a-ţi demonstra asta: chiar nu ţi s-a întâmplat niciodată să îţi exprimi punctul tău de vedere interlocutorului/partenerului şi acesta să se supere? Nu ai sesizat până acum că baza declanşării majorităţii conflictelor este neaceptarea punctelor de vedere ale celorlalţi, aşa cum sunt ele exprimate?

    Cred că aici este cheia: specialiştii ne spun, la unison, că mult mai mult contează CUM vorbim decât ceea CE spunem.

    (reply)
  4. Cristina Fota  February 21, 2012

    Mona, Mihail
    Amandoi aveti dreptate. Numai ca fiecare este unic si fiecare are dreptate in felul sau, prin prizma experientelor sale si a inzestrarilor sale.

    Stiu ce inseamna transfigurare si ce beneficii aduce. Eu sunt o persoana foarte sincera, nu ma pot preface cand ceva nu este in regula cu mine si nu pot ascunde asta partenerului meu, nici daca-mi propun.

    Consider ca viata este un sir de alegeri pe care le facem clipa de clipa. Si partenerul cu care sunt e tot alegerea mea si daca suntem impreuna inseamna ca suntem asemanatori. Doi oameni inteligenti pot sa-si spuna orice si sa se sprijine reciproc, fara sa se incarce cu problemele celuilat.

    Multumesc.

    (reply)

Add a Comment