Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Brian Tracy

Brian Tracy

Brian Tracy este un autor recunoscut in domeniul ”self-help”, al cunoasterii modului in care putem atinge succesul si realizarea personala. Sustine conferinte si seminarii la nivel international, publice si private.

Principiile pe care se bazeaza toata activitatea sa sunt provenite din psihologie, management, filosofie, metafizica, religie, istorie. Sugestiile pe care Brian Tracy le propune, vizeaza identificarea potentialului individual de care dispune fiecare om, recladirea / cresterea increderii in sine, a stimei de sine, a repectului de sine, ducand la imbunatatirea performantelor personale si profesionale.

”Emotiile tale negative au fost deprinse, începând din copilarie. Ceea ce a fost învatat poate fi dezvatat, uneori chiar repede. Poti sa-ti însusesti orice obicei sau abilitati pe care ti le doresti sau le consideri necesare. Emotiile negative exista numai pentru ca noi le dam viata si le mentinem vii. Le hranim prin faptul ca ne gândim si vorbim continuu despre lucruri care ne fac furiosi sau nefericiti.”

O parte dintre cartile publicate in limba romana:

Succesul in viata – Editura ForYou

Incepe cu ce nu-ti place – Editura Curtea Veche

Schimband gandirea, iti schimbi viata – Editura Curtea Veche

Cum conduc cei mai buni lideri – Editura Curtea Veche

 

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment