Simbioza este prima forma de relationare pe care o cunoaste orice om, prin prisma primei relatii pe care a avut-o: relatia cu mama sa, relatie inceputa inca inaintea nasterii – simbioza fiind conditia de care depinde viata noastra. Apoi, bebelusi fiind, nu aveam cum sa exprimam in cuvinte nevoile care sustineau viata, iar daca mama nu intuia ca avem acele nevoi (de hrana, de exemplu) si nu ni le satisfacea, riscam sa murim. Depindeam, in cadrul acestei simbioze de la inceputul vietii, de satisfacerea nevoilor alimentare, afective, de imbratisari si de mangaieri si de ingrijiri fizice, fiind un lucru cunoscut ca bebelusii care nu sunt tinuti in brate sau nu li se acorda atentia necesara, au o dezvoltare deficitara sau chiar pot muri.

Atasamentul simbiotic si dependenta maladiva in cuplu

In cuplu se reactiveaza aceasta simbioza, mai ales ca, in etapa de indragostire sunt retraite stari care tin de simbioza: suntem centrul atentiei persoanei iubite, comunicarea, de multe ori, este posibila ”fara cuvinte”, celalalt parca ”stie” ceea ce tocmai gandeam, nu ne plictisim niciodata sa fim impreuna si, in plus, defectele celuilalt sau ale noastre par a fi dragute, nostime. Abia dupa ce este depasita aceasta etapa simbiotica,  putem vorbi despre un posibil cuplu sanatos, in care partenerii sunt independenti si nu devin ezitanti sau anxiosi atunci cand isi comunica alegerile personale si angajamentele pe care si le pot sau nu si le pot asuma.

Cred ca iti este cunoscuta tipologia cuplului pasional, acel cuplu care de la o cearta de proportii mari trece la impacare prin intermediului sexului. Sau acel cuplu care evita sa discute despre cauzele conflictelor care rabufnesc chiar si ocazional, si care nu dupa mult timp reiau comunicarea si relationarea ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, pozand in cuplul perfect, dar acumuland frustrari care vor creste in intensitate, care se vor amplifica si vor iesi la suprafata, la urmatorul conflict, dand noului conflict proportii mult mai mari. Sau cuplul in care unul dintre parteneri repeta greseli grave peste care celalalt trece, aparent, afirmand sus si tare ca inca il iubeste pe cel care repeta greselile. Se intra intr-un cerc vicios al unei iubiri mincinoase, mai ales ca, cel pacalit in acest mod, pare sa creada in astfel de declaratii de iubire – care, de fapt, au ca substrat simbioza si neputinta celuilalt partner de a iesi dintr-o astfel de legatura si de a-si asuma propria viata. 

Din nefericire, cele mai multe cupluri vad rezolvarea conflictelor in aceste moduri, declarandu-se ‘’cupluri pasionale’’. Chiar daca a doua zi conflictul este si mai amplificat, iluzia pasiunii mentine, pentru o buna perioada, conflictualiatea in cuplu, pana cand unul dintre parteneri intelege ca rezolvarea conflictelor nu are loc in dormitor si nici evitand dialogul despre cauzele conflictelor , ci consta in a face schimbari concrete in modul in care intelege adevaratul sens al conflictului.

Partenerii din cadrul cuplurilor conflictuale se simt conectati cel mai puternic atunci cand conflictele sunt in plina desfasurare, iar complicatiile si dramatismul sunt inlocuitorii dragostei si ai intimitatii.

Dincolo de iluzia pasiunii si de mizele pragmatice ale fiecarui partener de a nu dori rezolvarea pe cai mai sanatoase ale conflictelor, exista cauze psihologice ce tin de atasamentul simbiotic al unuia dintre parteneri de celalalt si de dependenta maladiva in cuplu.

Fiecare cuplu are etapele sale de evolutie sau de stagnare, insa a justifica prin ‘’pasiune’’ certurile, conflictele si violenta din cuplu, este, cel putin, o naivitate. O naivitate care, nu dupa mult timp, vei constata ca te costa timp si sanatate – ca sa ma refer doar la doua dintre cele mai pretioase resurse pe care le are fiecare dintre noi.

Atata timp cat niciunul dintre parteneri nu este dispus sa iasa din rolul conflictual pe care il joaca si sa faca schimbarile necesare, cuplul va fi sortit nefericirii permanente sau, in cel mai bun caz, separarii/divortului.

Atasamentul simbiotic al unuia dintre parteneri fata de partenerul sau de cuplu (mai ales atunci cand conflictele sunt frecvente, cand apar abuzurile si violenta domestica), are radacinile foarte bine ‘’ascunse’’ in inconstient si anume in prima etapa a vietii, inainte de nastere, cand se afla in stadiul de fat, avand o relatie pur simbiotica cu mama sa. Aceasta amprenta ramane foarte puternica in timp, mai ales ca este, probabil, singura perioada dintr-o viata de om cand iubirea si acceptarea neconditionate ne sunt furnizate din partea cuiva.

Justificarile pe care cele mai multe cupluri conflictuale le aduc pentru modul in care aleg sa treaca peste crize in loc sa le rezolve in mod sanatos au legatura cu miturile despre relatii, cum ar fi:

1. Oamenii opusi se atrag reciproc, iar diferentele dintre parteneri ii completeaza

2. Iubirea te ajuta sa treci prin momentele delicate din relatie

3. Acceptarea neconditionata a partenerului (‘’asa e el/ea’’) constituie fundatia unei relatii bune

Si totusi, realitatea este ca:

1. Pentru a mentine o relatie frumoasa, este nevoie de valori esentiale identice

2. Valorile comune sunt cuantificabile doar prin comportamente si permit rezolvarea sanatoasa a conflictelor sau a crizelor

3. Daca nu ai asteptari sanatoase si realiste de la partener, nu tii nici la el cu adevarat – iar la tine deloc.

Miturile despre relatii si despre casnicie ii determina pe oameni sa tinda spre idealuri nerealiste, care, nefiind atinse, duc la invinovatire, conflicte si, din nefericire, la convingerea ca nu se mai poate face nimic pentru relatie, ca este compromisa, multe cupluri resemnandu-se si complacandu-se in conflicte mocnite care incet-incet aduc violenta si agresivitate verbala, atitudinala sau chiar fizica.

De ce se transforma relatia sau casnicia in uniune simbiotica?

Cei mai multi dintre noi am beneficiat de ingrijiri materne bune, la inceputul vietii, si, treptat, am gasit calea pentru a deveni independenti fata de mame, din punct de vedere al ingrijirilor, din punct de vedere fizic, afectiv, emotional. Procesul de dobandire a acestei independente poate fi insa blocat atunci cand mama fie il grabeste, fie i se opune, intarziindu-l.

Modelele familiare gresite pe care le avem sunt legate de simbioza – multi dintre adulti nu au avut parte la inceputul vietii de implinirea nevoilor prin simbioza necesara si o solicita, in timp, partenerilor de viata. Alti adulti au simtit anxietatea sau impotrivirea mamei pe masura ce isi capatau independenta, astfel incat simt si la varsta adulta, anxietate atunci cand ar dori sa isi afirme independenta, insa nu pot, ezitand.

Radacinile foarte multor probleme de cuplu pot fi gasite in aceasta ezitare de a renunta la o simbioza care nu mai este demult necesara.

Mona Georgescu

Psiholog clinician de orientare psihanalitica

Consilier NLP integrativ pentru Femei

Trainer Dezvoltare Personala si Educatie Relationala