Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Asculta-ma, te rog …

Asculta-ma, te rog …


Unul dintre aspectele ignorate in timpul celor mai multe comunicari cu cei din jur este ascultarea. Cred ca ai putut observa ca atunci cand simti doar nevoia ca cineva sa te asculte, cei mai multi dintre oamenii la care apelezi chiar nu stiu sa asculte, se grabesc sa intrerupa pentru a-ti spune parerea lor despre ceea ce tocmai spuneai, ceea ce poate deveni frustrant si iti poate avea efectul contrar – acela de a-ti adanci starea delicata in care te afli. Nu doar ca nu erai in cautare de sfaturi, ci aveai nevoie doar sa te asculte cineva si atat. Dar se pare ca lumea este grabita sa iti dea sfaturi, nu sa te inteleaga …

Exista cateva definitii de dictionar ale verbului „a asculta”, insa, cu anumite rezerve, singura care mi-a atras atentia se refera la „a acorda importanta celor spuse de cineva, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte.”

Cati dintre noi am invatat intr-adevar acest lucru despre ascultare? De cele mai multe ori ne rezumam doar la „a auzi” sau la „a ne conforma unor ordine”, uitand despre nevoile reale ale celui care ne solicita sa ascultam sau uitand chiar de nevoile noastre reale cand vrem sa fim ascultati, nu doar auziti.

Nimeni nu prea mai asculta pe nimeni …

Din mici neintelegeri legate de frustrarile noastre cand nu suntem ascultati, cand suntem intrerupti atunci cand vorbim, cand nu se tine cont de starea noastra de moment, mai ales cand este una de suparare sau de bucurie, apare un sentiment de devalorizare, apar indoielile si insatisfactiile noastre.

Temelia celei mai complete experiente de a fi ascultat si inteles se leaga de stadiul preverbal din evolutia noastra, de mica noastra copilarie, cand cei mai multi dintre noi am avut o relatie timpurie cel putin satisfacatoare cu mama si un contact intim intre inconstientul mamei si cel al copilului care am fost.

Cum suntem ascultati? In functie de receptorul „detinut” de cel care credem ca ne poate asculta, acesta va putea adopta una dintre urmatoarele posibilitati: nu intelege, devalorizeaza, neaga, minimizeaza, raspunde pozitiv sau negativ la ceea ce el a inteles.

Nevoia noastra de ascultare implica o alta nevoie: cea de reflectare.

Avem nevoie ca „ascultatorul” sa ne reflecte cu propriile sale cuvinte, certitudini, sisteme de referinta.

Jacques Salome considera ca reflectarea „ascultatorului” este supusa  catorva riscuri:

  • riscul deformarii – ce spun eu si ce se intelege
  • riscul interpretarii – ce sunt eu si ce decodifica celalalt prin propriile sale referentiale, imaginea sa despre mine, trecut comun
  • riscul recuperarii – un amestec intre ce spun si ceea ce celalalt stie deja sau gandeste
  • riscul integrarii intr-un discurs mai general in care nu ma mai recunosc
  • riscul apropierii – pentru a valida pozitia sa prin a mea

Ar trebui sa fim educati de mici si „antrenati” pentru „ascultarea centrata”, focalizata pe persoana care vorbeste si nu pe continutul discursului sau, pentru a-i da sentimentul ca este auzit si inteles. Este un mod de ascultare linistitor si reconciliant pentru cel care vorbeste si care se poate reconecta astfel cu ce exista in interiorul sau.

Imaginati-va un copil mic, frustrat, nervos, care se agita, plange, tipa – nu isi poate gestiona starea interioara pe care o traieste atunci cand il supara ceva; este speriat de propria criza si pentru a se linisti are nevoie doar de atentie.

Revenind la comunicarea dintre adulti – totusi … indiferent cat de gratificant ar fi pentru cineva, pe parcursul vietii, sa-si exprime gandurile si sentimentele in fata unei persoane care-l intelege, ramane un dor nesatisfacut de intelegerea fara cuvinte – dorul de cea mai timpurie relatie … relatia cu mama.

Am surprins modelul ascultarii perfecte in acest text de origine indiana:

“Cand iti cer sa ma asculti”

– autor necunoscut –

„Cand iti cer sa ma asculti, iar tu incepi sa-mi dai sfaturi, n-ai facut ce-ti ceream.

Cand iti cer sa ma asculti, iar tu incepi sa-mi spui de ce nu ar trebui sa simt asta, imi batjocoresti sentimentele.

Cand iti cer sa ma asculti, iar tu simti ca trebuie sa faci ceva pentru a-mi rezolva problema,

atunci ma abandonezi, oricat de ciudat ar parea.

Asculta, tot ce iti cer este sa ma asculti, nu sa vorbesti sau sa faci ceva; iti cer doar sa ma asculti.

Sfaturile sunt ieftine: pentru sase franci o sa am in acelasi ziar posta sentimentala si horoscopul.

Pot actiona singur; nu sunt neputincios. Poate un pic descurajat sau sovaitor, dar nu fara putere.

Cand faci pentru mine ceea ce pot si trebuie sa fac singur,  contribui la teama mea, imi accentuezi inadecvarea.

Dar cand accepti ca pe un simplu fapt ca simt ceea ce simt,

pot inceta sa te conving si pot incerca sa incep sa inteleg ce e in spatele sentimentelor „irationale”.

Daca asta e clar, raspunsurile devin evidente si nu am nevoie de sfaturi.

Sentimentele irationale devin inteligibile cand intelegem ce e dincolo de ele.

Poate de aceea rugaciunea functioneaza cateodata pentru unele persoane,

caci Zeul e mut.

El sau Ea nu da sfaturi, El sau Ea nu incearca sa aranjeze treburile.

El doar asculta si te lasa sa-ti rezolvi singur problema.

Atunci, te rog, asculta-ma si auzi-ma.

Iar daca vrei sa vorbesti, asteapta numai o clipa si te voi asculta….”

Sper ca totusi in acest mileniu al vitezei si al dezvoltarii mijloacelor de comunicare, sa invatam sa comunicam asa cum trebuie. Nu sa vorbim, nu sa aducem argumente contra parerii si sentimentelor celuilalt, ci sa comunicam cu acesta si prin ascultare, nu doar prin cuvinte si comportamente.

Te astept cu mult drag alaturi de noi la Gura Diham, in aceasta vara – vom invata impreuna secretele si avantajele  ascultarii, vom invata impreuna cum sa ascultam si sa fim ascultate de cei de langa noi, atunci cand avem aceasta nevoie in aparenta simpla.

Mona Georgescu, psiholog clinician


2


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Valin  October 7, 2011

    Sarut mainile, Mona.
    Ma bucura – intr-o masura dificil de exprimat – posibilitatea unui dialog, a unei confluente luminoase. Am cautat asta mult timp. Voi adauga un raspuns celui pe care tu mi l-ai dat. Cu ingaduinta ta voi avea si intrebari si dileme pe care cu timpul le voi clarifica. Iti sunt recunoscator pentru raspuns, sunt chiar impresionat de compozitie, de continutul spiritual, de lumina pe care o degaja.
    Cu ales respect,

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 9, 2011

      Ziua buna Valin, multumesc frumos pentru gandul pe care sunt onorata sa il primesc din partea ta. Ma bucur cand aflu ca numarul Cautatorilor este in crestere, eu insami sunt unul dintre acestia… Intrebarile potrivite ne vor aduce si raspunsuri potrivite, eu sunt convinsa de acest lucru. Exista nu doar un timp exterior si un ritm exterior, exista un timp interior, un ritm interior – cred ca acestea sunt cele carora trebuie sa le acordam cata mai multa atentie … Iti doresc sa se intample totul asa cum este potrivit drumului tau. Pe curand, cu mult drag!

      (reply)

Add a Comment