Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Apel catre (cei mai multi) barbati: ”Nu va mai purtati ca barbatii!”

Apel catre (cei mai multi) barbati: ”Nu va mai purtati ca barbatii!”

De cate ori am auzit, fiecare dintre noi, urmatoarele afirmatii: ”poarta-te ca un barbat”, ”baietii nu trebuie sa planga”, ”fetele sunt mai sensibile”, ”baietii sunt mai atenti”, ”fetele se ratacesc usor”, ”baietii sunt mai obraznici decat fetele si trebuie tinuti din scurt”, ”fetele au voie sa planga” , ”fetele nu trebuie sa se joace cu baietii”, ”baietii nu trebuie sa se joace cu jocurile fetelor”, ”baietii trebuie sa aiba initiativa”, ”fetele trebuie sa respecte regulile si sa se conformeze” … pana la ”barbatii pot fi infideli si li se permite sa insele”, ”barbatul trebuie sa fie dur, dominator”, ”femeia trebuie sa se supuna barbatului”, ”femeile nu au voie sa insele” … convingeri limitative si prejudecati la care cei mai multi oameni adera inconstient, fara sa le puna la indoiala. Prejudecati pe care le transfera propriilor copii, din nefericire, mentinand tipare disfunctionale de gandire si comportament in raport cu sexul opus.

Implicatiile psiho-sociale ale prejudecatilor care stau la baza modului diferit in care sunt crescuti si educati copiii in functie de gen, se reflecta in abilitatile lor cognitive, motorii, de invatare, emotionale, sociale, in autocontrolul comportamental, in educatia sexuala si in orientarea pentru cariera.

Toate barierele de gen au atat avantaje cat si dezavantaje in procesul de educare, dezvoltare si invatare, reflectandu-se in toate aspectele vietii, insa la modul cel mai dur, reflectandu-se in cadrul cuplurilor si in familii, mentinand in mod tacit relatii toxice si o lupta intre sexe, lupta ce pare a nu se sfarsi niciodata.

In viata de cuplu, in general, femeile sunt cele care simt cel mai mult ”pe pielea lor” aceste consecinte. Majoritatea femeilor cu care lucrez au povesti de viata dure, povesti de viata in care barbatii pe care si i-au ales isi permit cu atata usurinta sa le domine, sa le controleze, sa fie violenti, agresivi, batjocoritori – si asta nu numai cand in relatie/familie ei sunt cei care detin controlul din punct de vedere financiar. Astfel de comportamente au la baza prejudecatile societatii si culturii in care traim, si sunt sustinute, din nefericire, si de biserica, prin frica pe care o induce aceasta institutie in special femeilor vulnerabile din punct de vedere emotional.

Am lucrat si lucrez cu oameni care nu sunt nici pe departe fericiti tocmai pentru ca sunt indoctrinati cu atatea prejudecati care separa cele doua sexe si le invrajbesc unul impotriva altuia – nu au o viata implinita, nu vad un viitor mai frumos pentru ei insisi, in raport cu partenerii lor. Parteneri crescuti si educati in baza acelorasi prejudecati si bariere de gen. Si totusi, cei mai multi oameni s-au obisnuit sa treaca de la un sacrificiu la altul, in baza multimii de prejudecati pe care societatea le-a emis si le mentine in continuare. 

Daca devenim constienti de fortele acestor prejudecati si de influenta lor asupra vietii noastre, vom simti si nevoia de a ne dezvolta capacitatea de a schimba acele atitudini care ne perturba relatiile cu noi insine si cu lumea din jurul nostru, cu precadere relatiile cu partenerii nostri de viata.

Despre cercul vicios al prejudecatilor care stau la baza acceptarii, din partea femeilor, a unor astfel de comportamente si cum se pot gestiona astfel de situatii, vom discuta pe larg in timpul editiei nr.6 a taberei SENS din acest an, o tabara de psihologie, dezvoltare personala si evolutie spirituala dedicata femeilor. Tabara are loc in perioada 6-9 August 2015, iar detaliile sunt aici: http://www.minunemica.eu/proiect-pentru-femei-sens-gura-diham-6-9-august-editia-6/

Experientele taberelor anterioare au fost cu totul aparte, am cunoscut Femei extraordinare si abia astept sa cunosc si urmatoarele Suflete ce vor veni alaturi de noi! Inscrierile pentru editia din acesta an sunt deschise si va astept cu mult drag alaturi de noi!

Femeile care au participat pana acum la cele cinci editii ale programului SENS, au reusit sa iasa din scenariile suferintei, au reusit sa paraseasca zona nefericirii, a depresiei si anxietatii, si sa paseasca incet, dar sigur, in spatiul mai luminos al vietii – al vietii lor. Le multumesc tuturor pentru increderea acordata si ma bucur din tot sufletul pentru ca au cautat, unele dintre acestea cu timiditate, altele cu un mare curaj, usa de iesire din calatoria numita ”suferinta”. Ma bucur enorm pentru ca au gasit calea catre o viata psihica echilibrata, catre relatii frumoase si sanatoase, pentru ca au gasit parteneri de viata care sa le iubeasca, sa le respecte, sa le aprecieze si sa le admire. Ma bucur pentru ca aceste femei au invatat sa nu se (mai) teama de iubire, de singuratate sau de saracie si pentru ca acum isi traiesc viata frumos, avand curajul de a-si implini visele.

Pentru ca am primit solicitari speciale, o buna parte din programul taberei SENS din acest an se va concentra pe urmatoarele teme de interes pentru participantele carora te invit sa te alaturi:
– femeia si frica de singuratate,
– femeia si frica de imbatranire,
– relatii de cuplu – intre normalitate si patologie,
– cuplul ca relatie psihologica
– fidelitate, infidelitate, sexualitate, senzualitate in cuplu
– sacrificiul si compromisul, minciuna si manipularea in relatii,
– violenta si abuzul in relatii,
– singuratea in doi,
– relatia cu parintii si modul in care ne influenteaza alegerile,
– frica de saracie si cum te poate bloca in relatii toxice,
– cariera si viata personala,
– cariera si relatia de cuplu,
– angajamente, responsabilitati si asumarea acestora in relatii.

Te invit sa consulti informatiile despre acest proiect dedicat femeilor, aici: http://www.minunemica.eu/proiect-pentru-femei-sens-gura-diham-6-9-august-editia-6/

timelinesens3.jpg

De asemenea, invit barbatii si femeile sa urmareasca acest discurs, apoi sa reflecteze pret de cateva clipe la lumea frumoasa in care am putea trai daca am renunta la barierele de gen care ne despart.

”Am crescut în New York, între Harlem şi Bronx. Crescând ca băiat, eram învăţaţi că bărbaţii trebuie să fie tari, trebuie să fie puternici, trebuie să fie curajoşi, dominatori – fără durere, fără emoţii, cu excepţia furiei — şi în mod sigur fără frică — că bărbaţii au responsabilități, ceea ce înseamnă că femeile nu au; că bărbaţii conduc, şi tu ar trebui doar să ne urmezi şi să faci ce spunem noi; că bărbaţii sunt superiori, femeile sunt inferioare; că bărbaţii sunt puternici, femeile sunt slabe; că femeile au mai puţină valoare –proprietatea bărbaţilor — şi obiecte, în mod special obiecte sexuale. Mai târziu am aflat că asta erasocializarea colectivă a bărbaţilor, mai bine cunoscută ca fiind “cutia de bărbat”. Vedeţi, această cutie de bărbat are în ea toate ingredientele a cum definim ce înseamnă să fii bărbat. Acum aş vrea să spun şi că, fără îndoială, sunt câteva minunate, minunate, absolut minunate lucruri, despre a fi bărbat. Dar în acelaşi timp, sunt multe chestii care sunt pur şi simplu sucite. Şi chiar trebuie să începem să le provocăm, să ne uităm la ele şi să ne implicăm în procesul de deconstrucţie, redefinire, a ceea ce am ajuns să cunoaştem ca bărbăţie.

Ei sunt copiii mei acasă, Kendall şi Jay. Au 11 şi 12 ani. Kendall e mai în vârstă decât Jay cu 15 luni. A fost o perioadă de timp ân care soţia mea, o cheamă Tammie, şi cu mine, am fost foarte ocupaţi şi tip, bam, bum: Kendall şi Jay. (Râsete) Şi când aveau aproximativ cinci şi şase ani, patru şi cinci, Jay putea veni la mine, venea la mine plângând. Nu conta de ce plângea, se putea urca pe genunchiul meu, se putea şterge de mâneca mea, și plângea până-i trecea. Tata are grijă de tine. Asta-i tot ce-i important.

Acum Kendall pe de altă parte — şi cum am spus, are doar 15 luni mai mult decât ea — el venea la mine plângând, e ca şi cum de îndată ce-l auzeam plângând, mi se punea un văl pe faţă. Îi acordam probabil 30 de secunde, ceea ce înseamnă că, până ajungea la mine, spuneam deja lucruri ca: “De ce plângi?Ţine-ţi capul sus. Uite-te la mine. Explică-mi ce s-a întâmplat. Spune-mi ce nu-i bine. Nu te pot înţelege.De ce plângi?” Şi din frustrarea mea a rolului meu şi a responsabilităţii de a-l construi ca un bărbat care să se potrivească acestor instrucţiuni şi acestor structuri care definesc cutia de bărbat, mă trezeam spunând lucruri ca, “Du-te la tine-n cameră. Hai du-te, du-te la tine în cameră. Stai jos, adună-te şi vino înapoi şi vorbeşte-mi când îmi poţi vorbi ca un – ” Ce? (Audienţa: Bărbat) “ca un bărbat”. Şi el are cinci ani. Şi cum evoluam în viaţă, îmi spuneam, “Dumnezeule, ce-am păţit? Ce fac? De ce aş face asta?” Şi mă gândesc înapoi. Mă gândesc înapoi la tatăl meu.

Era o vreme în viaţa mea când am avut o experienţă foarte tulbure în familia noastră. Fratele meu, Henry, a murit tragic când eram adolescenţi. Stăteam în New York, cum am spus. Stăteam în Bronx la vremea aceea. Şi înmormântarea a fost într-un loc numit Long Island, era la vreo două ore afară din oraş. Şi în timp ce ne pregăteam să venim înapoi de la înmormântare, maşinile s-au oprit la baie să lase oamenii să se pregătească pentru drumul lung înapoi în oraş. Şi limuzina s-a golit. Mama mea, sora mea, mătuşa mea, toate au ieşit, dar tatăl meu și cu mine am rămas în limuzină. Şi imediat ce-au ieşit femeile, a izbucnit în plâns. N-a vrut să plângă în faţa mea. Dar ştia că n-o să reuşească să se abţină până în oraş,şi era mai bine să fiu eu, decât să-şi permită să exprime aceste sentimente şi emoţii în faţa femeilor. Şi acesta e un bărbat care, acum 10 minute, şi-a pus fiul adolescent în pământ — ceva ce nici măcar nu-mi pot imagina. Ce-mi rămâne în memorie cel mai puternic e faptul că-şi cerea scuze de la mine pentru că plângea în faţa mea. Şi în acelaşi timp, mă sprijinea, încurajându-mă, pentru că nu plângeam.

Am ajuns să mă uit la asta ca la o frică pe care o avem ca bărbaţi, această frică care ne paralizează,ţinându-ne prizonieri în această cutie de bărbat. Îmi amintesc vorbind unui băiat de 12 ani, un jucător de fotbal, şi l-am întrebat, am spus, “Cum te-ai simţi dacă, în faţa tuturor jucătorilor, antrenorul tău ţi-ar spune că joci ca o fată?” Acum, mă aşteptam să spună ceva de genul, aş fi trist, aş fi furios, aş fi supărat, sau ceva de genul ăsta. Nu, băiatul mi-a spus – băiatul mi-a spus, “M-ar distruge”. Şi mi-am spus, “Doamne, dacă l-ar distruge să fie numit fată, ce îl învăţăm despre fete?”

M-a dus înapoi la o vreme când aveam vreo 12 ani. Am crescut într-un apartament ieftin închiriat în oraş. La vremea asta stăteam în Bronx. Şi în clădirea de lângă cea în care locuiam, era un tip numit Johnny.Avea vreo 16 ani, şi noi aveam toţi vreo 12 ani — băieţi mai tineri. Şi el îşi petrecea timpul cu noi, băieţii mai tineri. Şi tipul ăsta, avea intenţii rele. Era genul de copil despre care părinţii ar trebui să se întrebe,”Ce face băiatul ăsta de 16 ani cu băieţii ăştia de 12 ani?” Şi petrecea mult timp făcând rele. Era un copil cu probleme. Mama lui a murit de la o supradoză de heroină. Era crescut de bunica lui. Tatăl lui nu era acasă. Bunica lui avea două slujbe. Era singur acasă mult timp. Dar trebuie să vă spun, noi băieţii tineri,ne uitam cu respect la tipul ăsta. Era formidabil. Era straşnic. Asta spuneau surorile, “Era grozav”. Făcea sex. Ne uitam toţi cu respect la el.

Deci într-o zi, sunt în faţa casei făcând ceva – mă jucam, făceam ceva – nu mai ştiu ce. El se uită pe geam, mă cheamă sus, imi spune, “Hei, Anthony.” Îmi spuneau Anthony când creşteam. “Hei, Anthony, vino sus.” Johnny te cheamă, te duci. Deci alerg până sus. Şi el deschide uşa, mă întreabă, “Vrei puţin?”Acum, am ştiut imediat ce vroia să spună. Pentru că pentru mine, crescând la vremea aceea, şi relaţia noastră cu această cutie de bărbat, vrei puţin însemna unul din două lucruri, sex sau droguri – şi noi nu luam droguri. Acum cutia mea, cardul, cardul cutiei de bărbat, a fost imediat în pericol. Două lucruri: Unul, n-am făcut niciodată sex. Nu vorbim despre asta ca bărbaţi. Îi spui doar celui mai bun, celui mai apropiat prieten, jurat să ţină secretul toată viaţa, prima oară când ai făcut sex. Pentru tot restul lumii, ne purtăm de parcă am făcut sex de când aveam doi ani. Nu există prima oară. Celălalt lucru pe care nu i-l puteam spune era că nu voiam. Asta e şi mai rău. Noi ar trebui să fim mereu la pândă. Femeile sunt obiecte, în special obiecte sexuale.

Deci nu-i puteam spune asta. Deci, cum ar spune mama mea, să spunem pe scurt. I-am spus lui Johnny pur şi simplu, “Da”. Mi-a spus să merg în camera lui. Mă duc în camera lui. Pe patul lui e o fată din cartier numită Sheila. Are 16 ani. E goală. Era ce ştiu azi ca fiind bolnavă mintal, funcţionând uneori mai bine decât alteori. Aveam o colecţie de nume neadecvate pentru ea. Oricum, Johnny doar terminase de făcut sex cu ea. Ei bine, de fapt a violat-o, dar el ar spune că a făcut sex cu ea. Pentru că, deşi Sheila nu spunea niciodată nu, nu spuneam nici da vreodată.

Deci îmi oferea oportunitatea să fac acelaşi lucru. Deci când intru în cameră, închid uşa. Oameni buni, sunt pietrificat. Stau cu spatele în uşă pentru ca Johnny să nu poată da buzna în cameră şi vedea că nu fac nimic. Şi stau acolo suficient de mult încât să pară că am făcut ceva. Deci nu mai încerc să-mi dau seama ce am de făcut, încerc să-mi dau seama cum să ies din cameră. Deci cu cei 12 ani de înţelepciune, îmi desfac pantalonii, ies din cameră. Şi iată, în timp ce eram în cameră cu Sheila, Johnny era la fereastră chemând băieţii sus. Deci acum era o sufragerie plină de băieţi. Era ca o cameră de aşteptare la medic. Şi m-au întrebat cum a fost. Şi le-am spus, “A fost bine.” Şi îmi închei pantalonii în faţa lor, şi mă îndrept spre uşă.

Acum spun asta cu remuşcare, şi eram plin de remuşcări la vremea aceea, dar eram nehotărât pentru că, în timp ce simţeam remuşcare, eram emoţionat, pentru că n-am fost prins, dar ştiam că mă simt prost în legătură cu ce se întâmpla. Această frică de a ieşi din cutia de bărbat m-a acoperit în totalitate. Era mai important pentru mine, eu şi cardul cutiei mele de bărbat decât Sheila şi ce i se întâmpla ei.

Văzuţi colectiv, noi ca bărbaţi suntem învăţaţi să punem mai puţină valoare în femei, să le vedem ca proprietate şi ca obiecte ale bărbaţilor. Vedem asta ca o ecuaţie care egalează violenţa împotriva femeilor. Noi ca bărbaţi, bărbaţi buni, marea majoritate a bărbaţilor, funcţionăm pe principiul acestei socializări colective. Ne vedem ca separaţi de ea, dar suntem foarte mult o parte a ei. Vedeţi, am ajuns să înţelegem că mai puţină valoare, proprietatea şi obiectificarea sunt fundaţia şi că violenţa nu se poate întâmpla fără ea. Deci suntem foarte mult atât parte a soluţiei cât şi problema însăși. Centrul pentru controlul bolilor spune că violenţa bărbaţilor faţă de femei este la proporţii epidemice, este preocuparea numărul unu în sănătatea femeilor în ţara asta şi peste hotare.

Deci rapid, aş vrea doar să spun, aceasta este iubirea vieţii mele, fiica mea Jay. Lumea pe care mi-o imaginez pentru ea, cum vreau să se poarte bărbaţii? Am nevoie de susţinerea voastră. Am nevoie de voi. Am nevoie să lucraţi cu mine şi eu să lucrez cu voi în modul în care ne creştem fiii şi-i învăţăm să fie bărbaţi – că este în regulă să nu fii dominator, că este în regulă să ai emoţii şi sentimente, că este în regulă să promovezi egalitatea, că este în regulă să ai femei cu care eşti doar prieten şi asta-i tot, că este în regulă să fii întreg, că eliberarea mea ca bărbat este legată de eliberarea ta ca femeie.

Îmi amintesc întrebând un băiat de nouă ani “Cum ar fi viaţa ta pentru tine, dacă nu ar trebui să aderi la această cutie de bărbat?” El mi-a spus, “Aş fi liber.”

Vă mulţumesc oameni buni.”

Tony Porter, A CALL TO MEN

SURSA: TED.com 

banner cabinet

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment