Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Alo, Centrala!

Alo, Centrala!

“Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.

Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era “Alo, Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.

“Alo, Centrala” putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea cu acest duh inchis intr-o sticla a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit  un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.

Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche.

“Alo, Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: “Centrala.”

“Mi-am ranit degetul…” – m-am smiorcait eu in telefon, iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.

“Mamica ta nu este acasa?” – urma intrebarea.

“Nu este nimeni acasa in afara de mine…” – am bolborosit.

“Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea.

“Nu” – i-am raspuns. “M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau…”

“Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea.
I-am spus ca pot.

“Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel” – spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem “Alo Centrala” pentru orice.

I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. .. M-a ajutat si la matematica…

Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte mananca fructe si alune.

A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat “Alo Centrala” si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, “De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?”

Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, “Wayne, tine minte intotdeauna,  ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta.”

Alta data la  telefon: “Alo, Centrala!”

“Centrala” – mi-a raspuns vocea cunoscuta.

“Cum se scrie cuvantul fix?” – am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea  foarte mult prietena mea… “Alo, Centrala” ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa.

N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.

Devenisem adolescent, dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. .. Adesea, in momente de incertitudine si neputinta, mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.

Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile la colegiu. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: “Alo, Centrala!”

Miraculos, am auzit aceasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. “Centrala.”
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: “Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?”
O pauza lunga.

Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns:

“Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum.”

Am ras.

“Deci tu esti, intr-adevar ” – i-am spus. “Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea.”

“Iar eu ma-ntreb” – zise ea, “daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi…”

I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si  am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
“Cu placere” – mi-a spus ea. “Intreaba de  Sally.”

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la “Informatii” . Am intrebat de Sally.

“Sunteti un prieten?” – m-a intrebat.

“Da, un foarte vechi prieten…Wayne …”

“Imi pare rau sa-ti spun asta” – mi-a spus ea. “Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.”

Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus: “Un  minut, ai spus ca te cheama Wayne?”

“Da” – i-am raspuns.

“Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru dumneata… L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc.”

Mesajul ei era: “Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va stii la ce ma refer.”

I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.

Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.

A cui viata ai atins-o astazi?”

– material primit pe e-mail –

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. petronela  February 8, 2012

    impresionant!
    desi poposesc in coltisorul tau de suflet destul de des,aceasta povestire mi-a scapat..poate si pentru ca azi aveam nevoie sa o aud mai mult ca niciodata..
    iti multumesc,Minune!

    (reply)

Add a Comment