Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Adolescentul si parintii sai

Adolescentul si parintii sai


Adolescenta este una dintre etapele delicate de viata prin care trece o persoana. La aceasta varsta, conflictele dintre adolescent si familia sa sunt mai amplificate decat in perioada anterioara si de asemenea, pe fondul adolescentei pot aparea la suprafata si anumite tulburari care pana in aceasta etapa au trecut neobservate de catre parinti, desi radacinile lor sunt foarte timpurii.

In general, parintii de adolescenti nu sunt foarte pregatiti sa isi asume responsabilitatea pentru propria contributie la conflictele si/sau tulburarile de comportament ale copiilor lor. Din experienta pe care o am in acest domeniu, asist, in continuare, la o devalorizare a adolescentului, la o dominare si o manipulare a sa, si, de asemenea, la o compensare nesanatoasa, din partea parintilor, a micilor sau marilor neatentii pe care le-au avut in cresterea si educarea copiilor.

Ca si in cazul copilului, nu putem vorbi despre adolescent si problematica sa, fara a ne raporta la familia din care acesta provine, fara a ne raporta la mediul in care acesta traieste, si fara a ne raporta cu precadere la relatia acestuia cu mama sa.

Adolescentul este o persoana care isi reclama cu vehementa autonomia si individualitatea, dar care ramane dependent de cadrul familial al copilariei.

Ca parinte, munca ta este aceea de a-ti ajuta copilul/adolescentul sa dobandeasca acele competente sociale si de viata care sa ii ofere autonomia de care va avea nevoie mai tarziu, sa invete sa-si canalizeze vointa si motivatia in directii pozitive, sa-l ajuti la rezolvarea problemelor, sa il inveti deprinderi de viata, sa respecte mediile in care va fi nevoie sa se integreze si sa coopereze cu ceilalti.

Prin pedeapsa, copilul/adolescentul tau, nu va invata aceste lectii vitale. Insa prin disciplina pozitiva si, bineinteles, iubire, va reusi.

De asemenea, un efect vizibil al muncii tale de parinte este nivelul sanatos al stimei de sine a copilului/adolescentului tau. Acest aspect se reflecta in toate domeniile vietii lui, prin: limbajul folosit, atitudinea fata de parinti, scoala, prietenii cu care relationeaza, activitatile sale de timp liber.

In opinia mea, in ansamblul abordarii clinice, evaluarea mediului familial al unui adolescent aflat in dificultate este absolut necesara – indiferent de natura acestei dificultati: de invatare, de relationare/socializare, de adaptare la situatii noi, etc.  

Ma voi referi, in acest articol, cu precadere la cauzele psihologice ale dificultatilor prin care trec adolescentii, dificultati ce sunt asociate diverselor indicii ale ”patologiei” familiale: divortul parintilor, neintelegeri dintre parinti, istoricul de boala al unuia dintre parinti, boala mentala a unuia dintre parinti, instabilitatea emotionala, comportamentala a parintilor etc. – indiferent ca este vorba despre adolescenti care consuma droguri, despre conduitele nevrotice sau psihopatice sau despre tentative de suicid.

Din literatura de specialitate si din ceea ce afirma adolescentii in cadrul consultatiilor, exista un procent foarte ridicat al insatisfactiei pe care ei o simt in legatura cu parintii lor: fie sunt prea severi, fie prea toleranti, prea accesibili sau prea intruzivi, invazivi, dorind sa controleze viata copilului/adolescentului, sufocandu-l pe acesta.

Pe fondul acesta, cu cat adolescentul are un comportament patologic sau deviant mai puternic manifestat, cu atat relatiile dintre acesta si parinti par sa fie mai nesatisfacatoare, conflictuale sau mediocre.

Si totusi, aceasta stare de conflictualitate face parte din miscarea psihoafectiva a adolescentului. Cu atat mai mult cu cat la aceasta varsta este foarte greu sa i se mai impuna reguli si sa i se aloce responsabilitati, daca pana acum acestor aspecte nu li s-a acordat importanta cuvenita. Este tarziu sa se mai responsabilizeze si sa suporte consecintele nerespectarii unor reguli in familie, daca aceasta responsabilizare nu a fost traita sau a fost traita doar ocazional.

De obicei, familiile care aduc adolescentii la consultatii, considera ca educarea este responsabilitatea psihologului. De asemenea, considera ca este tot responsabilitatea psihologului sau a psihoterapeutului sa ‘’repare’’ lucrurile care nu functioneaza intre parinti si adolescenti.

Nu, nu este responsabilitatea psihologului sa il educe pe copil sau pe adolescent.

Responsabilitatea acestuia este sa aduca putina lumina in ‘’talmes-balmesul’’ din familie, cu riscul de a scoate la lumina tocmai ceea ce parintii nu vor sa vada si continua sa ‘’ascunda sub pres’’: adica propriile limite, orgoliile uriase si devalorizarea pe care o practica in relatie cu copilul lor. Pe care, desigur, il iubesc. Si pe care, desigur, atunci cand isi pierd cu usurinta controlul, il jignesc cu si mare usurinta, netinand cont ca o singura vorba spusa ‘’la nervi’’, il poate traumatiza pe copil pe termen lung sau poate pe viata. Pe buna dreptate, adolescentul intreaba: ‘’Oare ai mei chiar ma iubesc? Si daca ma iubesc, de ce ma jignesc in halul asta?’’

Ileana Vulpescu spune atat de frumos: ”Pentru un parinte nimc nu este mai important decat să fie iubit de copilul lui. Daca nu stii sa-l faci sa te iubeasca, e o cauza pierduta.”

Daca ai inceput deja sa consulti un psiholog pentru a te ajuta sa imbunatatesti relatia cu copilul tau, fii dispus/a sa accepti ca, desi, poti fi un bun angajat, o sotie perfecta, un sot minunat, un coleg extraordinar de birou, ca parinte … nu te descurci.

Nu te astepta ca psihologul sa te valideze, sa iti confirme corectitudinea comportamentului si atitudinii pe care o ai fata de copilul tau si nu te astepta ca pe fondul consultatiilor copilului tau sa ai o viata linistita.

Nu te astepta ca psihologul sa faca ce vrei tu, ce ii sugerezi tu sa faca in timpul consultatiei si sa manipuleze copilul, asa cum faci tu acasa. Mai ales cand si eviti sa participi la consultatii si atunci cand reapari, brusc, incepi sa dictezi mersul consultatiilor.

Adolescentul de astazi este foarte inteligent, deja stie care sunt problemele emotionale ale parintilor sai, astfel incat este dificil sa mai ‘’fie dus de nas’’ si sa accepte cu usurinta ca tot ce nu merge bine in familie se intampla din cauza sa. Mai mult, din generatia actuala de adolescenti, cei mai multi stiu foarte bine sa profite de pe urma neatentiilor parintilor, sa isi ‘’inventeze’’ probleme pentru care sa ii invinovateasca pe parinti si de care apoi nu mai pot scapa. Consecinta? Pe langa faptul ca parintii transfera pe copii propriile idealuri, neimpliniri, asteptari, ajung sa se simta vinovati si pluseaza cu diverse gesturi costisitoare. Contribuie ei insisi la crearea unui cerc vicios din care nu prea mai pot iesi cu usurinta si fara conflicte.

In general, parintele cu care adolescentul cu tulburari de comportament are cele mai mari conflicte este mama. Iar aceste probleme se afla, de cele mai multe ori, la nivelul valorilor. Pentru ca da, si adolescentul are dreptul la propria sa scala de valori, la propria sa demnitate.

Nu degeaba, un mare maestru spiritual, George Gurdjieff, nu primea noi adepti pana nu isi rezolvau conflictul pe care acestia il aveau cu propria mama.

Iubire-ura, ambivalenta afectiva la adolescenta

In psihanaliza, Anna Freud aminteste faptul ca ‘’pentru un adolescent este normal sa aiba un comportament incoerent si imprevizibil pentru o perioada lunga …, sa isi iubeasca parintii, sa ii urasca, sa se revolte impotriva lor si sa depinda de ei, sa fie profund rusinat de mama sa in fata celorlalti si, intr-un mod inexplicabil sa isi doreasca sa ii vorbeasca cu inima deschisa … Trebuie sa i se lase timpul si libertatea de a-si gasi singur drumul. Parintii sunt cei care au cu adevarat nevoie de ajutor si de sfaturi pentru a putea depasi situatia.’’

Conflictul cu parintii ca parte componenta a ‘’crizei adolescentei’’

De-a lungul adolescentei copilului lor, personalitatea parintilor este pusa in discutie, aceasta fiind manifestarea clinica si comportamentala a reorganizarii intrapsihice, mai ales a remodelarii imaginilor parentale.

De asemenea, in tulburarile de comportament ale adolescentilor, un rol masiv il are mama fobica, mama cu istoric de boala foarte incarcat, mama care nu isi poate controla/constientiza propriile fobii, propriile frici, transmitandu-le copilului si generandu-i acestuia frici cu care acesta nu stie ce sa faca, si care vor sta la baza viitoarelor sale tulburari obsesiv-compulsive. De obicei radacina acestor tulburari obsesiv-compulsive este foarte adanca, iar cauzele se pot pierde in timp. Cel mai comod tratament – comod pentru parinti, din pacate – este cel psihiatric.

Uneori raman uimita de felul in care parintii accepta, cu atata lejeritate, sa administreze tratamente psihiatrice propriilor copii, ignorand faptul ca o pastila nu este o banala supa instant chinezeasca, si ca nu pastila ajuta, ci propria schimbare de comportament si atitudinea pe care o au ei insisi fata de copil si, pana la urma, fata de viata.

La vremea adolescentei, este greu sa iti convingi parintii si, in acelasi timp, chiar si pe tine, ca nu mai ai atata nevoie de ei si ca sunt diferiti, ca aveti o legatura diferita de legatura pe care ati avut-o in copilarie.

De obicei, mamei ii este foarte greu sa accepte acest nou comportament al adolescentului. De cele mai multe ori, mamele de adolescenti sunt cele care afirma, mult mai frecvent decat tatii: ‘’fiul/fiica mea nu mai este ca atunci cand era mica’’, ‘’fiica/fiul ma respinge, nu ma asculta, nu face ce ii spun eu’’. Si, in mod deloc surprinzator, cele mai multe mame de adolescenti reusesc sa atraga in acest joc psihologic si sotii, respectiv tatii adolescentilor lor.

Ce mesaj transmite acest tip de parinte? Ca acel copil nu are voie sa creasca! ‘’Nu ai voie sa cresti!’’ acesta este mesajul pe care copiii/adolescentii il primesc. Un mesaj cat se poate de nesanatos pentru dezvoltarea/maturizarea celui care il receptioneaza: copilul, respectiv adolescentul. Lucru care nu face decat sa afecteze stima de sine a copilului lor, sa duca la formarea unei personalitati evitante, care nu isi poate asuma responsabilitati si care va ajunge, incet-incet, sa isi manipuleze parintii, fara nici cea mai mica remuscare. Si nu, nu este vina sa.

Aspectele care intervin in evolutia relatiei dintre adolescent si parinti, au legatura cu:

  • transformarile corporale generate de pubertate,
  • accederea la maturitatea sexuala,
  • retrezirea conflictului oedipian,
  • refuzul de a mai adera la imaginea de copil propusa in trecut de parinti,
  • cautarea identificatorie in cadrul grupului de prieteni,
  • admiratia unui strain.

Lidz afirma ca “adolescentul poate avea nevoie sa isi deprecieze parintii, dar nu doreste sa distruga modelul pe care acestia i-l ofera. Stima de sine este strict legata de stima pe care o are pentru parintii sai. Trebuie sa treaca peste imaginea parintilor omniscienti si perfecti pe care si-a format-o in copilarie; dar are inca nevoie de un parinte cu care sa se poata identifica si care ii va fi model in viata de adult, si, de un alt parinte a carui afectiune si admiratie sa o caute.”

In functie de evolutia adolescentilor, o parte dintre parinti realizeaza ca este necesar sa isi schimbe atitudinile si exigentele fata de copiii lor in aceasta etapa de viata, incercand sa il insoteasca pe adolescent in criza pe care o traverseaza.

Exista si situatii cand opozitia dintre adolescent si parinti atinge cote foarte mari, adolescentul manifestand opozitie fata de toti adultii, fata de intreaga societate, interactiunile devin rigide iar adolescentul se precipita in conduite din ce in ce mai patologice sau reprobabile din punct de vedere social.

Conflictele adolescentilor sunt adesea centrate privilegiat pe unul dintre parinti, prin mentinerea unei relatii de cele mai multe ori satisfacatoare intr-un anumit domeniu de interes comun; localizand conflictul intre el si parinti, adolescentul menajeaza bunicii si fratii (in familiile in care aceasta configuratie este prezenta).

De asemenea, pentru ca argumentele adolescentului nu sunt luate in seama de parinti (”tu esti copilul meu, eu sunt mama/tatal tau si  stiu mai bine”), acesta foloseste pe post de ”scut de aparare” persoane semnificative pentru el,   persoane ce i-au aratat increderea lor si care il sustin (bunici, unchi, matusi, farti/surori, profesori, meditatori, psihologi – atunci cand e cazul). Acesta este un semnal care da cont de modul in care adolescentul incearca sa isi apere teritoriul, o aparare care ascunde de fapt, o serie de adevaruri incomode pentru parinti.

In tot contextul acestei perioade delicate a vietii sale, adolescentul este pus in situatia de a infrunta o situatie paradoxala:

– pe de o parte, trebuie sa se desprinda de parinti pentru a-si putea gasi identificarea adulta,

– pe de alta parte, nu poate sa isi regaseasca fundamentele identitatii decat prin intermediul inscrierii in mitul familial.

Desi greu de acceptat, conflictul dintre adolescenti si parinti are un rol maturizant, ca urmare a respectului barierei inter-generationale si prin inscrierea individului intr-un mit familial.

Conflictul parinte-adolescent este un rezultat al procesului adolescentei si o dovada a dificultatilor ce tin si de parinti, si de adolescent.

Tocmai de aceea, daca ai ajuns in acest moment critic cu adolescentul tau, sustinerea specializata din partea unui psiholog iti poate fi de un real folos in aceasta etapa.

Mona Georgescu

Psiholog clinician de orientare psihanalitica – specializare in psihanaliza si psihoterapia copilului si adolescentului. 

Consilier NLP Integrativ pentru Femei. Trainer Dezvoltare Personala.

0722.501050, lucia_mona_georgescu@yahoo.com

banner cabinet
*Nota: Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea acestui text, prin mijloace mecanice sau electronice, partial sau in intregime, este interzisa.

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu