Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Acasa mea … aiurea

Acasa mea … aiurea

“Trăim, ne bucurăm, suferim, căutăm, dorim. Renunţăm, ne revoltăm, o luăm de la început, trudim, strălucim, ne şifonăm. Ne doare, ne alină. Ne miră. Zâmbim.

Ne grăbim… ignorăm. Ne trezim singuri. O amintire a ceva necunoscut încă ne cheamă. Căutăm iar, ne e dor, curg şi lacrimi în răstimpuri.

Grăbim ritmul, parcurgem şi mai multe distanţe, tot mai departe.

Din când în când ne îndrăgostim… e bucurie , calm , frumos, râset, luciri în ochi şi în fiinţa noastră toată. Toţi am ajuns aici.

E o răspântie de unde pornesc două drumuri: unul e al cunoaşterii de sine, celălalt al ocultării sinelui.

E ca în povestea cu Oraşul bucuriei: atâta timp cât vom ignora interiorul nostru, cât nu vom reuşi să ne cunoaştem deplin, vom merge pe cărarea cenuşie.

Poate că de fapt e o iubire minţită, şi constatăm cu surprindere că se repetă aceleaşi scenarii triste.

Alţi oameni, aceleaşi finaluri.

Cărarea cealaltă ne poate aduce surpriza armoniei depline. Ştiind cine suntem noi cu adevărat în toate ale noastre, ştiind ce nevoi avem în plan spiritual, fizic şi sufletesc vom afla şi care ne este jumătatea. Există iubiri fericite pe termen nelimitat.

ACASA MEA este sentimentul de armonie deplină. Îmi apare sporadic în momente în care una din nevoile fiinţei mele este satisfăcută şi îi spun fericire.

O caut adeseori aiurea: în ceea ce vine din afară şi îmi bucură simţurile , sau spiritul, sau sufletul.

O singură dată am avut sentimentul că acasa mea este într-un alt suflet.

De multe ori până atunci era echivalentă cu toate victoriile asumate. Şi nu înţelegeam noima când dura puţin şi iar mă trezeam pribegind pe un drum vitreg spre ACASA MEA.

Dar dacă greşeam tocmai căutând şi pribegind AIUREA?

Dacă noi toţi suntem cumva ca într-o „deplasare spre roşu” perpetuă îndepărtându-ne de noi înşine?

Dacă ceea ce căutăm nu este în alte galaxii, în alte civilizaţii, în alte ţări, în alte oraşe, în toţi oamenii?

Dacă ACASA NOASTRĂ este în noi înşine?

Dacă atunci când ne vom cunoaşte pe noi cu adevărat vom  fi alături de fiinţa noastră geamănă în ACASA NOASTRĂ?

Dacă tocmai astfel , pornind de la fiecare dintre noi, de la fiecare ACASĂ găsită la nivel individual, am întregi ACASA natală a întregului Pământ?”

Oana Cozea

sursa: aici


2


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Eugenia  July 12, 2010

    Acasa cu noi insine ar trebui sa fie suficient, ar trebui sa ne aduca aminte de unitatea cu Creatorul nostru suprem si cu toate celelalte create de El (plante, animale, apa, soare, nori, luna, Pamantul nostru drag si toti ceilalti frati si surori ale noastre). Doar ca uneori suferim de singuratate chiar si cand suntem impreuna. Dar noi insine este tot ce avem nevoie!
    Lumina si iubire!

    (reply)
    • Mona Georgescu  July 13, 2010

      Intr-adevar, tot ce avem nevoie este doar … revenirea la sine. Obisnuim sa ne luam cu noi peste tot, insa, indiferent unde am merge si cat de “bine” ne-ar fi in exterior, daca interiorul nu este luminos, restul e … degeaba. Separarea de Sursa este, cred, cauza majora a “neatentiilor” ale caror consecinte se vad, se simt, se traiesc.
      Pe curand, cu drag.

      (reply)

Add a Comment